Fiica lui Ion Țiriac i-a lăsat cu gura căscată pe fanii ei virtuali, care au desemnat-o „cea mai frumoasă româncă”. GALERIE FOTO

Florentin Dincă
Fiica lui Ion Țiriac i-a lăsat cu gura căscată pe fanii ei virtuali, care au desemnat-o „cea mai frumoasă româncă”. GALERIE FOTO

Unica fiică a miliardarului Ion Țiriac, o prezență activă pe rețelele de socializare, și-a încântat din nou fanii virtuali cu o ultimă apariție răvășitoare.

Ioana Țiriac, discretă în același cu viața sa privată, și-a uimit iar admiratorii cu ultima postare, iar aceștia nu au stat pe gânduri și au proclamat-o ca fiind „cea mai frumoasă româncă”.

Fata magnatului Ion Țiriac și-a pus pe jar admiratorii virtuali, care au supranumit-o „cea mai frumoasă româncă”

Prezență activă în mediul online, Ioana Țiriac și-a uimit fanii cu o nouă apariție fabuloasă. „Visele au devenit mai mari”, a fost mesajul postării Ioanei Ţiriac, iar internauții au reacţionat imediat. „Cea mai frumoasă româncă” sau „Prinţesă” au fost două dintre comentariile fanilor.

Ioana Țiriac trăiește în Statele Unite, dar vine des și la Monte Carlo, alături de mama ei, jurnalista Sophie Ayad, de origine egipteană, care a fost nouă ani într-o relație cu Ion Țiriac. Ioana este unul dintre cei trei copii ai celui mai bogat român.

Fata magnatului a terminat liceul în București, și a absolvit Facultatea de Economie din Miami în acest an. Nu a vrut să revină în Românie și a dorit să-și trăiască, în continuare, „visul american”, acolo unde locuieşte în apartamentul de lux în valoare de două milioane de euro primit de la tatăl ei.

Un mizilic financiar pentru Ion Ţiriac, a cărui avere este estimată de Forbes la 2 miliarde de dolari. Acesta a cunoscut-o pe Sophie Ayad în 1994, la Munchen. Au format un cuplu timp de nouă ani, dar nu au decis niciodată să facă pasul cel mare și să se căsătorească. Din relaţia lor a ieșit Ioana şi Karim. Milionarul român mai are un fiu, pe Alexandru Ion Ţiriac.

Imagine de colecție cu băiatul lui Ion Ţiriac

O imagine rară cu băiatul cel mic al lui Ion Ţiriac a fost postată de mama acestuia, Sophie Ayad, chiar de ziua acestuia. Karim Mihai, atunci când a împlinit 27 de ani. Karim este al doilea băiat al miliardarului român, după Ion Ion Ţiriac, pe care îl are din urma relaţiei cu Mikette von Issenberg.

„La mulţi ani pentru împlinirea vârstei de 27 de ani, pentru primul meu copil şi superstar, Karim. Te iubim până la lună şi înapoi. 2 decembrie 1996„, e mesajul postat pe Instagram de Sophie Ayad, alături de o fotografie din copilăria lui Karim.

Karim vorbeşte foarte bine limba română, după ce a avut o bonă româncă. Moştenitorul magnatului a absolvit Deerfield Academy (Massachusetts), una dintre cele mai faimoase universități din lume.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania