Fostul atacant al Astrei, brancardier la Spitalul din Hunedoara: a fost în linia întâi în pandemia de COVID! Superstiția șocantă care l-a scos din fotbal

Fostul atacant al Astrei, brancardier la Spitalul din Hunedoara: a fost în linia întâi în pandemia de COVID! Superstiția șocantă care l-a scos din fotbal

Speranță a fotbalului românesc de la sfârșitul anilor 90, Mircea Ciorea s-a retras din cauza unei accidentări foarte grave. Acesta a ajuns între timp brancardier la Spitalul Municipal din Hunedoara.

Fostul atacant al Astrei Ploiești, ajuns la 48 de ani, a avut evoluții spectaculoase în Liga 1 în tricoul ploieștenilor unde i-a avut colegi pe Pompiliu Stoica, Florentin Dumitru sau Cătălin Mulțescu.

Aproape trei sezoane a jucat pentru „astrali” Mircea Ciorea unde a ajuns căpitanul echipei la un moment dat. Steaua, Dinamo și Rapid îî dădeau „târcoale” însă o accidentare gravă l-a scos din peisajul fotbalistic.

Superstiția care l-a scos din fotbal

În 2001, la doar 27 de ani, „Piticul”, cum era supranumit atacantul, a avut un duel cu Jean Barbu care a dus la o fractură de tibie și peroneu.

Ciorea își aduce aminte că în ziua dinaintea partidei a avut un meci de rummy pe care l-a câștigat. Apropiații spun că acela a fost un semn al ghinionului.

„În ziua dinaintea partidei cu Rapidul, am jucat un rummy. Am închis la ultima piatră cu un 13 de roșu. Mulți mi-au spus că a fost poate semnul ghinionului. Dar eu nu cred în astfel de superstiții. Trebuia să fiu rezervă și să intru pe parcurs, dar Ion Marin m-a folosit până la urmă ca titular. Poate altfel se scria istoria dacă nu se răzgândea! Am vrut să pasez cu exteriorul pe flancul opus și Mihart mi-a strigat din spate să fiu atent că vine tare un adversar, dar n-am auzit din cauza vacarmului din tribune. Iar Jean Barbu mi-a prins piciorul pe pământ, mi l-a transformat în pârghie și s-a terminat”, a spus Ciorea pentru Playsport.

După recuperare au urmat echipe din eșaloanele inferioare cum ar fi Urziceni, Câmpina sau Brazi, dar și în liga a patra din Spania. Acolo a fost nevoit să-și încheie cariera din cauza unei hernii de disc.

Fostul atacant spune că nu-i poartă pică lui Jean Barbu, care chiar a încercat să-l ajute cu o ofertă la Mioveni.

„Nu l-am blestemat niciodată. Sub cuvânt de onoare! Atât i-am zis: ‘Jeane, dacă ai făcut-o intenționat, Dumnezeu te vede!’. Și-a cerut scuze, mi-a trimis și 3.500 de dolari, mai târziu a pus o vorbă bună să merg cu el la Mioveni, prin 2003, dar nu s-a înfăptuit nimic”.

Povestea transferului ratat la Rapid

Înainte de accidentarea gravă, Ciorea povestește că era într-un moment culminant al carieriei: „Eram pe val”. Cu oferte din China pe bani mulți, cu Steaua și Dinamo care il așteptau la ușă. Însă „Piticul” era gata să accepte oferta lui Mircea Lucescu de la Rapid.

Întâlnirea cu Mircea Lucescu este și ea una de pomină, aceasta având loc într-o mașină pe lângă Gara de Sud.

„A vrut foarte mult să mă ia la Rapid, care, în țară, era clar prima mea opțiune. Mă suna și Lobonț cu insistență să mă convingă. Aveam pe masă un contract de 25.000 de dolari, plus o creștere garantată cu încă 5.000 de dolari la fiecare convocare la națională. Nu există niciun dubiu: mi-aș fi luat zborul dacă nu se întâmpla nenorocirea!”, spune Ciorea.

