Furt de identitate? „Știam că a murit”. Scenariu incredibil de telenovelă? A plecat în Anglia să muncească într-un depozit și a ajuns director în Formula 1. Fostul stelist Cojocar, personaj cheie în scandalul anului din F1

Furt de identitate?
  • Publicat:
  • Actualizat:

Caterham, echipa de Formula 1, a intrat în insolvență, iar fabrica team-ului din Leafield, un orășel britanic aflat în apropiere de Oxford, a fost închisă de administratorul judiciar. O știre aparent banală din lumea Formulei 1 se transformă încet, încet într-o telenovelă în care, surprinzător, apare și numele unui fost fotbalist român, coleg cu Hagi, Gică Popescu, Tudorel Stoica și Lăcătuș în echipa Stelei care a jucat semifinala Cupei Campionilor Europeni din 1988, cu Benfica.

Scenariul este complicat de o confuzie tipică presei sportive de dinainte de 1989.

  •  Ioan Cojocaru era un atacant blond, masiv, „un băiat valabil” cum îl descrie Adrian Bumbescu, venit la 25 de ani să-și încerce norocul în Ghencea din postura de golgheter la Corvinul Hunedoara.
  • Constantin Ioan Cojocar este un român de 52 de ani  cu păr cărunt, implicat direct într-o poveste de insolvență a unei firmei cu datorii de zeci de milioane de dolari. Potrivit presei de specialitate, cetățeanul român este folosit într-o afacere complicată care îl implică și pe Tony Fernandes, patronul malaezian al clubului englez de fotbal Queen”s Park Rangers.

Aparent, Ioan Cojocaru și Constantin Ioan Cojocar sunt una și aceeași persoană.

 


Site-ul BBC scrie despre haosul de la echipa Caterham. Participarea la Marele Premiu al Statelor Unite stă sub semnul întrebării

Legătura dintre fotbal și Formula 1

Pentru a înțelege firul telenovelei trebuie să ne întoarcem câțiva ani în timp pentru a asimila informații.

În 2010, afaceristul asiatic Tony Fernandes – proprietarul companiei asiatice Air Asia – readucea în Formula 1 brandul Lotus, dispărut în 1994, sub licență cumpărată de la Group Lotus. Echipa Lotus Racing pentru care urmau să piloteze Jarno Trulli și Heikki Kovalainen era deținută de compania 1Malaysia Racing Team, formată din asocierea firmelor lui Fernandes cu guvernul malaezian și cu un consorțiu format din afaceriști din Kuala Lumpur.

Un an mai târziu, echipa era redenumită Team Lotus ca urmare a deciziei Group Lotus de a reintra în Formula 1 alături de Renault. Conflictul dintre Tony Fernandes și Group Lotus a ajuns în instanță, iar malaezianul a decis ca din 2012 să schimbe numele echipei în Caterham F1 Team. Cu puțin timp înainte, Fernandes cumpărase Caterham Cars, compania britanică producătoare de mașini sport.


Fernandes, alături de Jarno Trulli și Heikko Kovalainen, la lansarea echipei Lotus Racing, predecesoarea Caterham

Echipa care și-a mutat sediul la Leafield a concurat în Formula 1 fără să adune vreun punct. În acest an, la Monaco, Caterham a devenit team-ul cu cea mai lungă serie fără puncte din istoria F1, 5 sezoane seci. La începutul sezonului, Fernandes avertiza că va lăsa echipa dacă rezultatele nu se îmbunătățesc.


650 milioane de dolari este suma la care cotează Forbes averea omului de afaceri Tony Fernandes


Important este și modul în care funcționa Caterham F1 Team. Deținătorul licenței este firma 1Malaysia Racing Team (1MRT), însă plata staffului echipei și alte plăți se făceau prin Caterham Sports Ltd, o altă firmă deținută de 1MRT. Caterham Sports asigura serviciile de design, serviciile pentru testele de circuit și serviciile de suport pentru curse pentru compania mamă, 1MRT.

