FCSB l-a relegitimat pe Florin Tănase. Noul contract a fost înregistrat oficial și la FRF

FCSB l-a relegitimat pe Florin Tănase. Noul contract a fost înregistrat oficial și la FRF
Sursa foto: Sport Pictures

Fanii FCSB pot răsufla ușurați, căci Gigi Becali l-a convins pe Florin Tănase să-și pună semnătura pe un nou contract. Acesta a fost deja înregistrat oficial la FRF.

Roș-albaștrii riscau să-l piardă în actuala perioadă de mercato, având în vedere oferta astronomică venită din China. Era vorba despre nu mai puțin de 5,1 milioane de euro.

În paralel, fosta campioană pregătește o serie de lovituri pe piața transferurilor. I-a adus deja pe Eddy Gnahore și Ronny Labonne, iar următoarea țintă este Denis Drăguș, care se află sub contract cu formația turcă Trabzonspor. Latifundiarul din Pipera s-a arătat, de altfel, extrem de optimist în privința șanselor de reușită ale acestei mutări.

Florin Tănase rămâne la FCSB. Contractul său a fost înregistrat

După câteva runde de negocieri, Florin Tănase și-a prelungit contractul cu FCSB până în vara lui 2027. În imaginea de mai jos se poate observa că echipa patronată de Gigi Becali l-a și înregistrat în platforma oficială a Federației Române de Fotbal.

Sursa foto: captură foto

Sursa foto: captură foto

„Sunt împăcat că am rămas aici. Am simțit să rămân, nu să plec așa departe. Sunt împăcat. Sper să ne poarte noroc noul echipament.  Cel de anul trecut nu prea a făcut-o, chiar dacă la începutul sezonului credeam că o să avem un parcurs cel puțin la fel de bun ca cel din sezonul precedent.

Echipamentul e la cel mai înalt nivel, acum trebuie și noi să ne ridicăm la un nivel înalt. Am văzut și echipamentele rivalilor, nu cred că putem compara.”, a declarat „Tase” la evenimentul de prezentare a noului echipament.

A început lupta pentru titlu: „FCSB e favorită”

Acum, mijlocașul așteaptă cu nerăbdare startul noului sezon, mânat de un singur gând: s-o detroneze pe campioana en-titre, Universitatea Craiova. Ba chiar e convins că FCSB pornește ca favorită, chiar dacă în precedenta ediție a evoluat în play-out și a obținut in extremis participarea în Conference League, datorită barajului.

„FCSB în fiecare an e favorită la titlu. E în ADN-ul clubului și e greu să schimbi lucrul acesta. Noi pornim în fiecare an ca favoriți la titlu, dar rămâne să dovedim pe teren. Au fost ani în care am avut un lot numeros și bun și nu am reușit să câștigăm. Anul acesta este mai diferit și sperăm, chiar dacă multă lume nu ne dă șanse.

Este un echipament frumos, special. Are culorile cele mai iubite din această țară – roșu, albastru – și am adăugat galbenul. Noi suntem cea mai iubită din România și în diaspora. Nu am cerut eu să prezint echipamentul de acasă, mi l-au oferit cei de aici. Pe acesta l-aș fi ales”, a mai spus Tănase.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]