EXCLUSIV | Marica: „Până se va da sentința, consider că am jucat la Steaua”. Ce spune fostul atacant despre proiectul echipei Armatei

Redactor:
Andrei Pal
EXCLUSIV | Marica:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Invitat în studioul emisiunii ProSport LIVE, Ciprian Marica (31 de ani), fostul atacant al echipei naționale a României, a abordat, printre alte subiecte, și scandalul dintre CSA și FCSB pentru brandul „Steaua„. Echipa patronată de Gigi Becali a pierdut, în instanță, dreptul de a mai folosi marca și mai are o singură cale de atac înainte ca decizia să devină defivinitivă. Marica se numără și el printre foștii fotbaliști care consideră că au evoluat la Steaua, chiar dacă în momentul în care au ajuns acolo Becali deținea echipa.

În ceea ce privește echipa înființată de Armată, fostul atacant este sceptic în ceea ce privește durabilitatea proiectului condus de Marius Lăcătuș din postura de director sportiv. În încercarea de a convinge părțile să stingă cât mai repede acest conflict, fanii Stelei din țară organizează mitinguri, în 35 de județe, care vor avea loc sâmbătă, 25 februarie, între orele 11:00 și 15:00.

„Consider că am jucat la Steaua. Până instanța va da sentința, consider că am jucat la Steaua. Acolo au fost niște interese, la un anumit moment, doar că odată ce pornești o roată e greu să o mai oprești. Îmi pare rău că dispare un club ca Steaua. Domnul Gigi Becali a băgat bani la echipă. Dacă va trebui să o ia din Liga 4 (n.red – echipa Armatei), așa cum se pare, e destul de greu, e foarte greu. Trăim după mentalitatea ‘Acum ori niciodată’, asta spune și imnul nostru. Nimeni nu va avea răbdare 4 ani, se pot întâmpla foarte multe”, a spus Ciprian Marica la ProSport LIVE.

Ciprian Marica a ajuns la FCSB, din postura de jucător liber de contract, în ianurie 2016, dar nu apucat să joace prea mult din cauza unei accidentări la genunchi. În perioada petrecută la echipa antrenată de Laurențiu Reghecampf, atacantul, retras acum din activitate, a strâns 9 meciuri, timp în care a oferit 3 pase decisive. Marica a înscris doar în partidele amicale pentru formația roș-albastră.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei
Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!
Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…