FCSB, victorie uriașă în fața lui Florin Talpan! Decizia instanței anunțată chiar în timpul meciului cu Universitatea Craiova

FCSB, victorie uriașă în fața lui Florin Talpan! Decizia instanței anunțată chiar în timpul meciului cu Universitatea Craiova
  • Publicat:

Asociația Salvați Steaua a publicat un anunț entuziasmant pentru fanii lui FCSB, chiar în timpul meciului cu Universitatea Craiova, pierdut cu scorul de 0-2.

Universitatea Craiova și FCSB s-au întâlnit în etapa a patra din play-off-ul Ligii 1, pe Stadionul „Ion Oblemenco”, din Bănie, iar oltenii au învins cu scorul de 2-0, după golurile marcate de către Alex Cicâldău, în minutul 38, respectiv Dan Nistor, în minutul 63.

Asociația Salvați Steaua susține, prin intermediul unui comunicat publicat pe rețelele sociale, că a câștigat procesul prin care cere Clubului Sportiv al Armatei să prezinte mai multe documente de interes public esențiale în scandalul cu FCSB.

FCSB, victorie uriașă în fața lui Florin Talpan! Anunțul Asociației Salvați Steaua

„Punct ochit, punct lovit. Ne însușim cu bucurie această sintagmă de sorginte **militară** când anunțăm că ne-a fost admisă acțiunea formulată împotriva refuzului clubului sportiv **militar**, CSA „Steaua”, de a ne comunica informațiile de interes public solicitate în vara anului 2020.

Pe scurt, Asociația Salvați Steaua a câștigat procesul intentat Clubului Sportiv al Armatei și, pe cale de consecință, a obținut obligarea acestuia la comunicarea următoarelor informații de interes public:

– Decizia/ordinul/actul juridic prin care, în aprilie 1998, secția de fotbal a Clubului Sportiv al Armatei, precum și continuitatea sportivă și tradițiile glorioase ale acestei secții au fost transferate către Asociația Fotbal Club Steaua București.
– Regulamentele de organizare a Clubului Sportiv al Armatei din aprilie 1998 până în prezent.
– Decizia de „înființare a unei echipe de fotbal” edictată/emisă de Clubul Sportiv al Armatei, potrivit Monitorului Oficial nr. 533 din 21 aprilie 2017, precum și actele juridice care au fundamentat și au creat condițiile specifice propice ale acestui demers de înființare a unei secții de fotbal.

Deși, în mod normal, logic și corect, Sentința pronunțată în sensul admiterii acțiunii noastre este perfect legală și integral întemeiată, pârâtul (CSA) are dreptul de a formula recurs. Totuși, ținând seama de toate circumstanțele, sperăm că nu vor cădea pradă orgoliilor și vor accepta că acest demers este justificat atât de rațiuni sociale, cât și de rațiuni legale confirmate de instanță, și ne vor comunica informațiile solicitate de milioanele de steliști”, se arată în comunicatul postat pe pagina de Facebook a Asociației Salvați Steaua.

Punct ochit, punct lovit.
Ne însușim cu bucurie această sintagmă de sorginte **militară** când anunțăm că ne-a fost…

Publicată de Asociatia Salvați Steaua pe Joi, 29 aprilie 2021

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen