Fratele mai mare al tehnicianului de la FC Botoșani, Dan Florin Croitoru, anunță: „Îmi doresc să ne duelăm în Liga 1, iar peste ani să facem pereche pe banca echipei naționale” | SPECIAL

Fratele mai mare al tehnicianului de la FC Botoșani, Dan Florin Croitoru, anunță: „Îmi doresc să ne duelăm în Liga 1, iar peste ani să facem pereche pe banca echipei naționale” | SPECIAL
  • Publicat:

Când vorbești de antrenorul Croitoru, mai toată lumea fotbalului se gândește la Marius, tânărul tehnician în vârstă de 40 de ani al lui FC Botoșani, revelația sezoului trecut în Liga 1. Puțini știu însă că fratele lui Marius, Dan Florin Croitoru, 42 de ani, are o experiență mult mai îndelungată în antrenorat.

Acesta are deja o vechime de 11 ani în branșă, iar acum pregătește echipa de Liga a 3-a Hușana Huși. Dacă Marius a început abrupt în antrenorat, primind încredere de la patronul Botoșaniului, Valeriu Iftime, Florin Croitoru a început de jos, de la copii și juniori. Și-a clădit propriul drum în antrenorat, de tânăr, iar acum, după 11 ani de meserie visează să ajungă la rândul său la o echipă de primă ligă și să se dueleze cu fratele său de la Botoșani.

Calificat cu Hușana Huși în 16-imile Cupei

Aflat pe banca divizionarei a 3-a vasluiene Hușana Huși, Florin Croitoru și-a dus echipa până în 16-imile Cupei României, după ce a trecut în turul 4 al competiției de CSM Focșani, scor 1-0.  Victorie istorică pentru echipa vasluiană, care va avea șansa să aducă la Huși o echipă de Liga I în faza 16-imilor. Hușana merge bine și în campionat, fiind pe locul 4 după 6 etape derulate în Seria I a Ligii a 3-a, cu 12 puncte (patru victorii și două eșecuri), la un singur punct în spatele liderului Știința Miroslava.

Nu vrea un duel cu fratele său în 16-imi

Tehnicianul care va împlini 42 de ani în luna noiembrie speră să-l evite pe fratele său Marius în 16-imi și așteaptă la Huși unul din granzii Ligii 1. „Mi-aș dori foarte mult să picăm cu una din primele patru din Liga I, adică CFR Cluj, Steaua, Dinamo sau Craiova. Sincer, nu aș vrea să joc cu Botoșaniul acum. Aș vrea să mă întâlnesc cu fratele meu în Liga I, nu în Cupă. Dar dacă voi cădea cu Botoșaniul, e normal, îmi doresc să merg mai departe. Mi-aș dori tare mult să mergem mai departe, chiar dacă diferența de nivel dintre prima ligă și al treilea eșalon e foarte mare. Dar în Cupa României se pot întâmpla multe surprize, poate reușim să fim noi surpriza. Dar ce-o vrea Bunul Dumnezeu. Până la urmă și dacă vom cădea cu o echipă mai slab cotată putem câștiga și să mergem o etapă în plus ar fi o performanță greu de atins pentru istoria clubului din Huși. Vă dați seama ce bucuroasă ar fi lumea de aici”, a declarat Florin Croitoru pentru ProSport.

Ce sfat i-ar da fratelui său mai mic de pe banca Botoșaniului: ”Un meci trebuie câștigat și când joci mai slab”

Când cei doi frați se întâlnesc, discuțiile ajung, inevitabil, la fotbal. Chiar dacă este mai mare și mai experimentat decât Marius, Florin spune că nu-i dă sfaturi fratelui său. Cât privește temperamentul, îi seamănă. „Vorbim cât se poate de des, ca doi frați. El este la nivelul la care este el, eu la nivelul meu. Dacă ne cerem sfaturi? Nu pot spune neapărat sfaturi. Dar discutăm foarte mult despre fotbal când ne întâlnim. Dar nu la nivelul să-mi dea el sfaturi sau eu lui. Discutăm, eu îi spun ideile mele, el pe ale lui, eu învăț de la el, el de la mine, nu avem discuții de astea, dă-mi un sfat… Filosofia mea este să câștig toate meciurile. Dacă pot să le câștig jucând frumos, fac chestia asta, dacă pot câștiga jucând urât, o fac și pe asta. Nu sunt fixat neapărat pe ideea de a câștiga un meci jucând frumos. Câteodată e bine să câștigi meciul. Sunt meciuri care uneori trebuie câștigate, nu jucate. Poate acesta ar fi un sfat pe care să i-l dau fratelui meu. I-am spus asta, discutând cu el. Sunt meciuri care trebuie câștigate, nu jucate. El are filosofia asta a lui de a juca fotbal tot timpul, iar eu i-am spus că sunt meciuri pe care trebuie să le câștigi, nu trebuie să le joci neapărat frumos”, mai spune Florin Croitoru, antrenorul echipei Hușana Huși.

Vrea să ducă Hușana în Liga 2

Florin Croitoru a preluat echipa din Huși în iarnă și speră ca în sezonul viitor să o ducă în liga secundă. „Anul trecut am fost la Miroslava, iar din ianuarie am venit la Hușana Huși. Am început bine sezonul, obiectivul de anul acesta fiind de a forma o echipă bună la Hușana, iar anul viitor să încercăm să promovăm. Am debutat bine, sunt oameni deosebiți aici la Huși, care știu să țină grupul unit și fac niște sacrificii enorme pentru oraș și pentru echipă. Oameni deosebiți și chiar aș vrea să le spun numele, pentru că merită. Eu sunt Daniel Dobre, Costel Bâicu, Cătălin Țocu și autoritățile locale, cu toții sunt implicați în bunul mers al lucrurilor la Hușana. Și domnul Ciomaga, omul care a ajutat cel mai mult clubul”, spune Florin Croitoru.

”Vreau să mă duelez cu fratele meu în Liga 1”

Firesc, visul lui Florin este acela de a ajunge să preia o echipă din Liga I în viitorul apropiat. Și să îl aibă adversar pe fratele său Marius pe prima scenă. „Cu siguranță mă văd în Liga I în viitorul apropiat. Cred că și el (n.r. Marius) și-ar dori lucrul acesta. Dacă ar fi să se întâmple minunea asta cred că am fi singura pereche de frați care s-ar duela. Așa cum am fost și ca jucători în Liga I, când el era la Bacău, iar au eram la Poli Iași, prin toamna lui 2004. Atunci am fost singurii frați care s-au înfruntat la două echipe diferite. Au mai fost perechi de frați la aceeași echipă, dar la vremea aceea eram singurii frați care ne-am confruntat ca adversari. Îmi aduc aminte că eu am câștigat cu Poli Iași, am bătut 2-0 pe Bacău, la Iași”, spune Florin.

”Fratele meu se poate considera un tip norocos”

Fratele mai mare al familiei Croitoru admite că nu a avut norocul lui Marius, care a primit încrederea de a antrena o echipă precum FC Botoșani în prima ligă, dar spune că a a învățat multe pornind de jos. Nu a ”ars etape”, cum se spune în fotbal, iar acest lucru îl va ajuta în carieră, crede el.

A început să antreneze la Noua Generație, club privat fondat de fostul mare portar al Politehnicii Iași, Paul Costaș, apoi a activat la Steaua Magică Iași, club pe care chiar el l-a fondat. A antrenat apoi la seniori, la Știința Miroslava, echipă cu care a promovat din Liga a 4-a în Liga a 3-a, la Victoria Lețcani, cu care a ieșit campion în Liga a 4-a, la CFR Pașcani, din nou Miroslava și acum Hușana Huși: „Am luat-o de jos, așa și trebuie, e foarte bine să parcurg toate etapele astea. Înveți multe chestii. Ca la școală, nu e bine să arzi niște ani. A, dacă ești norocos și ai puterea și oameni care cred în tine să-ți dea șansa să antrenezi direct sus, îi felicit pe aceștia. Dar e bine totuși să o iei de jos. Da, fratele meu se poate considera un tip norocos, pentru că nu oricine are șansa să primească încrederea unui om care bagă bani la o echipă de Liga I, să antreneze în Liga 1. Evident, și el prin munca pe care a depus-o a răsplătit încrederea pusă în el. Cât de curând sper să ajung și eu în Liga I, să vedem care va fi prima echipă care îmi va da șansa. Da, mi-aș dori să fie o dinastie a fraților Croitoru în Liga 1. Mai am mult de muncă, am nevoie în primul rând de ceea ce a avut parte fratele meu, de un om care să-i dea încredere la o echipă și apoi cu siguranță vor fi multe meciuri în Liga 1 între mine și fratele meu. Și de ce nu, peste ani, Doamne Ajută, să fie un cuplu de antrenori la naționala mare a României, frații Croitoru. Nu ar fi rău”.

L-a avut elev pe Marius Croitoru, la Pașcani

Interesant este că Florin Croitoru și-a antrenat fratele în trecut, la Pașcani. ”Eu am avut și norcul să-l antrenez pe fratele meu. După ce Marius s-a lăsat de fotbal l-am rugat să-l legitimez la CFR Pașcani, unde eram eu antrenor. Și chiar a jucat, eu fiindu-i antrenor. Aveam piele de găină la începutul meciului când îl vedeam la jumătatea terenului. Era o mare bucurie că fratele meu a venit să mă ajute la Pașcani”, a dezvăluit Florin, care nu ar refuza o eventuală ofertă de a fi secundul fratelui său la o echipă de primă ligă: ”Cine nu și-ar dori să lucreze cu fratele său la o echipă? Ar fi o chestie frumoasă. Ar exista două idei la fel, idei care pot fi puse în practică mai ușor când ai un colaborator care se apropie de tine ca mentalitate”.

A fondat clubul de copii Steaua Magică

Chiar dacă antrenează la Huși, clubul de copii și juniori pe care la fondat, Steaua Magică, funcționează în continuare și are 200 de copii legitimați la toate categoriile de vârstă, aceștia fiind pregătiți de cinci antrenori. „Aș vrea eu să fiu ca Gică Hagi, să-mi antrenez echipa mea în prima ligă. Ar fi grozav să se întâmple asta, dar e o diferență mare”, spune Florin Croitoru, care s-a remarcat în ultimii ani prin faptul că a efectuat cantonamente de pregătire în străinătate cu juniorii de la Steaua Magică. „Poate părea ceva ieşit din comun ca o echipă de liga a IV-a să se pregătească în afara ţării, dar pentru noi nu este. Am mai fost în Austria, în trecut am participat şi în Spania la un turneu cu copiii. Este pentru prima dată când facem cantonamentul de iarnă în Cipru şi sper ca acest lucru să se întâmple în fiecare an”, spunea în februarie 2017 pentru ProSport preşedintele şi antrenorul AS ”Steaua Magică” Iaşi.

Numele echipei, ales de soţie

Fondatorul clubului ”Steaua Magică” spune că denumirea echipei sale nu are nicio legătură cu Steaua Bucureşti. Acesta spune că este rapidist de mic copil şi că numele de ”Steaua Magică” a fost ales de către soţia sa. „Eu sunt rapidist de mic copil, nu sunt stelist. Pentru echipa mea am vrut numele de Viitorul Iaşi, dar soţia mea a ales Steaua Magică. Atunci când am ales denumirea, mi-a spus că fiecare copil are o stea a lui, o stea magică. Atunci am decis ca echipa să se numească Steaua Magică. Şi nu-mi pare rău. Sună frumos. Vreau să spun că această echipă nu are absolut nicio legătură cu Steaua Bucureşti. Nu vreau să fie nicio confuzie”, spune Croitoru.

Internaționalul de tineret Teodor Axinte, crescut la Steaua Magică

Printre jucătorii formați la Steaua Magică se numără și portarul Politehnicii Iași, Teodor Axinte, internațional de tineret. „Am câțiva copii care joacă în Liga a 3-a sau a 2-a care au crescut la mine, am doi copii care joacă la Poli Iași formați la Steaua Magică, este vorba de Axinte Teodor și Alex Zaharia, care a fost împrumutat la Aerostar Bacau. E o satisfacție enormă să te uiți la televizor și să vezi jucând în prima ligă copii pe care îi legam la ghete, copii care au făcut primul cantonament cu mine și au jucat primele meciuri oficiale la clubul meu. Sunt momente imense pentru mine. Trăirile unui antrenor care creează copii și cele ale unui antrenor care antrenează o echipă de seniori sunt diferite, iar eu am norocul și bucuria că le trăiesc pe ambele. Începând de jos, am crescut și niște copii pe care îi văd jucând și crescând acum. Iar acum antrenez o echipă de seniori cu care am reușit o performanță mare de tot în istoria clubului și pentru orașul Huși. Sunt două bucurii imense, dar total diferite”, mai spune tânărul antrenor.

Dan Florin Croitoru, jucător și antrenor

În vârstă de 42 de ani, Florin Croitoru a început fotbalul la vârsta de 6 ani, la Giurgiu, oraş în care a făcut şi junioratul. La 16 ani a plecat în București, unde a jucat în liga a III-a, la Electromagnetica. Pe lângă Politehnica Iași, unde a evoluat și în prima ligă, Florin a mai jucat la FC Bihor, FC Vaslui, FC Oneşti, FCM Bacău, Tiligul Tiraspol şi Concordia Chiajna, de la aceasta din urmă retrăgându-se din carieră. În 2008 s-a apucat de antrenorat, la clubul privat ”Noua Generaţie” fondat de Paul Costaș. Ulterior a mai activat ca antrenor la Steaua Magică, Știința Miroslava, Victoria Lețcani, CFR Pașcani și Hușana Huși. „Un merit pentru faptul că m-am apucat devreme de antrenorat îl au Adrian Kerezsy și Paul Costaș. Adi a insistat să încep cariera, iar domnul Paul Costaș mi-a oferit șansa la clubul Noua Generație. Interesant este că eu și Marius avem trei echipe la care am jucat amândoi, FCSM Bacău, FC Vaslui și Poli Iași”, explică Florin.

Modelele de antrenor

„De la fiecare antrenor am luat câte ceva. Au fost Vasile Mustață, omul care m-a învățat fotbal la Giurgiu, Marcel Ploaie, Ghiță Poenaru, care e ca și tăticul meu, el mi-a dat dat șansa să debutez la Liga I, nea Puiu Cosmoc, Dumnezeu să-l odihnească, m-a luat la Oradea când aveam 16 ani, fost mare antrenor la U Cluj, Rapid, un om grozav. Dar un respect deosebit îi port tatălui meu Nelu Croitoru, care s-a ținut după noi și ne-a adus la fotbal. Nu lipsea o zi de la antrenamentele noastre, venea la fiecare antrenamet și apoi pleca la serviciu. Mi-au plăcut mult Vasile Simionaș, Mircea Rednic, iar la ora actuală cel mai mult mă impresionează doi antrenori. Unul e fratele meu, al doilea e Dan Petrescu, pentru modul în care știe să-și mobilizeze jucătorii. Tot timpul joacă la victorie, știe să câștige, capacitează extraordinar  niște jucători trecuți de o anumită vârstă și îi face să alerge tot meciul. E ceva senzațional. Și să nu-l uit pe prietenul Ilie Poenaru, de la Clinceni, care a început de jos și o face foarte bine”, a conchis Dan Florin Croitoru.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Va fi obligatoriu pentru mașinile pe benzină sau motorină. Intră în vigoare din 1 mai
Va fi obligatoriu pentru mașinile pe benzină sau motorină. Intră în vigoare din 1 mai
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen