Florin Talpan s-a dezlănțuit la adresa lui Daniel Oprița și i-a cerut acestuia demisia de pe banca Stelei, deoarece juristul celor de la CSA Steaua consideră că e inadmisibil ca echipa de fotbal din Ghencea să ocupe acum în Liga 2 un rușinos loc 5.
Florin Talpan a câștigat definitiv procesul pentru marca Stelei împotriva celor de la FCSB, iar ulterior într-o intervenție în emisiunea „Spirit Stelist” a lansat un atac dur și la adresa actualului antrenor principal de la Steaua, Daniel Oprița.
„ Păi Dacă am ajuns să ne bată Dumbrăvița, ce mai caută acest Oprița pe bancă? Ce mai caută ăsta? A zis că se duce la Sepsi, du-te frate la Sepsi. Ai rezultate la Steaua? Suntem pe locul 5. Ai toate salariile la zi. Ți-am dat tot ce ai vrut. De ce s-au transferat jucătorii pe care i-ai avut anul trecut? I-ai dat la Craiova sau pe unde i-ai mai dat. Și managerul clubului sportiv al Stelei care s-a ocupat de fotbal trebuie să răspundă. Ce caută Matei la Craiova? De ce nu l-am ținut noi. De ce nu i-am făcut contract cum trebuia? Toată lumea îi tine partea lui Oprița. Nu, Oprița trebuia să câștige campionate, locul 1 la zi. Nu a câștigat. Mi nu mi se pare un antrenor atât de bun. Să se ducă și la alt club să văd că obține performanțe. Asta e toată problema. Avem foarte multe talente în academia noastră, iar Oprița văd că nu îi promovează la echipa mare. De ce? De ce? Păi de ce?
Însă, văd că toată lumea îl susține pe Oprița. Este o decizie greșită a suporterilor. Mie să îmi răspundă Oprița de ce l-a bătut Dumbrăvița. Dă-ți demisia în secunda doi. Ce mai cauți la Steaua. Uite, eu dacă pierdeam dosarul ăsta cu marca plecam de la Clubul Sportiv Steaua.Pe tine te-a bătut Dumbrăvița în Ghencea. Nu îți e rușine? Pleacă, mă afară, du-te la altă echipă. Jucătorii sunt motivați foarte bine. Au tot ce le trebuie. Au salarii foarte mari. Oprița are pretenții să fie duși la meciuri cu cel mai performat autocar. Extraordinar! Da, li se pune la dispoziție cel mai performant autocar. Dar eu dacă aș fi comandantul clubului nu le-aș pune la dispoziție cel mai performat autocar, pentru că sunt pe locul 5. Să ai pretenții din astea când ești pe locul 1. Vad că acum s-au plâns că au mers până la Satu Mare 20 de ore cu autocarul. Si care e problema? Au mers 20 de inși într-un autocar confortabil de 64 de locuri sau câte sunt. Vor să meargă cu avionul? Sunt cumva echipă de Champions League și nu am știut eu?”, a încheiat Talpan.
ProSport a luat legătura cu Daniel Oprița, iar acesta ne-a spus care este realitatea din Ghencea și ne-a recunoscut că și mâine dorește să plece de la Steaua dacă este lăsat. „Eu am decis de mult timp să nu mai discut cu Florin Talpan sau despre Florin Talpan pentru că știu ce fel de om este. I-am spus o dată niște lucruri și am terminat cu el. Dacă nu ești prieten cu el, atunci e clar că te consideră adversarul lui.
Dacă eram prietenul lui, atunci eu eram cel mai bun antrenor pentru Steaua. Știu eu mai bine ce spun. În primul rând și mâine doresc să plec de la Steaua dacă sunt lăsat, dar nu sunt lăsat. Iar acum, după aceste atacuri ale lui Talpan așa din senin la adresa mea ce aș putea să mai fac eu? Voi cum v-ați simți? Păi eu am făcut minuni în acești ani la Steaua și merit un salariu și mai mare dacă domnul Talpan vrea să știe acest lucru. Eu am fost oprit să rămân la Steaua în vara asta pentru că riscam să se aleagă praful de tot în Ghencea cu echipa mare. Știți ce mi s-a spus? Rămâi să salvezi echipa de la retrogradare. Știe domnul Talpan ce discuții am avut eu cu cei din conducere? Nu știe! Am făcut din nou o altă echipă într-o săptămână. Dar domnul Talpan se pricepe la fotbal? Dacă da, atunci să îl pună pe dânsul antrenor, manager, să intre să și joace dacă vrea, să le facă pe toate. Eu mâine plec de la Steaua dacă sunt lăsat. Nu promovez jucători din academie? Păi să vină domnul Talpan sau veniți voi și urmăriți la meciuri jucătorii de 17, 18, 19 ani. Dacă e vreunul bun de tot iar eu îl refuz, atunci eu sunt cel vinovat. Voi credeți că eu nu vreau să promovez copiii noștri din academie? Dar știu eu de unde pleacă toate astea cu academia și ce se urmărește.
În primul rând, dacă vrei să ajungi la prima echipă trebuie să ajungi campion la grupa ta sau să ai rezultate foarte bune. Dar dacă nu le ai, atunci cum și pe cine să promovez eu la prima echipă? Însă, chiar și așa eu am în lotul echipei mari 14 seniori și șapte, opt tineri fotbaliști. Despre ce vorbim? Domnul Talpan are frustrări foarte mari și îi ceartă pe ministru, comandant, manager, chiar și pe mine. Dânsul le știe pe toate. Din partea mea poate să îl pună și ministru al MApN, general, comandant la Steaua, antrenor, să intre să și joace, dar să mă lase în pace că nu vreau să am nicio treabă cu el. Ce treabă am avut eu cu plecarea lui Matei? Fac eu politica clubului? Fac eu contracte la jucători? Și apropo de Matei, eu l-am promovat la echipa mare. Eu l-am ținut trei ani pe aici. Iar când a plecat la Craiova eu am fost sunat doar de Rădoi ca să fiu întrebat de el strict profesional. Nu am discutat eu de niciun ban sau nu mai știu eu ce vrea să insinueze Florin Talpan”, a spus Oprița.