„Jucătorii meritau mai mult respect și o răsplată!”. Fost fotbalist la Dinamo, critic în privința situației de la formația roș-albă | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

  • Publicat:
  • Actualizat:

Cătălin Munteanu, fost jucător la Dinamo, a vorbit, în cadrul emisiunii ProSport Live, despre situația precară prin care trece formația din „Ștefan cel Mare”.

Din cauza problemelor financiare de la club, jucătorii lui Dinamo au intrat în grevă.

Astfel că, partidele amicale cu Unirea Slobozia, Rapid București, Metaloglobus și Dunărea Călărași au fost anulate.

Cătălin Munteanu, critic în privința situației de la Dinamo

Fostul fotbalist din „Ștefan cel Mare” consideră că modul în care Dinamo se comportă cu jucătorii săi nu este normal.

„La Dinamo este o incertitudine totată. Cred că este o situație mult mai grea decât cea de anul trecut. Vă dați seama, jucătorii și-au dat viața pe teren, au avut niște promisiuni de la cei din conducere și acum se văd în insolvență. Nici nu știu dacă își vor mai lua banii. Deci, e greu de tot. Pleacă jucători importanți, după cum vedem. Dar eu cred că trebuia ajuns la o înțelegere. Jucătorii, care au făcut o performanța să salveze Dinamo, meritau mai mult respect și o răsplată”, a declarat Cătălin Munteanu, la ProSport Live.

Andrei Radu a răbufnit, din cauza situației de la Dinamo

Andrei Radu, fundașul lui Dinamo, a vorbit despre situația precară în care se află formația din „Ștefan cel Mare”.

„Noi suntem arătați cu degetul, însă noi ne-am făcut treaba, sezonul trecut, în niște condiții care nu știu câți jucători ar fi reușit să scoată echipa de la retrogradare. Nu am contestat DDB-ul, ei au fost alături de noi și le mulțumim pentru asta. Însă, nu cred că e normal ca noi, jucătorii, să fim arătați cu degetul, având în vedere că am dat totul pe teren, în niște condiții care eu zic că nu erau de Liga 1, sezonul trecut, la Dinamo, cu multe probleme și multe lucruri absente de la pregătirea jucătorilor, până la condiții de antrenament și hrană, și pregătire”, a declarat Andrei Radu, la finalul partidei CFR Cluj – Universitatea Craiova, din Supercupa României.

Cosmin a avut prima tangență cu presa la vârsta de 15 ani, când a început să scrie pentru volan.ro. Apoi a semnat articole pentru mai multe publicații din domeniul tech, cum ar fi gadget-talk.ro, dexblog.ro sau urbanteh.ro. La vârsta de 17 ani, a debutat în presa sportivă, pe site-ul ionalexandru.ro. ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Interdicție completă în România din 9 aprilie. Legea n-are excepţii. Amendă 1000 lei
Interdicție completă în România din 9 aprilie. Legea n-are excepţii. Amendă 1000 lei
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen