FCSB – CFR Cluj 3-1. Bucureștenii obțin un succes de orgoliu în ultimul meci al sezonului

Andrei Preotu
FCSB - CFR Cluj 3-1. Bucureștenii obțin un succes de orgoliu în ultimul meci al sezonului
Bucurie a fotbalistilor stelisti dupa un gol marcat cu Andrei Ioan Cordea, Risto Radunovic si Ovidiu Marian Popescu in meciul de fotbal dintre FCSB si CFR Cluj, contand pentru Play-off-ul Ligii 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Stadionul Gloria din Buzau, duminica 22 mai 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

FCSB și CFR Cluj s-au întâlnit la Buzău, 3-1, în ultima etapă din play-off-ul Ligii 1, într-un meci lipsit de miză.

Ardelenii au făcut deja petrecerea pentru câștigarea campionatului, iar bucureștenii nu mai puteau rata poziția secundă a clasamentului indiferent de rezultatul acestei partide. Formația din Gruia a ales să îi trimită în vacanță pe o bună parte dintre titulari, însă FCSB a tratat cu seriozitate meciul și a aliniat formula standard.

VIDEO: Fazele meciului FCSB – CFR Cluj

FCSB – CFR Cluj 3-1, Live Video Online

Min. 90: Final de meci

Min. 88: GOOOL FCSB! Adrian Șut trage inteligent la colțul lung și duce scorul la 3-1

Min. 80: Darius Olaru reia în transversală din semifoarfecă, dar de la margine se semnalizează offside

Min. 69: Nervii cedează și jucătorii celor două echipe se îmbrâncesc! Primesc cartonașul galben Yuri, Ciprian Deac, Ianis Stoica și Radunovic

Min. 64: GOOOL FCSB! Adrian Șut trage superb de la distanță și duce scorul la 2-1!

Min. 58: Șutul lui Ciprian Deac este deviat în corner de apărarea bucureștenilor

Min. 46: A început a doua repriză

Min. 45: Final de primă repriză

Min. 45: GOOOL CFR Cluj! Dimitrov înscrie din centrarea lui Ciprian Deac!

Min. 36: Golul marcat de CFR Cluj este anulat pentru offside

Min. 30: GOOOL FCSB! Octavian Popescu deschide scorul cu un șut superb cu piciorul stâng!

Min. 20: Centrarea lui Ov. Popescu este deviată nefericit de Dimitrov, dar Bălgădean intervine excelent și respinge în corner

Min. 1: A început meciul

Echipele de start:

FCSB: Târnovanu – Ov. Popescu, I. Cristea, Miron, Radunovic – Olaru, Șut, Oaidă – Cordea, Florin Tănase, Oct. Popescu
Rezerve: A. Vlad – Dumiter, Edjouma, I. Stoica, V. Gheorghe, Perianu, Musi, Vinicius, S. Şerban
ANTRENOR: Toni Petrea

CFR CLUJ: Bălgradean – Rareș Bălan, Yuri Matias, Kristian Dimitrov, F. Ștefan – Deac, Hoban, Lovro Cvek – Costache, Dugandzic, Petrila
Rezerve: Sava – Graovac, A. Păun, Mal, Hoban, Gâdea, Roger, Sg. Buş
ANTRENOR: Dan Petrescu

Stadion: Gloria (Buzău)
Arbitru: Cojocaru Adrian Viorel (Galaţi) / A1: Danşa Ciprian Florin (Satu Mare), A2: Mitruţi Daniel (Craiova)


FCSB și CFR Cluj se întâlnesc în ultima etapă a play-off-ului Ligii 1 la Buzău, într-un meci lipsit de orice miză spoirtivă. Ardelenii au deplasat un lot din care lipsesc foarte mulți oameni de bază și nici antrenorul Dan Petrescu nu a venit la meci. CFR Cluj este deja campioană și oficialii din Gruia le-au dat deja liber fotbaliștilor importanți, care au intrat în vacanță.

De cealaltă parte, bucureștenii merg la Buzău cu prima echipă și vor să îi administreze o înfrângere usturătoare echipei din fruntea clasamentului. Chiar și fanii le-au transmis elevilor lui Toni Petrea că vor să le „umple sacul” celor de la CFR Cluj.

Cele două echipe s-au mai întâlnit de 65 de ori în principala competiţie internă, de 23 de ori s-au impus bucureştenii, de 18 ori au câştigat clujenii, iar alte 24 de jocuri s-au terminat la egalitate.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]