A ajuns brancardier la spitalul din Hunedoara

Ajunși în zilele noastre, Mircea Ciorea nu mai are contact cu sportul, decât ca suporter, iar de cinci ani este brancardier la Spitalul Municipal din Hundoara.

Fostul atacant a povestit despre momentele grele pe care le-a petrecut în prima linie, fiind prezent pe toată durata pandemiei, dar felul său de a fi, spune că l-a ajutat.

„Mă simt bine, îmi place să lucrez cu oamenii, să-i ajut, să le înțeleg problemele și durerile.Am stat în mijlocul furtunii. Am trăit luni de coșmar, am văzut cum se petrec tragedii sub ochii mei, dar și miracole cu oameni cărora le revenea zâmbetul pe buze după zile de pendulare între viață și moarte. Am avut prieteni care s-au dus, săracii! Am înțeles repede că nu e o farsă, o conspirație, m-am vaccinat, am trecut și eu prin boală, cu o fază mai ușoară. Am realizat că o singură zi dacă întârzii când ai probleme te poate costa foarte scump.

Am muncit într-un ritm infernal. Ture de 12 ore cu 24 sau de 24 de ore cu 48, de-a lungul cărora se întâmpla uneori să n-am timp nici să mănânc bucata de pâine cu salam din geantă. Nu mi-a fost deloc ușor, dar felul meu de a fi, un spirit mai tare, cultivat și în fotbal, m-a împins de la spate fără să capotez”, continuă Mircea Ciorea.

Mircea Ciorea, despre greșelile lui Burleanu la federație și ultimele speranțe pe care le mai are

Mircea Ciorea nu este ieșit de tot din fenomen. Acesta urmărește în continuare cele întamplate în fotbalul românesc.

„Piticul” nu este de acord cu felul în care Răzvan Burleanu conduce federația. El consideră că președintele ar trebui să se dea la o parte din cauza obiectivelor în șir ratate.

„Trebuie să te dai la o parte atâta vreme cât echipa națională înșiră ratările calificărilor la Europene sau Mondiale. Înseamnă că ai o mare problemă dacă alergi mai bine de o lună după un selecționer. Fiindcă cei cu personalitate te lasă cu ochii în soare. Din păcate, șeful FRF este rezultatul mentalității îndoielnice a celor care votează. E o colecție de interese. Pur și simplu, pe unii atât îi duce mintea, să întindă mâna la un sac de mingi sau la un echipament. Vedem dezastrul și la cluburi” – Mircea Ciorea

Ciorea mai are însă două dorințe de la fotbal. Prima e să revadă Corvinul în Liga 1. Iar a doua este să joace un meci de old-boys cu foștii astrali pe noua arenă ce va fi construită în Hunedoara.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Efectul Alex Eala! O tară întreagă s-au îndrăgostit de tenis după victoria de la Washington
Mediafax
'Din păcate, s-a gravat'. Dan Alexa, dezvăluiri triste despre starea de sănătate a Alinei Pușcău. Ce discuție au avut cu două zile în urmă
Cancan.ro
„Dimineață mi-am pus plapuma”. Disperat de caniculă, un fost sportiv și-a amenajat subsolul blocului și doarme acolo în fiecare noapte
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Vedete din România care au învins cancerul în stadii avansate. Au suferit de boli nemiloase şi au supravieţuit! Declarații sfâșietoare
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. El către ea: – Ce îți place să ți se facă?
Râzi cu lacrimi
Studenta care a sfidat regimul lui Hitler și a plătit cu viața
Descopera.ro
Vincenzo Castellano a cerut-o în căsătorie pe Elena Economu! După doi ani de iubire, fostul soț al Antoniei se pregătește de nuntă
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
World of Warships Legends sărbătorește 7 ani de existență cu activități festive și recompense
Go4Games
Prima Tesla Model S Signature din România a fost livrată! Cine este proprietarul?
Promotor.ro