EXCLUSIV | Viitorul a găsit exact ce-i trebuie! „Regele” a transferat „omul perfect” pentru echipă

Redactor:
Andrei Pal
EXCLUSIV | Viitorul a găsit exact ce-i trebuie!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Viitorul încearcă prima calificare în grupele Europa League, a treia oară, și a reușit câteva transferuri în „stilul Hagi”. Jucători tineri, dar și unul sau doi cu experiență, lângă care cei tineri să crească. Pe lângă Țîră sau Florescu, „Regele” l-a readus la echipă și pe Vlad Achim, care și-a reziliat contractul cu FCSB, iar mijlocașul este considerat marele plus al campioanei României din 2016. Cristi Bivolaru a vorbit în termeni laudativi despre Achim.

Echipa lui Hagi s-a calificat în turul doi preliminar al Europa League. Viitorul a învins Racing Union din Luxemburg cu scorul general de 2-0, deși „Regele” a folosit o echipă tânără, cu Mățan sau Drăguș printre titulari. În primul „11”, Hagi l-a avut și pe Achim, cu care a mai lucrat și în trecut. Bivolaru, președintele constănțenilor, îl consideră un mare câștig.

„Achim este un jucător pe care noi îl știam, care ar fi putut continua cu noi în toată această perioadă. Când a venit prima dată la noi, după un sezon, dacă nu mă înșel ajunsese și în lotul echipei naționale… A fost dorința lui să facă un pas înainte, așa a sperat el cel puțin la momentul respectiv, s-a văzut că nu a fost o… o experiență foarte reușită. Deci a revenit și a reintrat ușor în contextul echipei. E un jucător de valoare, un jucător important la mijlocul terenului, de care avem nevoie pentru că tinerii noștri au mult talent, dar zic eu că le lipsește experiența, forța, iar el… El le are pe amândouă!”, a spus Bivolaru, la ProSport LIVE.

Vlad Achim (29 de ani), crescut la Ceahlăul, a mai jucat la Viitorul timp de un sezon, între 2015 și 2016, apoi a plecat la Voluntari și la FCSB. După un împrumut la Botoșani, Achim a decis că e timpul să revină la Viitorul, unde a fost primit cu brațele deschise. În periaoda petrecută la Ovidiu, mijlocașul a marcat de două ori și a livrat șase assist-uri, în 22 de meciuri.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Decizie radicală luată de prietena de suflet a lui Ion Ţiriac! E gata să lase totul în urmă: M-am hotărât!
Decizie radicală luată de prietena de suflet a lui Ion Ţiriac! E gata să lase totul în urmă: M-am hotărât!
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Devine obligatoriu în România de 1 octombrie 2024. Se dau amenzi de până la 10.000 de lei
Devine obligatoriu în România de 1 octombrie 2024. Se dau amenzi de până la 10.000 de lei
Ireal cât a costat sicriul lui Corduneanu! Cosciugul, adus din America
Ireal cât a costat sicriul lui Corduneanu! Cosciugul, adus din America
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen