Un fost internațional abia așteaptă inaugurarea Stadionului Steaua: „Am jucat și pe Bernabeu, dar când intram pe Ghencea, îmi tremurau «bețele»!”

Un fost internațional abia așteaptă inaugurarea Stadionului Steaua: „Am jucat și pe Bernabeu, dar când intram pe Ghencea, îmi tremurau «bețele»!”
  • Publicat:

Florin Cernat este nerăbdător să vadă cum va arăta noul stadion Steaua, de îndată ce publicul va avea acces din nou la evenimentele sportive. Fostul internațional și-a amintit de presiunea pe care arena din Ghencea o punea pe umerii jucătorilor și consideră acest aspect ca fiind unul unic în România.

Ex-atacantul lui Dinamo Kiev afirmă că pe niciun stadion din lume nu a avut emoții precum a avut pe cel al Stelei, în vremea în care cele două formații s-au întâlnit în grupele UEFA Champions League.

Florin Cernat, amintiri emoționante din Ghencea: „Am jucat și pe Bernabeu, dar când intram acolo, îmi tremurau «bețele»!”

Înfruntarea a avut loc pe 22 noiembrie 2006 și a fost decisivă pentru locul 3, care ducea în primăvara Cupei UEFA, din grupa E, din care mai făceau parte Real Madrid și Lyon. Cernat și Nicolae Dică au înscris în remiza din Ghencea, din urmă cu aproape 15 ani, scor final 1-1.

„Săptămâna trecută mai vorbeam cu nea Ando și vorbeam de emoții pe stadion. M-a întrebat cineva unde am avut cele mai mari emoții. Am jucat și pe Bernabeu și pe o grămadă de stadioane mari, nu știu de ce, dar nicăieri nu aveam emoții cum aveam când intram pe Ghencea.

Nu știu ce are stadionul ăla. Și când am jucat cu Dinamo Kiev și am dat golul ăla. Îmi tremurau «bețele», nu știu de ce. Aveam emoții. Era ceva cu stadionul ăla, pentru mine, nu știu ce”, a declarat Florin Cernat pentru as.ro.

Florin Cernat și că de multe ori a fost aproape de a semna cu Steaua, la insistențele nașului său Mihai Stoica, însă alegerea lui a fost mereu alta. „Nașul a vrut de mai multe ori să mă aducă acolo, dar a fost alegerea mea să nu merg acolo. Respect Steaua, pentru mine este un club mare, dar a fost alegerea mea să nu merg acolo”.

 

 

George Nistor / Autor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
Reacţia unui clujean după ce s-a trezit cu maşina lovită de o trotinetă electrică aruncată la întâmplare.
Reacţia unui clujean după ce s-a trezit cu maşina lovită de o trotinetă electrică aruncată la întâmplare. "Ar trebui interzise"
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Starea de sănătate a Prințesei Kate Middleton s-a înrăutățit?! Gestul disperat al Prințului William
Starea de sănătate a Prințesei Kate Middleton s-a înrăutățit?! Gestul disperat al Prințului William
S-a dat lege pentru toți proprietarii de TEREN din România. Regula imposibil de ocolit
S-a dat lege pentru toți proprietarii de TEREN din România. Regula imposibil de ocolit
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
De Rossi va continua ca antrenor al Romei
De Rossi va continua ca antrenor al Romei
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…