Jurnaliștii englezi au căutat prin acte, însă ultima balanță contabilă pentru Caterham Sports este cea din 2012. Conform datelor, firma cheltuia 27 de milioane de dolari pe costurile staffului, 27 de milioane de dolari pe cercetare și 19 milioane de dolari pentru costuri administrative. În total: 73 de milioane de dolari. În schimb, în conturile Caterham Sports nu intrau banii din drepturile TV și din celelalte contracte de sponsorizare ale echipei de F1, sume care mergeau direct la 1MRT.

Așteptați implicarea lui Constantin Cojocar? Mai aveți puțină răbdare. Merită!

În iulie 2014, echipa Caterham F1, administrată prin firmele 1MRT și Caterham Sports, a fost vândută unui grup de oameni de afaceri „necunoscuți”, așa cum îi cataloghează site-ul Racing Engineering. Modul în care a fost făcută tranzacția implică o încrengătură de firme din Elveția și Malaezia.

Imediat, noii proprietari (cumpărătorii) de la Engavest SA i-au acuzat pe Fernandes și asociații săi (vânzătorii) că nu respectă termenii contractului și că nu au făcut transferul acțiunilor. Pe 3 octombrie, Fernandes anunța că nu mai are nicio legătură cu echipa de F1 Caterham, iar răspunsul cumpărătorilor a fost intentarea unui proces prin care ei cer ca tranzacția să fie anulată, iar foștii proprietari să rămână la conducere. „Dacă vrei să cumperi ceva, trebuie să și plătești”, a scris Fernandes (foto, în cârca lui Joey Barton, la promovarea lui QPR) pe Twitter, insinuând că Engavest SA nu a respectat plățile din contract.

În paralel cu disputa complicată dintre cumpărători și vânzători, săptămâna trecută, Caterham Sports a intrat în insolvență. Noii proprietari au anunțat că nu au nicio legătură cu această decizie și că situația afectează, de fapt, foarte tare bunul mers al echipei de F1.

Numiți de cel mai important creditor, banca Exim, administratorii judiciari de la casa Smith & Williamson au estimat datoriile firmei Caterham Sports la 24 de milioane de dolari. Primele măsuri luate: sechestru pe bunuri și închiderea fabricii din Leafield.

„În mod clar, părțile care au cumpărat business-ul de la Tony Fernandes nu au fost capabile să finanțeze compania.  La echipele de F1, în mod normal ai de-a face cu o figură centrală, o persoană publică. Actualii deținători ai echipei nu-mi sunt încă foarte clari în momentul ăsta”, a declarat pentru Financial Times Finbarr O”Connell, administratorul judiciar.

O scurtă paranteză care complică și mai tare scenariul: compania-mamă 1MRT este în proces cu 40 de foști angajați nemulțumiți de modul în care au fost concediați. Restul de 200 de angajați ai echipei de Formula 1 au fost transferați de la Caterham Sports la 1MRT.  

Enter Mr. Cojocar

Aici intră în scenă Constantin Cojocar care, potrivit site-ului Racing Engineering, este singurul director și acționar de la firma Caterham Sports, despre care am văzut mai sus că a rămas o „carcasă” fără angajați și cu datorii de zeci de milioane de dolari.

Cojocar, descris de Racing Engineering ca fiind un „fost jucător profesionist și antrenor de fotbal”, este cel care a inițiat inducerea formală a firmei Caterham Sports în procesul de insolvență. Fostul coleg al lui Hagi, Popescu și Lăcătuș a susținut în fața instanței că asociații săi „au avut intenția de a asigura o finanțare de 2 milioane de lire sterline pe săptămână pentru a plăti datoriile companiei, însă – din nefericire – banii promiși n-au mai venit”.

Apariția lui Cojocar în postura de director al firmei, fie ea și „fantomă”, care asigură suport pentru o echipă din Formula 1 este o mare surpriză pentru cei care l-au cunoscut și care nu mai știau nimic de el de mai bine de 20 de ani.

„Cojocaru? Chiar am vorbit despre el acum câteva săptămâni. A dispărut după Revoluție, n-am mai auzit nimic despre el”, spune Mihai Majearu, fostul mijlocaș al Stelei, căzut și el pradă confuziei stârnite de presa vremii . Cojocar, zis și Cojocaru, l-a înlocuit pe Majearu la debutul său în tricoul Stelei, în martie 1988. Intrat în minutul 58, atacantul adus de la Corvinul a marcat primul său gol pentru campioana României zece minute mai târziu.

„M-a întrebat un prieten de el acum două săptămâni. Era un băiat bun, arătos, dar cam zbuciumat. Nu era jucător rău”, rememorează și fostul dinamovist Claudiu Vaișcovici, coleg cu Cojocar în naționala olimpică învinsă de Danemarca cu 8-0 în 1987.

În 1988, Steaua era una dintre cele mai tari echipe din lume. Cu doi ani în urmă, câștigase Cupa Campionilor, iar în sezonul 1987-88 era deja calificată în sferturile de finală ale competiției. În turul acelui campionat, Constantin Cojocar înscrisese 13 goluri în 17 meciuri pentru Corvinul, inclusiv o dublă în fața lui Dinamo.


Poză de grup din primăvara lui 1988. Vă lăsăm plăcerea de a-i descoperi singuri pe Hagi, Dumitrescu, Petrescu și Pițurcă
 

„Era un jucător bun, în formă”, își amintește Miodrag Belodedici. Deși îi avea în atac pe Pițurcă și Lăcătuș, Anghel Iordănescu mai avea nevoie și de rezerve. Așa a fost transferat, în decembrie 1987, unul dintre cei mai eficienți atacanți din campionatul românesc la acea vreme.

Cojocar juca deja de 5 ani în prima divizie. Fusese descoperit de Mircea Lucescu, antrenor care l-a și promovat în prima echipă la Corvinul în 1983. Înalt, bine legat, atacantul a marcat 59 de goluri în 5 sezoane și jumătate.


Prima declarație a lui Cojocar la Steaua, după calificarea în fața lui Rangers din sferturi. Mai sus, citiți ce spunea Gică Popescu

Sosit la Steaua, Cojocar a nimerit într-un grup format din jucători foarte valoroși, mulți dintre ei campioni ai Europei cu doar 19 luni în urmă. „Era înalt, vârf de atac. A stat puțin, îi spuneam Coca”, își amintește Gabi Balint. Provincialul stingher cazat la căminul militar de la Haiducului nu a reușit să lege prea multe relații cu colegii și nu a prins primul „11” decât într-un meci de Cupa României, o victorie cu 3-1 în deplasare cu FC Maramureș.


„Era un băiat timid, nu s-a prea integrat. Nu mergea cu noi la un pahar de vin. Era și mai tânăr. Frumușel, mureau gagicile după el”
Ștefan Iovan


Chiar și așa, a apărut în 11 partide pentru Steaua: 8 în campionat (toate ca rezervă), două în cupă și unul în Cupa Campionilor. În aprilie 1988, Cojocar intra în locul lui Dan Petrescu în minutul 76 al meciului tur din semifinalele Cupei Campionilor cu Benfica.

Era 0-0, iar Steaua rata ocazie după ocazie. În minutul 89, Lăcătuș i-a pasat numărului 14 blond, iar acesta a tras din 9 metri lângă bară. Putea fi golul victoriei, poate chiar al calificării, momentul de glorie al unei cariere, însă portarul Silvino, omul meciului, a scos în corner. În retur, Cojocar n-a mai fost introdus pe teren. Steaua a pierdut cu 2-0 și a ratat calificarea în finala cu PSV Eindhoven.


Capturi de pe transmisia TV a meciului Steaua – Benfica. Pe grafică, numele lui Cojocar apare, la fel ca în ziare, Cojocaru

Al doilea gol al lui Cojocar în tricoul Stelei a fost marcat într-o victorie cu 4-2 la Scornicești, contra lui FC Olt. Intrat în locul lui Bălan, atacantul a înscris în minutul 75. În acel meci, Pițurcă reușise un hat-trick.

„Avea talent, dar era un lasă-mă să te las. Îi plăcea șprițul, îi plăceau femeile și pierdea multe nopți. În plus, nici nu era un tip foarte isteț”, explică un fost coleg, care a dorit să-și păstreze anonimatul, motivul pentru care Cojocar nu a făcut față la Steaua. Derbyul cu Dinamo, 3-3, în care a jucat 16 minute, a fost ultimul meci al hunedoreanului pentru echipa care în sezonul următor avea să dispute o altă finală de Cupa Campionilor: 0-4 cu AC Milan.

Revenit la Corvinul, Cojocar n-a mai fost același jucător. În două sezoane a dat două goluri, apoi a plecat la FC Brașov. Deși Vaișcovici își amintește că a ajuns și la Dinamo după Revoluție, statistica nu consemnează niciun meci. Din acel moment, Cojocar s-a pierdut în negura timpului.

Până acum.

Cenușăreasa de la Caterham

Insolvența cerută de Constantin Cojocar și disputa dintre cumpărătorii și vânzătorii Caterham F1 Team au afectat puternic reputația echipei. La Marele Premiu al Rusiei, ținut la începutul lunii, o piesă ruptă la suspensiile monopostului pilotat de japonezul Kamui Kobayashi a trebuit peticită, din cauză că piesele de schimb nu erau disponibile, aflându-se pe lista obiectelor sechestrate. „E înfricoșător. Îmi vine să plec acasă. Nu știu ce să fac! Să pilotez în condițiile astea periculoase sau să refuz?”, a scris Kobayashi pe Facebook.

Până la urmă, japonezul a pilotat, însă s-a retras înainte de finiș.

Cum de a nimerit un fost fotbalist român în mijlocul acestei nebunii cu fire care duc din Marea Britanie în Elveția și apoi în Orientul Îndepărtat? ProSport a contactat echipa Caterham F1 Team, însă nu a primit niciun răspuns în privința implicării lui Cojocar.

O explicație ar putea fi oferită însă de jurnaliștii britanici. Un expert în F1, Joe Saward scrie pe blogul său că românul Constantin Cojocar a fost numit director și acționar la Caterham Sports la începutul lunii octombrie. Lovitura vine însă de la Racing Engineering. Într-o postare pe pagina de Twitter, englezii anunță că până luna trecută Cojocar era, atenție!, „îngrijitor la fabrica din Leafield”. Pe românește, femeie de serviciu.


Postările de pe contul de Twitter al prestigioasei reviste britanice de auto Racing Engineering

Aparent, omul care a jucat în aceeași echipă mare a Stelei cu Hagi, Lăcătuș, Pițurcă, Iovan, Tudorel Stoica spăla podele și geamuri, însă cineva l-a transformat într-un director și acționar de firmă fantomă. Motivul pentru această variantă modernă a poveștii fraților Grimm, Cenușăreasa, nu poate fi decât intuit.

Cine  îl manevrează din umbră pe Cojocar? Într-un comunicat de presă, cumpărătorii de la Engavest susțin că imediat după cumpărarea echipei au vândut firma Caterham Sports. Ulterior, altcineva l-a numit pe român acționar și director: „Toate salariile au fost plătite. Engavest a vândut Caterham Sports. Nu noi l-am numit pe domnul Cojocar, despre care credem că a fost un jucător de top pentru Steaua București în anii ’80”.  

„Credem”, scriu reprezentanții Engavest, o firmă misterioasă din Elveția.


Știai că avem o pagină de Facebook în care discutăm doar subiectele speciale?
 

 

Dezvăluirea lui Iovan din auzite

Joi, în timpul meciului Steaua – Rio Ave, ProSport a mai încercat o dată să-l contacteze pe căpitanul de la Sevilla, Ștefan Iovan. Ce mai știe el despre Cojocar? „Nu mai știu nimic despre el de mult, nu știu dacă mai trăiește. Am auzit că a murit!”.

Lovitură de teatru ca-n Pisica Albă, Pisica Neagră a lui Kusturica! „A murit!”.

În lipsa unui poze recente cu directorul și acționarul de la Caterham Sports, ideea unui furt de identitate nu pare deloc o nebunie. Sunat din nou, Claudiu Vaișcovici sporește îndoiala: „Și eu auzisem că a murit!„.

Căutarea a reînceput. Pe un site de recrutări pentru job-uri în străinătate apare un CV cu numele Ion Constantin Cojocar, creat în mai 2014. Conform datelor sale oficiale, în momentul postării aplicației fostul fotbalist mai avea cîteva zile și împlinea 52 de ani. Pe site figurează vârsta de 51 de ani. Potriveală! Omul pare a fi fostul jucător descoperit de Lucescu la Hunedoara.

La specializare, Cojocar menționează Liceul Industrial nr. 1 din Hunedoara, locul unde erau școlarizați fotbaliștii de la Corvinul, iar la caracterizare apare expresia „fost sportiv de performanță”. Din nou bingo!

La detalii, Cojocar spune că dorește un job sigur, cu  contract, de „muncitor necalificat, lucrător la depozite”, vrea o asigurare medicală și un salariu de 1.000. Moneda nu este precizată, dar probabil e vorba de euro.

Totuși, 5 luni mai târziu, pe DueDill, un site britanic de informații pentru mediul de afaceri, apare un alt CV (foto, jos), cu numele Constantin Cojocar. Bărbatul născut în mai 1962, adică în vârstă de 52 de ani, figurează ca director la Caterham Sports, poziție pe care o ocupă din 23 septembrie 2014.

Probabil că, fără să știe, Cojocar este cel mai norocos aplicant de job din lume. A vrut o slujbă de muncitor necalificat și în mai puțin de jumătate de an a primit una de director!

BBC, Autosport, The Times, Financial Times sunt numai câteva dintre publicațiile care au scris joi, 23 octombrie 2014, despre un fost jucător de la Steaua, Constantin Cojocar. Viu în Anglia, considerat mort de foștii colegi din România.

Miza jocului în care este implicat Cojocar este de sute de milioane de dolari și un loc în Formula 1. Ce caută aici un blond pe care Iovan îl descrie ca „timid”, un hunedorean care în tinerețe avea lipici la femei datorită asemănării cu Florin Piersic? Sau, poate, trebuie să ne întrebăm dacă mai este Cojocar în viață? Îi folosește altcineva identitatea?

La aceste întrebări, unele cu iz de thriller, ProSport va răspunde în orele următoare.

Costin Ștucan / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
După divorț, Maria Popovici a „rupt” sala de fitness. Acum s-a pozat mulată toată și…
După divorț, Maria Popovici a „rupt” sala de fitness. Acum s-a pozat mulată toată și…
”Cu ce vă ocupați?”. Răspunsul milionarului din fotbalul românesc a fost ”taxat” imediat
”Cu ce vă ocupați?”. Răspunsul milionarului din fotbalul românesc a fost ”taxat” imediat
Amalia a dispărut chiar din fața blocului și nu a mai venit acasă! Toată lumea o caută cu disperare. Mama tinerei de 18 ani și-a strigat durerea pe internet: „Vă rog din suflet cine a văzut-o să mă ajute”
Amalia a dispărut chiar din fața blocului și nu a mai venit acasă! Toată lumea o caută cu disperare. Mama…
Dumitru Dragomir plasează un pariu cu trei luni și jumătate înainte de FCSB – Manchester United
Dumitru Dragomir plasează un pariu cu trei luni și jumătate înainte de FCSB – Manchester United
Anunţ în direct! Semnează cu Dinamo: ”Ne batem pentru campionat!” | VIDEO EXCLUSIV
Anunţ în direct! Semnează cu Dinamo: ”Ne batem pentru campionat!” | VIDEO EXCLUSIV
Cum arăta Ramona Olaru când a debutat prima dată în televiziune. Imaginile pe care le-ar vrea șterse! Mulți au rămas uluiți de transformarea ei
Cum arăta Ramona Olaru când a debutat prima dată în televiziune. Imaginile pe care le-ar vrea șterse! Mulți au rămas…
Cutremur în showbiz! Fosta soție a lui Reghecampf ar fi intrat peste Dan Alexa și iubita lui, în cameră!
Cutremur în showbiz! Fosta soție a lui Reghecampf ar fi intrat peste Dan Alexa și iubita lui, în cameră!
Cluburile din Superliga,
Cluburile din Superliga, "lovite" de anunţul lui Mircea Lucescu: "Aceşti jucători au o valoare dubioasă. Naţionala le va obliga atunci"
BANCUL ZILEI. Două pițipoance: – Fato, azi am fost la medic să cer ceva pentru v*nturi!
BANCUL ZILEI. Două pițipoance: – Fato, azi am fost la medic să cer ceva pentru v*nturi!
ANIMAŢIE. Două TIR-uri s-au ciocnit frontal în tunelul Bahna, după ce un şofer bulgar a intrat pe contrasens
ANIMAŢIE. Două TIR-uri s-au ciocnit frontal în tunelul Bahna, după ce un şofer bulgar a intrat pe contrasens
Descoperire neașteptată în spațiu! „Nu avem NIMIC asemănător în Sistemul Solar”
Descoperire neașteptată în spațiu! „Nu avem NIMIC asemănător în Sistemul Solar”
Cadoul uriaş al lui Pescobar după ce a deschis o afacere cu un celebru milionar de la noi! Orice român îl poate primi
Cadoul uriaş al lui Pescobar după ce a deschis o afacere cu un celebru milionar de la noi! Orice român…
Fosta soție a lui Reghe ar fi intrat peste Dan Alexa și iubita lui, în cameră! Ce i-a putut face ei! Dezvăluiri HALUCINANTE despre ruptura dintre cei doi foști soți
Fosta soție a lui Reghe ar fi intrat peste Dan Alexa și iubita lui, în cameră! Ce i-a putut face…
Se alimentează cardurile. 3.500 de lei net, plătiți lunar. Ce români îi pot primi
Se alimentează cardurile. 3.500 de lei net, plătiți lunar. Ce români îi pot primi
Adevăratul motiv al crimei șoferului de ride-sharing! Iubita criminalului a spus tot ce s-a întâmplat înainte de nenorocire
Adevăratul motiv al crimei șoferului de ride-sharing! Iubita criminalului a spus tot ce s-a întâmplat înainte de nenorocire
A MURIT! Gică Hagi, în doliu
A MURIT! Gică Hagi, în doliu
După 14 ani de așteptare, primul Red Dead Redemption va fi lansat pe PC
După 14 ani de așteptare, primul Red Dead Redemption va fi lansat pe PC
Clasamentul mondial al cluburilor IFFHS: Echipa românească ce a intrat în top 100
Clasamentul mondial al cluburilor IFFHS: Echipa românească ce a intrat în top 100
Cel mai puternic Renault (300 CP) poate fi comandat în România. Rival pt. Hyundai Tucson și VW Tiguan
Cel mai puternic Renault (300 CP) poate fi comandat în România. Rival pt. Hyundai Tucson și VW Tiguan
Ce mesaj i-a transmis Ion Țiriac lui Rafael Nadal. Spaniolul și-a anunțat retragerea din tenis
Ce mesaj i-a transmis Ion Țiriac lui Rafael Nadal. Spaniolul și-a anunțat retragerea din tenis
×