Nicolas Popescu (22 de ani) a semnat cu Steaua (Liga 2) pentru un sezon, iar Gică Popescu a dat verdictul în privința acestui transfer. Nicolas a ajuns la clubul Armatei sub formă de împrumut de la Farul Constanța.
Nicolas Popescu a fost campion al României cu Farul, în 2023, iar potrivit Transfermarkt, are o cotă de piață de 400.000 de euro.
Mijlocașul Nicolas Popescu s-a transferat, sub formă de împrumut, până la finalul actualului sezon competițional. „Și-a ales singur drumul. De doi ani i-am spus lucrul acesta. Mă bucur că a făcut acest pas, să se rupă de clubul unde tatăl său e președinte. Eu am mare încredere în el”, a spus Gică Popescu pentru Digi Sport.
La rândul său, Nicolae Popescu s-a arătat încântat de alegerea pe care a făcut-o. „Sunt încântat să joc la Steaua, un nume uriaș în forbalul românesc! Am venit să mă pregătesc, să joc și să avem rezultate cât mai bune. Abia aștept să debutez pentru noua echipă”, a declarat mijlocașul Nicolas Popescu, pentru pagina de Facebook a clubului din Ghencea.
După cinci etape din Liga 2, Steaua se află pe locul 6, cu 10 puncte (o victorie, un egal și o înfrângere). În etapa 6, Steaua joacă pe teren propriu cu ASA Târgu Mureș. Meciul este programat joi, 11 septembrie, de la ora 20.30.
Steaua promovat în Liga 2 în 2020, iar de atunci au fost doar promisiuni legate de promovarea în prima ligă, deși din punct de vedere sportiv s-a aflat în mai multe sezoane pe poziția ce-i dădea acest drept.
În cariera sa, Gică Popescu (57 de ani) a bifat și un sezon la Steaua, 1987-1988, când a fost împrumutat de la U Craiova. Alături de Steaua a câștigat două trofee, campionatul și Cupa României.
Popescu a mai jucat în România la Dinamo, iar cariera internațională și-a început-o în 1990, când a ajuns la PSV Eindhoven. A mai evoluat la Tottenham, Barcelona, Galatasaray, Lecce și Hannover 96. De la acesta din urmă s-a retras din activitatea de fotbalist în 2003.
În 2000 și-a înființat Școala de Fotbal Gică Popescu, pe care a condus-o până în 2014, iar în paralel, în perioada 2010-2013 a fost președintele onorific al clubului Chindia. Din 2019 este președintele Farul Constanța (la acea vreme FC Viitorul), unde l-a avut alături pe Gică Hagi (60 de ani), care a renunțat în această vară la banca tehnică a echipei.