Fotbaliștii l-au „lucrat” pe Dică! Gigi Becali, dezvăluiri incredibile: „Nu dau nume acum, dar așa a fost!” Cum se plângeau jucătorii la patron

Fotbaliștii l-au "lucrat" pe Dică! Gigi Becali, dezvăluiri incredibile: "Nu dau nume acum, dar așa a fost!" Cum se plângeau jucătorii la patron
Fotbaliștii l-au "lucrat" pe Dică! Gigi Becali, dezvăluiri incredibile: "Nu dau nume acum, dar așa a fost!" Cum se plângeau jucătorii la patron

Gigi Becali (60 de ani) a lăsat de înțeles, luni, că fotbaliștii de la FCSB l-au lucrat pe Nicolae Dică (39 de ani), fostul antrenor al FCSB. Omul de afaceri a dezvăluit că jucătorii roș-albaștrilor i se plângeau că nu sunt antrenați cum trebuie pe perioada de un an și jumătate cât „Dicanio” a fost antrenorul vicecampioanei României.

Becali a anunțat că Edi Iordănescu (40 de ani) va fi noul antrenor al FCSB din vară și a dezvăluit că tehnicianul i-a cerut autoritate totală în vestiar, lucru cu care a fost perfect de acord. Mai mult, omul de afaceri spune că toți antrenorii au avut-o, însă unii n-au putut-o menține în fața fotbaliștilor. Apoi, Becali a trecut la dezvăluiri din mandatul lui Dică.

„Puterea în vestiar au avut-o și ceilalți, dar puterea în vestiar o impui prin rezultate. Atunci când jucătorii simt că pot câștigă cu tine, atunci te respectă. Dar când jucătorii se plâng la patron… Eu nu dau nume acum, dar au fost jucători care mi-au spus asta. Și uite, va spun că nu cu Teja! Îmi spuneau jucătorii că se sufocă pe teren, că nu sunt antrenați! Când îți cer jucătorii antrenamente mai bune, atunci e grav”, a explicat Becali la Pro X.

Nicolae Dică a condus FCSB de pe bancă timp de un an și jumătate. „Dicanio” a preluat echipa în vara lui 2017 și a plecat la finalul lui 2018, fiind îndepărtat pe ușa din dos după o înfrângere cu CFR Cluj, 0-2 pe Arena Națională.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]