EXCLUSIV | Un fost patron din Liga 1 acuză: „Am făcut o prostie că am investit în fotbal. Nu am știut un lucru elementar”. Care erau cele trei condiții pentru a câștiga titlul

  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Adrian Porumboiu, fostul patron al celor de la FC Vaslui, regretă că a investit în fotbal, el cheltuind milioane de euro și nereușind să câștige niciun trofeu. 

„Am făcut o prostie că am investit în fotbal. Nu am știu un lucru elementar, fiindcă să ai jucători valorosi e pe locul patru! În primul rând,  trebuie să ai de partea ta un președinte de federație, unul de ligă (n.red. – LPF) și comisiile. Poți să ai echipă slăbuță, ea devine câștigătoare dacă îndeplinește primele trei condiții. Altfel, nu are sens… „, a tunat Porumboiu la ProSport LIVE.

Fostul mare „fluieraș”, cel care a fost patronul clubului vasluian timp de zece ani și s-a retras în 2013, nu i-a iertat pe cei care conduc destinele arbitrajului românesc. „Dacă vedem iar arbitrii cum e Comănescu…. el a condus meciul FCSB-ului cu Poli Iași și părea că-i e greu și să se deplaseze, parcă are o suferință!  E greu de crezut că din șapte oameni cu ecuson FIFA nu se poate da unul la un meci cu miză. Cum să pui unul care nu deține ecuson și mereu  a avut probleme. Dar asta e onorata Comisie de Asistenți, că de abritri nu e”, a explicat acesta.

Porumboiu a oferit și un exemplu în privința modului cum ar  trebui pregătiți arbitrii. „Nu se poate fără carte, fără practică. Nu poți să fii la nivel înalt, dar nu are cine să-i îndrume. Eu am avut un singur profesor, George N. Gherghe, și ne-a obligat a fost să știm regulile jocului pe de rost, toată cartea. Și o știam, încă de la al doilea curs. Mai târziu, a venit altcineva la conducere și ne-a dat test. A zis: ‘Puteți să țineți cărțile și regulamentele pe masă că nu o să știți. Testele sunt foarte grele, dar Igna i-a spus: „Să fii sănătos dumneata de când nu mai avem noi cărți. Știm totul pe de rost”, a încheiat Porumboiu.


 

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup