EXCLUSIV | Încă un investitor la Rapid. „Va prelua 50 la sută din acțiuni!”. Cine este milionarul care va „pompa” bani în Giulești

EXCLUSIV | Încă un investitor la Rapid.
  • Publicat:
  • Actualizat:

De Răzvan Scarlat

Rapid are obiectiv clar promovarea în Liga 1, iar Daniel Pancu și fotbaliștii pe care îi antrenează luptă din greu ca formația alb-vișinie să joace în sezonul viitor cu Dinamo, FCSB sau U Craiova. În acest timp, la nivel de conducere, lucrurile iau amploare. Prosport a aflat că Liviu Goncea, cel cunoscut în mediul de afaceri ca „milionarul Kia” va prelua, în foarte scurt timp, 50 % din acțiunele clubului giuleștean.

Dan Tudorache, primarul Sectorului 1 și părintele noului Rapid, așa cum a fost numit de Daniel Pancu, a confirmat informația. Astfel, Liviu Goncea și Victor Angelescu vor deține fiecare câte 50 % din acțiunile clubului. Cei doi vor fi, astfel, patronii grupării.

„Ca să închei orice discuție, Primăria Sectorului 1 nu a dat niciun ban la Rapid. Bani la Rapid aduc prietenii mei. Victor Angelescu este unul dintre ei, iar Liviu Goncea, acționarul de la KIA, va fi unul dintre acționarii majoritari. Va semna actele în septembrie sau octombrie, e o chestiune de timp, un acord de preluare a 50 la sută din acțiuni. Deci 50 la sută sunt la Victor Angelescu, iar 50 la sută vor fi la Liviu Goncea. Ei vor fi cei doi acționari ai clubului Rapid, amândoi sunt prietenii mei. Cu Liviu Goncea mă cunosc de peste 40 de ani”, a spus Dan Tudorache pentru Prosport.

Cine este Liviu Goncea, viitorul acționar al Rapidului

Cunoscut mai mult ca om de afaceri și supranumit „Milionarul Kia”, Liviu Goncea este, din 2016, consilier local la Primăria Sectorului 1. El deține pachetele majoritare ae firmelor MIT MOTORS International SRL (51%), KIA ROMAUTO SRL (51%), Hera Cleaning SRL (54%) și Baltic Marine Grup SRL (51%), dar și 1% din acțiunile ISUZU ROMAUTO SRL. Este și administrator al firmelor firmelor MIT MOTORS International SRL și Baltic Marine Grup SRL.

 

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
Reacţia unui clujean după ce s-a trezit cu maşina lovită de o trotinetă electrică aruncată la întâmplare.
Reacţia unui clujean după ce s-a trezit cu maşina lovită de o trotinetă electrică aruncată la întâmplare. "Ar trebui interzise"
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Starea de sănătate a Prințesei Kate Middleton s-a înrăutățit?! Gestul disperat al Prințului William
Starea de sănătate a Prințesei Kate Middleton s-a înrăutățit?! Gestul disperat al Prințului William
S-a dat lege pentru toți proprietarii de TEREN din România. Regula imposibil de ocolit
S-a dat lege pentru toți proprietarii de TEREN din România. Regula imposibil de ocolit
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
De Rossi va continua ca antrenor al Romei
De Rossi va continua ca antrenor al Romei
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…