Acasa » Fotbal Intern » Fostul antrenor al lui Andre Duarte de la FCU Craiova trage un semnal de alarmă: „Este sută la sută jucător de FCSB, dar Adrian Mititelu e diferit față de Gigi Becali”

EXCLUSIV Fostul antrenor al lui Andre Duarte de la FCU Craiova trage un semnal de alarmă: „Este sută la sută jucător de FCSB, dar Adrian Mititelu e diferit față de Gigi Becali”

Fostul antrenor al lui Andre Duarte de la FCU Craiova trage un semnal de alarmă: „Este sută la sută jucător de FCSB, dar Adrian Mititelu e diferit față de Gigi Becali”
FOTO: ProSport

Dan Vasilică, omul care l-a antrenat pe Duarte la FCU Craiova atât ca preparator fizic cât și ca antrenor principal interimar este convins că fundașul portughez este sută la sută jucător de nivelul lui FCSB, însă nu știe cum va reacționa pe viitor acesta la criticile pe care Gigi Becali s-ar putea să i le aducă.

Andre Duarte a debutat în cele din urmă la FCSB, dar fundașul central portughez a fost luat în colimator de Gigi Becali încă de la primul său meci în Superliga pentru gruparea campioană.

Latifundiarul din Pipera l-a arătat cu degetul pe Mihai Stoica, afirmând că l-a titularizat pe Andre Duarte după informațiile primite de la Meme. „Am fost încântat de Duarte că a zis MM. Dar dacă îl iei, lasă-l, mă, să stea câteva meciuri. O echipă care ia patru goluri, fundașii centrali sunt vinovați”, a spus Gigi Becali la Digi Sport.

Fostul antrenor al lui Duarte de la FCU trage un semnal de alarmă: „Adrian Mititelu și-a apărat mereu jucătorii”

ProSport a stat de vorbă omul care l-a antrenat pe Andre Duarte la FCU 1948 Craiova atât ca preparator fizic cât și ca antrenor principal, iar Dan Vasilică ne-a spus clar că Duarte este unul dintre cei mai buni fundași centrali din Superliga.

„Eu îl cunosc bine pe Duarte și am încredere că el se va impune profesional fără nicio problemă la FCSB, însă nu știu dacă el este pregătit să ducă și la reacțiile publice  negative, cele pe care patronul Gigi Becali le-a avut la adresa lui și probabil le va mai avea și în perioada următoare.

Duarte la FCU a avut parte de un alt stil de patron. Adrian Mititelu nu a ieșit niciodată public să își atace jucătorii, ba din contră el îi apăra public foarte mult și le ridica moralul jucătorilor săi ori de câte ori avea ocazia. În legătură cu relația cu jucătorii Adrian Mititelu e diferit față de Gigi Becali”, și-a început Dan Vasilică discursul.

 „Danny Henriques nu a mai fost același jucător după plecarea lui Duarte”

În continuare, Dan Vasilică ne-a vorbit și despre calitățile lui Andre Duarte, având încredere că acesta se va impune la FCSB.

„Eu sunt sută la sută convins că dacă o să fie răbdare, Duarte se va impune și la FCSB, iar cu un Duarte sută la sută ok din toate punctele de vedere întreaga apărare a lui FCSB va avea de câștigat. Duarte este un jucător extrem de profesionist și un tip foarte altruist. La FCU, Danny Henriques a avut mult de câștigat cu Andre Duarte lângă el, cel care îl ajuta foarte mult atât pe el cât și pe Negru, dublându-l în dreapta pe acesta de foarte multe ori. Iar cea mai bună perioadă a lui Danny Hennriques la FCU a fost cu Duarte lângă el. După ce Duarte a plecat de la FCU, Danny Henriques nu a mai fost fundașul central pe care toată lumea îl știam, el începând să aibă evoluții ezitante și nu a mai fost același fundaș central de picior stâng și cu Lacroix lângă el.

Duarte este un tip foarte receptiv și sunt convins sută la sută că el o să facă față antrenamentelor fizice ale lui Tommy Neubert. Îmi aduc aminte de venirea lui Andre Duarte la FCU. Era nepregătit fizic și am convenit cu Croitoru să îl scot din programul echipei și să lucrez individul cu el. Îmi aduc aminte perfect că în acea zi din primul său meci amical la FCU, meci în care Croitoru l-a scos după doar 15 minute el făcuse un antrenament fizic foarte tare cu mine în dimineața jocului. Din cauza asta el nu l-a impresionat din prima pe Croitoru, dar apoi și-a demonstrat valoarea și nu a mai ieșit din primul 11. A jucat toate meciurile din acel sezon pentru FCU.

Andre Duarte nu este tipul mercenar de jucător. El se atașează proiectului clubului unde este legitimat foarte repede. Deși știa clar că o să plece de la noi, iar în barajul ăla de la Cluj el venise și cu bagajul gata de plecare din România, Duarte a jucat pentru FCU ca în primul său meci oficial. Cât a stat la FCU, Duarte a dat totul pe teren pentru acest club. Sunt convins că tot așa va trata lucrurile și la FCSB”, a spus, pentru ProSport, Dan Vasilică.