Florin Prunea îi ține partea lui Meme Stoica după gesurile managerului general al FCSB de la Craiova: „Nu că îi iau apărarea, dar și eu făceam la fel” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

FCSB s-a impus în derby-ul contra celor de la Universitatea Craiova, scor 1-0, și s-a apropiat la două puncte de liderul CFR Cluj cu doar două etape rămase de disputat din play-off-ul Ligii 1.

Mihai Stoica a oferit momentul finalului de partidă. După reușita superbă reușită de Ivan Mamut în minutul 86, managerul general al roș-albaștrilor a fost prins în extazul golului și s-a urcat pe gardul stadionului.

Invitat la ProSport Live, Florin Prunea a comentat gestul făcut de Mihai Stoica și spune că și el ar fi procedat la fel în acea situație.

Florin Prunea: „Nu că îi iau apărarea, dar și eu făceam la fel”

Mihai Stoica a privit partida de la tribuna oficială, iar în momentul finalului de meci acesta s-a bucurat excesiv alături de fiica sa, Teodora, dar și alte persoane din anturajul FCSB.

Meme s-a urcat pe gardul ce separă tribunele, iar un steward s-a dus imediat la managerul general al celor de la FCSB și a vrut să-l dea jos, dar Stoica a făcut un gest agresiv – ca și cum ar fi vrut să-l lovească – și a continuat să se manifeste la adresa fanilor.

Florin Prunea i-a luat apărarea lui Mihai Stoica și spune că într-o partidă cu așa încărcătură este normal să ai o așa reacție.

„Și eu făceam la fel! Am văzut că s-a comentat foarte mult. Când echipa ta este la bătaie pentru un obiectiv, în atmosfera aia care era la Craiova și în minutul 87… Meme, nu că îi iau apărarea, s-a bucurat pentru golul marcat și s-a bucurat în direcția suporterilor lui. E bine că a fost departe de ultrașii Craiovei, pentru că dacă îl vedeau lucrurile se complicau.

Și eu am făcut gesturi din astea. Nu a provocat pe nimeni, s-a bucurat și atât, nimic mai mult. Bine că nu a degenerat discuția cu steward-ul”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]