EXCLUSIV | Moment antologic cu Copos șef de vestiar. „Atunci știam că lucrurile sunt clare!”. Patron vs 20 de jucători: „Spunea că banii sunt impozitați: ‘eu v-am spus suma, dar, de fapt, era brută'”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Invitat la ProSport Live, Nicolae Grigore, a vorbit despre fostul patron al clubului, George Copos, sub comanda căruia Rapid a reușit cea mai mare performanță pe plan european din istoria clubului. Fostul mijlocaș al Rapidului îi recunoaște meritele lui George Copos, dar în același timp nu poate uita de lunile în care juca neplătit.

„El a inventat insolvența, dar nu pot să nu-i recunosc meritele”

„George Copos era înjurat zilnic. I se transmitea să plece, că sunt zece la poarta Rapidului, mai bogați, care vor să preia clubul. Sunt convins că domnul Copos este, punând ghilimelele, fondatorul insolvenței. El a inventat-o în fotbalul românesc! Eram jucători, nu eram plătiți câte nouă luni și nu puteam pleca. Dar nu pot să nu-i recunosc meritele! A adus fotbaliști, a creat echipe, în 2006 am jucat un sfert de cupă europeană. A avut parte de foarte multe probleme în ceea ce privește clubul Rapid„, a povestit fostul mijlocaș.

„Trebuia să-l facem să promită”

Actual antrenor la juniorii echipei FC Voluntari, Grig vorbește argumentat despre amprenta pe care și-a pus-o Copos pe fotbalul românesc. „Exceptând perioada insolvenței…E o latură a domnului Copos pe care nu mulți o cunosc. În momentul în care promitea ceva, chiar dacă într-un final realiza că a pierdut, acea promisiune era onorată. Îmi amintesc de situații în care eram în vestiar, iar el venea și promitea prime. Trebuia să căutăm o modalitate prin care să-l determinăm să promită. Trebuia să-l facem să spună „promit!”, pentru că atunci știam că lucrurile sunt clare. El știa acest lucru și zicea „va fi bine”. Noi întrebam „avem promisiunea dumneavoastră?”. El răspundea „v-am spus, o să fie bine”. Într-un final, cu zâmbetul pe buze, spunea „ok, promit”. Promisiunea era mai mult decât un act la domnul Copos. Mai venea și ne spunea că banii sunt impozitați: „eu v-am spus suma, dar, de fapt, era brută”, a continuat Grigore.

Bilele albe îi sunt recunoscute de Grigore care face o paralelă între prezentul cenușiu și trecutul plin de rezultate care aduceau bani și faimă.
„Venea, punea presiune, dar au existat perioade în care salariile erau ori cele mai mari din România, ori în primele trei echipe. Situația financiară era bună, condițiile de antrenament erau peste Săftica, pentru că am ajuns apoi și acolo. E aproape ireal să vezi că după 12-13 ani Rapidul a ajuns într-o asemenea situație”, a încheiat Niolae Grigore, la ProSport LIVE.  Nicolae Grigore are în palmares un titlu de campion, trei Cupe și trei Supercupe, toate cucerite în tricoul Rapidului. Fostul mijlocaș a mai evoluat în România pentru FC Brașov, Dinamo și Voluntari, iar în străinătate pentru Al-Ettifaq și Apollon Limassol

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
Ilie Dumitrescu nu găsește explicații: „Este greu de imaginat! Este ireal”
Ilie Dumitrescu nu găsește explicații: „Este greu de imaginat! Este ireal”
El i-a luat locul în clan lui Costel Condureanu! „Stăpânul Moldovei” va di înmormantat regește
El i-a luat locul în clan lui Costel Condureanu! „Stăpânul Moldovei” va di înmormantat regește
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
Deea Maxer a dat vestea mult așteptată, la un an de relație cu Robert Drilea. „Menirea femeii e să fie mamă”
Deea Maxer a dat vestea mult așteptată, la un an de relație cu Robert Drilea. „Menirea femeii e să fie…
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
Toată ţara intră din această după-amiază sub alertă de vreme severă. Ploi torențiale, grindină, vijelii și ninsori la munte, până joi seară
Toată ţara intră din această după-amiază sub alertă de vreme severă. Ploi torențiale, grindină, vijelii și ninsori la munte, până…
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Văduva lui Costel Corduneanu, mesaj sfâşietor după moartea interlopului. Graţiela Corduneanu s-a prăbuşit emoţional
Văduva lui Costel Corduneanu, mesaj sfâşietor după moartea interlopului. Graţiela Corduneanu s-a prăbuşit emoţional
ȘOC în România! Miliardarul a divorțat pentru puștoaica de la TV, mai tânără cu 24 de ani! SUPER-GALERIE FOTO
ȘOC în România! Miliardarul a divorțat pentru puștoaica de la TV, mai tânără cu 24 de ani! SUPER-GALERIE FOTO
Se schimbă REGULILE PENTRU ITP. Pentru cine devine obligatoriu la 6 luni
Se schimbă REGULILE PENTRU ITP. Pentru cine devine obligatoriu la 6 luni
ADEVĂRUL despre moartea lui Corduneanu: Ajunsese să cântărească 35 de kilograme și...
ADEVĂRUL despre moartea lui Corduneanu: Ajunsese să cântărească 35 de kilograme și...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
Văduva lui Costel Corduneanu, mesaj tulburător. Grațiela și-a strigat durerea pe internet: ”După atâția ani de iubire...”
Văduva lui Costel Corduneanu, mesaj tulburător. Grațiela și-a strigat durerea pe internet: ”După atâția ani de iubire...”