EXCLUSIV | O duce Mircea Rednic pe Dinamo în play-off? „Dacă el nu poate, atunci nu mai e nimic de făcut! Poți să-l aduci pe Mourinho și Guardiola, degeaba!”

EXCLUSIV | O duce Mircea Rednic pe Dinamo în play-off?
  • Publicat:
  • Actualizat:

Costel Orac, fost mare jucător al lui Dinamo și „secund” în mandatul lui Bonetti, a vorbit despre situația clubului său de suflet. Roș-albii sunt pe locul 11 în Liga 1 Betano, cu 18 puncte, iar Mircea Rednic a impus ca obiectiv calificarea în play-off.

„Rezultatele ca rezultatele, dar când jocul nu te ajută e greu să-ți propriu play-off-ul. Sigur, din punct de vedere matematic se poate, dar elementul de bază e jocul și ceea ce s-a jucat în ultimele etape nu ne dau speranțe. Ca lot sunt câțiva care pot da trezirea”, a spus fostul mare mijlocaș al roș-albilor pentru ProSport.

Orac a detaliat. „În primul rând mă refer la Nistor, știu că din păcate s-a accidentat, dar el e un jucător de valoare, e respectat, e căpitan și poate să-i trezească pe ceilalți. În plus, e antrenorul și mă refer la valoarea și experiența lui Mircea. Deci, lucrurile se pot întâmpla, se poate ajunge în play-off, dar cu o singură condiție: Jucătorii să-și facă un ‘remeber’, să-și dea seama că sunt la Dinamo și cât vor mai sta aici să demonstreze că cel puțin trecător au meritat să fie la această echipă. Să-și dea acum un restart.

Dacă nici Mircea nu are capacitatea, că are atâta experiență și are atâtea rezultate în spate, campionate și cupe câștigate, atunci înseamnă că nu prea mai e nimic de făcut. Poți să-l aduci și pe Mourinho și pe Guardiola, degeaba”, a încheiat șeful Centrului de Copii și Juniori de la Concordia Chiajna.

Dinamo joacă azi, de la ora 17:00, cu Hermannstadt în etapa 19 a Ligii 1 Betano.

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele