FOTO | Întăriri pentru Steaua! Echipa lui Lăcătuș a adus un fost jucător de la Academia Hagi

FOTO | Întăriri pentru Steaua! Echipa lui Lăcătuș a adus un fost jucător de la Academia Hagi

Steaua București a anunțat, prin intermediul Asociaiției Steliștilor 1947, transferul lui Florin Boerean (21 de ani). Mijlocașul a sosit din postură de jucător liber de contract, după ce ultima dată a jucat la Academia de Fotbal Gloria Bistrița.

„Florin Boerean a semnat cu STEAUA București. Mijlocașul de 21 de ani a început fotbalul la o vârstă foarte fragedă, la Bistrița, în cadrul Liceului cu Program Sportiv, fiind unul dintre cei mai talentați sportivi ai vârstei sale. La vârsta de 15 ani, și-a continuat junioratul la Academia de Fotbal Gheorghe Hagi, unde a avut performanțe notabile ca junior A și B, reușind să câștige titlul național al republicanilor.

După juniorat s-a întors la Bistrița, unde a devenit un lider pentru Academia de Fotbal Gloria Bistrița”, se arată pe pagina de Facebook a AS 1947.

Steaua i-a mai transferat în această pauză competițională pe Florin Răsdan, Cristian Jitaru, Marius Bâtfoi, Abdou Kasse Camara și Federico Carone.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]