FCSB ar putea să joace la Târgoviște în prima parte a sezonului viitor! Cum Arena Națională va fi blocată în timpul verii, Gigi Becali trebuie să ajungă la o înțelegere cu cei de la CSM.
Marcel Ghergu, conducătorul Chindiei, așteaptă să fie consultat și el, în condițiile în care susține că FCSB a mai tatonat în ultimii ani această variantă.
Fiecare început de sezon pare să fie un coșmar pentru FCSB, care ar vrea să joace toate meciurile pe Arena Națională, acolo unde se simte cel mai bine.
În vară, când vor fi și bătăliile din preliminariile Ligii Campionilor, FCSB ar putea să ajungă la Târgoviște, pe arena unde evoluează Chindia în Liga 2.
De acest stadion au fost interesați și cei de la Steaua, care s-au lovit însă de un refuz în 2023.
Acum aud prima dată despre asta. Știu că au mai fost discuții la începutul sezonului, dar de discuțiile de acum nu știu nimic. Dacă vor într-adevăr să vină aici, cred că ar trebui să mă consulte și pe mine. Hotărârea finală în privința stadionului aparține însă celor de la CSM”, a spus Marcel Ghergu, președintele dâmbovițenilor, pentru ProSport.
Marcel Ghergu este convins că stadionul se va umple mereu dacă FCSB va ajunge să joace la Târgoviște.
Aflată acum într-o situație grea în Liga 2, Chindia a revenit pe propriul stadion tocmai în meciul care a adus retrogradarea din Superliga.
„Știu ce înseamnă să joci în altă parte, așa că prezența celor de la FCSB aici la Târgoviște nu ne-ar încurca sub nicio formă. FCSB are fani în toată țară, deci destui simpatizanți și în orașul nostru, așa că interesul ar fi unul mare, vă dați seama”, este convins Marcel Ghergu.
Recent, Gigi Becali a avut o reacție dură la adresa Primăriei, fiind convins că Arena Națională trebuie să fie folosită doar pentru meciurile de fotbal. Iar concertele să fie programate doar când echipele nu au partide de jucat.
Se lucrează mai mult la ea, pentru că va fi o constituție a sportului, nu neapărat lege. Va fi ceva ce n-a mai fost până acum. Atunci să scrie că Arena Națională e terasă de grătare, de mici și iarmaroc. Concerte să facă, dar când nu sunt date de fotbal. Arena Națională e pentru jocuri de fotbal. Legea se face și se lucrează la ea. Nu o fac eu. Eu am zis ce vreau. Oamenii le bagă în pagină din punct de vedere juridic. Sunt mai multe lucruri acolo. Nu doar la fotbal, ci la toate sporturile. Am zis că dacă tot sunt aici, două legi să fac și eu: Constituția sportului și legea pușcăriilor”, spunea Gigi Becali, într-o intervenție pe care a avut-o la Digi Sport.