FOTO | Dries Mertens, mereu aproape de Mihai Neșu! Gestul superb făcut de starul lui Napoli și mesajul postat pe Facebook

Redactor:
Andrei Pal
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fotbalistul belgian Dries Mertens, în vârstă de 30 de ani, l-a vizitat pe Mihai Neșu, cu care a fost coleg în Olanda, la Utrecht, și a petrecut două zile în compania acestuia, se arată într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook.

„Mi-am petrecut ultimele două zile cu un prieten foarte bun și m-am simțit foarte bine. Sprijin Fundația Mihai Neșu, fac lucruri minunate pentru copiii care au nevoie de ajutor specializat. Simțiți-vă liberi să donați, dacă o puteți face„, a scris Dries Mertens pe pagina de Facebook, alături de câteva fotografii care îl înfățișează alături de Mihai Neșu.

Cei doi au jucat în aceeași echipă a olandezilor de la Utrecht în sezonul 2010/2011, când au întâlnit FCSB în grupele Europa League.

Mihai Neșu s-a accidentat, în data de 10 mai 2011, la coloană în urma unei ciocniri cu coechipierul său Alje Schut, fiind transportat de urgență la spital, unde i s-a descoperit o vertebră cervicală fracturată. El a fost supus unei intervenții chirurgicale de cinci ore, în care i-a fost refăcută vertebra fracturată din zona cervicală, însă o parte a corpului său a rămas paralizată. Fundația Mihai Neșu a fost lansată în ianuarie 2012 și are ca scop sprijinirea persoanelor cu dizabilități din România pentru a se integra mai ușor în societate.

Pe aceeași temă
Câte clase are Mihai Petre, de fapt. Îți vei schimba radical părerea despre celebrul dansator

United lasă lumea fotbalului cu gura căscată: Ce salariu i-a oferit noului antrenor

Joe Biden a fost diagnosticat cu o leziune posibil pre-canceroasă la colon. Ce spune medicul său

Barca, gata de orice pentru jucătorul lui City! Laporta i-a trimis o listă lui Guardiola cu 7 fotbaliști la care renunță
Barca, gata de orice pentru jucătorul lui City! Laporta i-a trimis o listă lui Guardiola cu 7 fotbaliști la care…
Preşedintele, internat cu COVID la secţia ATI a Spitalului militar

Breaking news! A murit Florin Oprițescu!

Cum arată bărbatul cu cel mai mare organ genital din lume. Măsoară 34.3 cm

Cât de MARE trebuie să fie? Răspunsul care îi LINIȘTEȘTE pe mulți bărbați

Oferta Lidl: gadget-uri inedite pentru acasă la prețuri accesibile

Antena 1, acuzată că a aranjat finala. Mega-scandal după ce Elwira și Mihai Petre au câștigat Asia Express

TOATĂ GERMANIA e în stare de ȘOC! Nu s-a mai întâmplat asta de aproape 30 de ani. ESTE ȘOC TOTAL

Povestea incredibilă a căpitanului român Dan Sandu, care a rămas mort în frigiderul navei, lângă fructele şi legumele echipajului, timp de 6 luni
Povestea incredibilă a căpitanului român Dan Sandu, care a rămas mort în frigiderul navei, lângă fructele şi legumele echipajului, timp…
Previne demența! Cele 10 porunci pentru un creier sănătos, potrivit unui neurochirurg

Horoscop decembrie 2021 Fecioară. Explozie de nervi şi o împăcare dulce

Mișcarea prin care LG a luat fața Samsung pe televizoare. Oferta e foarte atractivă

Pfizer dă în judecată o angajată care ar fi furat date secrete despre vaccinul său

BANCUL ZILEI – O blondă dotată, pe plajă la nudiști, intră în vorbă cu doi preoți

German, caut nevastă româncă. Serioşi, fideli şi hotărâţi, tot mai mulţi cetăţeni germani îşi caută jumătatea în România

Dezastru pentru şoferi: După City Insurance, încă o firmă de asigurări RENUNŢĂ să mai vândă RCA

Au fost prinși cu serialul „Squid Game” în Coreea de Nord. Ce a urmat e terifiant

Ce diferență de vârstă este între Mihai Petre și Elwira Duda. Câștigătorii Asia Express sunt uniți de pasiunea pentru dans

Imaginile momentului! Cum se comportă de fapt Reghe cu noua iubită

Trecerea de la cutie manuală la cutie automată. Avantaje și dezavantaje

FOTO. Karmen, fiica lui Adi Minune, și-a etalat „silicoanele” în costum de baie

FOTO. Nepoata lui Petre Roman, apariție controversată în costum de baie!

×
<