FCSB și Steaua s-au întâlnit în Liga Elitelor. Ambele în roș albastru + ironia fanilor celor de la CSA

FCSB și CSA Steaua s-au întâlnit într-un meci din Liga Elitelor U19, cele două remizând, scor 3-3, la capătul unui meci spectaculos.
Bogdan Savin
FCSB și Steaua s-au întâlnit în Liga Elitelor. Ambele în roș albastru + ironia fanilor celor de la CSA
FCSB și CSA Steaua s-au întâlnit într-un meci din Liga Elitelor U19, cele două remizând, scor 3-3, la capătul unui meci spectaculos.
 
Pe terenul de la baza de pregătire a FCSB, Steaua a început mai bine jocul, iar după 33 de minute conducea deja cu 2-0. FCSB a restabilit egalitatea prin golurile din minutele 48, respectiv 57. CSA a revenit în avantaj în minutul 60, însă scorul final, 3-3, a fost stabilit de gazde, în minutul 77.
 
Atât FCSB, cât și CSA Steaua au ales să joace în echipamentul tradițional, format din culorile roșu și albastru, chiar dacă a existat riscul să se creeze confuzii pe teren.
 
Fanii celor de la CSA nu au uitat de conflictul dintre cele două echipe, pe pagina Asociației Steliștilor 1943 postându-se un mesaj ironic la adresa celor de la FCSB, care au transmis meciul în direct, pe YouTube: „FC Fcsb TV are onoarea de a transmite pentru prima dată, în direct, un meci al Stelei.”
 
 
 
În Liga Elitelor, FCSB ocupă locul cinci, cu 17 puncte, în timp ce Steaua se află pe șase, cu 11 puncte. Lider este Dinamo, care este urmată de Viitorul.
 
 
 

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
A șters WhatsApp și a provocat un scandal de UN MILION de euro! Ce s-a întâmplat la o companie din România
Mediafax
Nepotul fostului interlop Adrian Mogoș a murit la doar 6 ani! Familia a sperat la o minune până în ultima clipă 🥲
Cancan.ro
Rețeaua care leagă Baza Kogălniceanu de zborul la Mykonos
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Salma Hayek, apariție incendiară la 60 de ani. Fotografia nud care a făcut senzație pe Instagram. „Sunt recunoscătoare”
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Fenomen astronomic extrem, nemaivăzut până acum!
Descopera.ro
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Muzica la volan: piesa din 2017 care crește riscul de accidente
Promotor.ro
ATENȚIE la bancnota de 50 de euro de pe PARBRIZ! Noua metodă prin care ȘOFERII sunt jefuiți în parcări
Mediafax Italia
Un nou marcaj pe șosele! Ce înseamnă CERCURILE ALBE și ce trebuie să facă șoferii din Spania
Mediafax Spania