Flavius Stoican a reacționat după acuzațiile lui Dusan Uhrin. „Nu este nici frumos, nici constructiv!”

Flavius Stoican a reacționat după acuzațiile lui Dusan Uhrin. „Nu este nici frumos, nici constructiv!”
  • Publicat:

Flavius Stoican (45 de ani) a reacționat după ce Dusan Uhrin a trimis săgeți către foștii antrenori de la Dinamo.

Antrenorul ceh s-a plâns de nivelul la care se află jucătorii de la Dinamo și a trimis săgeți indirecte către Flavius Stoica, Dario Bonetti și Mircea Rednic, cei trei antrenori care i-au pregătit pe „câini” în acest sezon competițional.

Flavius Stoican nu a dorit să intre într-un conflict cu Dusan Uhrin, dar crede că antrenorul ceh nu a reacționat corect arătând cu degetul către antrenorii care s-au aflat la echipă înaintea sa.

Flavius Stoican a reacționat după acuzațiile lui Dusan Uhrin

Totodată, Flavius Stoican este de părere că cehul ar fi trebuit să țină cont și de faptul că echipa din „Ștefan cel Mare” se afla într-o situație critică în momentul în care a preluat-o el.

„În momentul în care am semnat cu Dinamo, eram conștient de situația critică în care se afla echipa, dar am pus pe primul plan interesele imediate ale clubului. Trecând peste lipsuri și peste probleme.

Nu mi s-a părut niciodată corect și nici fair-play să comentez activitatea antrenorilor care au fost la echipă înaintea mea. De asemenea, nu am să vorbesc niciodată despre fosta echipă, despre foștii jucători sau conducători. Nu te duci într-o casă, iar, apoi, la plecare te apuci să vorbești negativ despre asta! Nu este nici frumos, nici constructiv. Nu-mi plac polemicile și nici scandalurile.

Ar trebui să fim mai responsabili și mai echilibrați, toți cei care facem parte din lumea fotbalului. Tocmai am văzut un citat pe internet, scris de Dacian Nemeș, nu-l cunosc, nu știu cui îi aparține, dar mă regăsesc în el: «Există o eleganţă a sufletului care nu se învaţă şi nici nu o înţelegi cu uşurinţă. Doar o ai. Atât!»”, a spus Flavius Stoican, conform GSP.ro.

Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Copiii lui Kate Middleton, pregătiți pentru moartea mamei lor 😢 George, Charlotte și Louis au fost duși la psiholog
Copiii lui Kate Middleton, pregătiți pentru moartea mamei lor 😢 George, Charlotte și Louis au fost duși la psiholog
Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în timpul protestului din Piața Victoriei
Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în timpul protestului din Piața Victoriei
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
Deea Maxer a dat vestea mult așteptată, la un an de relație cu Robert Drilea. „Menirea femeii e să fie mamă”
Deea Maxer a dat vestea mult așteptată, la un an de relație cu Robert Drilea. „Menirea femeii e să fie…
BANCUL ZILEI. După o petrecere, directorul își cheamă secretara: - Maricico ai vreun leac?
BANCUL ZILEI. După o petrecere, directorul își cheamă secretara: - Maricico ai vreun leac?
ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Iarna se întoarce la munte, cu ninsori şi viscol
ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Iarna se întoarce la munte, cu ninsori şi viscol
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Văduva lui Costel Corduneanu, mesaj sfâşietor după moartea interlopului. Graţiela Corduneanu s-a prăbuşit emoţional
Văduva lui Costel Corduneanu, mesaj sfâşietor după moartea interlopului. Graţiela Corduneanu s-a prăbuşit emoţional
S-a aflat! Care e cauza morții lui Costel Corduneanu, unul dintre cei mai periculoși interlopi din România
S-a aflat! Care e cauza morții lui Costel Corduneanu, unul dintre cei mai periculoși interlopi din România
Pericol total în TRANSILVANIA. Este vestea momentului pentru cei care locuiesc în Ardeal
Pericol total în TRANSILVANIA. Este vestea momentului pentru cei care locuiesc în Ardeal
Ce au descoperit anchetatorii la reconstituire, în cazul crimei de pe A1? Avocatul afaceristului dă vina pe stres
Ce au descoperit anchetatorii la reconstituire, în cazul crimei de pe A1? Avocatul afaceristului dă vina pe stres
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
TOP cele mai ieftine SUV-uri (RABLA 2024). Modelul SURPRIZĂ pe care toți românii îl caută
TOP cele mai ieftine SUV-uri (RABLA 2024). Modelul SURPRIZĂ pe care toți românii îl caută
Cine e și cum arată soția lui Costel Corduneanu. Grațiela a rămas văduvă la câteva luni de la cununia civilă
Cine e și cum arată soția lui Costel Corduneanu. Grațiela a rămas văduvă la câteva luni de la cununia civilă