Fotbaliștii din România n-au văzut, n-au auzit și nu vorbesc despre blaturi nici în sondajele anonime organizate de instituții internaționale. Omerta, efectul a 24 de ani cu Mircea Sandu la FRF

Fotbaliștii din România n-au văzut, n-au auzit și nu vorbesc despre blaturi nici în sondajele anonime organizate de instituții internaționale. Omerta, efectul a 24 de ani cu Mircea Sandu la FRF
  • Publicat:
  • Actualizat:

În cadrul proiectului „Don’t Fix It” („Nu aranja”), inițiat de FIFPro, sindicatul mondial al fotbaliștilor, reprezentanții AFAN au realizat un sondaj anonim la care au participat aproape 400 de jucători din primele trei ligi. Tema: meciurile trucate din România. Același tip de chestionar le-a fost dat și fotbaliștilor din alte șapte țări participante la proiectul „Don’t Fix It” – Anglia, Ungaria, Grecia, Slovenia, Italia, Scoția și Finlanda – în tentativa de a avea o primă estimare a problemei meciurilor aranjate. 

  • În timp ce FIFA și UEFA le recomandă fotbaliștilor să deconspire meciurile trucate, Federația Română de Fotbal a avut în ultimele două decenii o atitudine de natură să-i descurajeze și să-i intimideze pe jucătorii dispuși să rupă tăcerea. Doar două dintre multele cazuri în care forul condus de Mircea Sandu i-a pedepsit pe cei care au deschis gura: în 2000, mai mulți fotbaliști de la Drobeta Turnu Severin au fost suspendați după ce au denunțat un blat, în timp ce, în urmă cu doi ani, Ștefan Ciobanu, fotbalistul care a admis că a jucat în meciuri aranjate, a fost persiflat public de fostul șef al FRF
  • Conform concluziilor care se desprind din sondajul realizat de AFAN, niciun fotbalist din cei aproape 400 nu a fost contactat, nu a jucat și nu a auzit de blaturi în primele trei ligi din România!
  • La începutul mandatului său, Răzvan Burleanu a declarat că federația îi va recompensa pe fotbaliștii care vor denunța aranjamentele. Până acum, totul a rămas, la fel ca și pe vremea lui Mircea Sandu, doar la stadiul de vorbe: FRF nu a luat nicio măsură concretă

Cum s-a ajuns ca, într-un campionat plin de blaturi, nimeni să n-audă de aranjamente

Pe 29 martie 2012, ProSport publica un interviu cu Ștefan Ciobanu, fost atacant în Liga 1, la Astra sau Farul, în care fotbalistul admitea în premieră pentru un jucător din țară că a evoluat în meciuri aranjate: „Eram la o altă echipă din Liga 2 și a venit un om din conducere să ne anunțe că trebuie să pierdem meciul următor ca să fie bine. A venit cu câteva zile înainte de meci. Nu erau toți jucătorii de față, că mai erau și copii în lot și nu trebuiau să știe despre lucrurile astea”. Echipa lui Ștefan Ciobanu a pierdut meciul, conform planului, iar atacantul a dezvăluit cum s-a simțit în timpul meciului aranjat și, mai important, care este condiția fotbalistului din România: „Nu e o situație comodă, îți dai seama. Sunt lucruri penibile pe care îți este foarte greu să le faci. Dar dacă nu le faci, unde te duci? Peste tot e la fel! Așa e obișnuit fotbalistul român, să stea în genunchi pentru câțiva bănuți”.

Declarațiile fotbalistului care la vremea respectivă evolua în Liga 3, la CS Ștefănești, au fost imediat îngropate de conducerea federației, care, într-un mod inexplicabil, s-a întors tocmai împotriva lui Ciobanu: „Ă‚sta… cum îl cheamă… Ciobanu. Ă‚la e fotbalist, dom’le? Ă‚la e fotbalist? A dat și el trei goluri la paișpe echipe… Dacă era un om incoruptibil, mai ziceam, dar eu îl consider corupt dacă abia acum vine și spune ce s-a întâmplat”. Reacția halucinantă îi aparține lui Mircea Sandu, cel mai important om din fotbalul românesc la acel moment. Aceasta a fost „măsura” pe care a luat-o atunci șeful FRF pentru a descoperi blatiștii și pentru a-i elimina din sistem.

Atitudinea federației sub conducerea lui Sandu a fost, în ultimele două decenii, asemănătoare discursului pe care l-a avut actualul președinte de onoare în cazul lui Ștefan Ciobanu. În 2000, după cei mai mulți fotbaliști ai divizionarei secunde Drobeta Turnu Severin au venit la Federație pentru a denunța un blat, aceștia au sfârșit prin a fi suspendați de forul fotbalistic. Asupra lor au fost făcute presiuni uriașe pentru a-și schimba declarațiile și, în cele din urmă, au fost sancționați pentru mărturie mincionasă. Emilian Hulubei, unul dintre jucătorii Drobetei din acea perioadă, și-a menținut spusele și, în urmă cu un an, rememora pentru ProSport reacția membrilor Comisiei de Disciplină – Traian Tomescu, Dumitru Mihalache și Adalbert Kassai (toți, oamenii de încredere ai lui Mircea Sandu): „Țin minte că Traian Tomescu ne-a zis ceva de genul >”.

Consecințele: fotbaliștii nu văd, nu aud, nu vorbesc

În ultimii zece ani, cazurile lui Ștefan Ciobanu și Marius Postolache, ambele prezentate de ProSport, au fost excepțiile de la regula tăcerii care domină autoritar vestiarul fiecărei echipe de fotbal din România. Dovada cea mai relevantă că „omerta” este greu de încălcat în România poate fi găsită în studiul FIFPro prezentat la începutul acestei săptămâni. Din cei 383 de fotbaliști români participanți, niciunul nu recunoaște că a fost contactat pentru a aranja meciuri și nici nu a jucat într-o partidă trucată! De asemenea, niciun jucător român nu a dezvăluit informații persoanelor din afara clubului la care activează în ultimele 12 luni. Aceasta, într-un campionat care colcăie de meciuri dubioase, finalurile de sezon se urmăresc „live” pe site-urile caselor de pariuri, iar conducătorii de cluburi vorbesc deschis despre aranjamente!

Cu toate că este cunoscut faptul că în fotbalul românesc există, în rândul jucătorilor, un cult al pariurilor sportive, niciun jucător din cei 383 intervievați nu recunoaște că a jucat nici măcar o singură dată la pariuri. 

Comparativ, în Ungaria – țară la al cărei fotbal ne putem raporta – există jucători care au recunoscut că au evoluat în partide trucate (7,5%) și că au fost contactați în ultimul an pentru a trânti meciuri (1,6%). De asemenea, 5,7% din cei 320 de jucători din Ungaria participanți la studiu spun că „au motive să creadă că în campionatul în care evoluează există meciuri aranjate”. La acest capitol, jucătorii români ies totuși din tiparul „nu văd, nu aud, nu vorbesc” și 13,6% dintre ei susțin că există posibilitatea ca în ligile în care joacă să fi existat partide aranjate în ultimul an. 

Cum au răspuns fotbaliștii din alte țări la întrebarea „Ați jucat în meciuri aranjate?”

Țară Procent „DA” Procent „NU” Procent „NU ȘTIU”
Finlanda 20% 63,1% 16,9%
Slovenia 6,5%  74% 19,5%
Grecia 13,7% 52,1% 34,1%
România 0% 93,2% 6,8%

De ce le e frică fotbaliștilor din România?

La întrebarea „Ați accepta să raportați, sub protecția anonimatului, un meci aranjat?” procentele pentru „DA” și „NU” sunt sensibil egale. 43,9% dintre jucătorii români susțin că nu ar deconspira un aranjament și explică și de ce. Cea mai mare temere a jucătorilor din România este că denunțarea unui blat le-ar putea termina cariera. Cazul concret este cel al lui Marius Postolache, cel care, după ce a raportat aranjamentele făcute de clubul său Voința Sibiu într-un cantonament din Turcia, nu a mai fost dorit de nicio echipă din țară. 

Motivele din cauza cărora fotbaliștii români nu denunță blaturile

  • 30,1% din lipsa încrederii în asigurarea confidențialității
  • 11,3% din cauza lipsei sprijinului din partea clubului sau a autorităților competente
  • 58,3% din cauza eventualelor repercusiuni asupra carierei

Promisiunea lui Burleanu: „Federația îi va premia pe cei care denunță blaturile”

Schimbarea produsă la vârful FRF la începutul lunii martie a adus cu sine și un alt mesaj în ceea ce privește problema meciurilor aranjate. Într-o conferință de presă ținută la „Casa Fotbalului”, Răzvan Burleanu a promis sprijn pentru jucătorii care vor denunța aranjamentele. Atitudinea actualului șef al federației este, măcar la nivel verbal, una diferită de cea a lui Mircea Sandu, dar, până în acest moment, conducerea de la „Casa Fotbalului” nu a luat nicio măsură concretă: „Penal, frauda sportivă trebuie să fie sancționată. Vrem să găsim în perioada următoare o modalitate concretă de recompensare a jucătorilor sau jucătoarelor care ne ajută în acest demers de a opri trucarea jocurilor de fotbal. Prima persoană care va beneficia de această inițiativă va fi Marius Postolache”, a pus la începutul lunii aprilie Răzvan Burleanu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Anunțul momentului pentru cei cu PENSII SUB 2.000 DE LEI. Este obligatoriu până pe 31 MAI
Anunțul momentului pentru cei cu PENSII SUB 2.000 DE LEI. Este obligatoriu până pe 31 MAI
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup