EXCLUSIV | Donkor, adversarul propriilor colegi: „Are anumite limite, poate de aceea nu a prins pe unde a fost”. Oltenii nu l-au menajat pe fundaș. Cum s-a văzut faultul de pe stadion

EXCLUSIV | Donkor, adversarul propriilor colegi: "Are anumite limite, poate de aceea nu a prins pe unde a fost". Oltenii nu l-au menajat pe fundaș. Cum s-a văzut faultul de pe stadion

Intrarea lui Isaac Donkor (23 de ani) la Florinel Coman (21 de ani) a fost unul dintre momentele cele mai tensionate din partida CraiovaFCSB. În cadrul emisiunii ProSport Live, Pavel Badea a avut o poziție dură față de fundașul oltenilor, dar a povestit într-un mod amuzant cum a trăit momentul, de pe stadion. „Mi-a plăcut partida în sine, a fost unul spectaculos, cu multe faze de poartă. Chiar glumeam cu câțiva dintre cei care erau pe lângă mine, că erau așa de liniștiți atacanții de la FCSB și a venit Donkor și a rezolvat problema. De pe lună s-a văzut faultul ăla. Din punctul meu de vedere era spre roșu faultul, era o intrare imprudentă care se putea lăsa cu o accidentare gravă pentru jucător„.

Badea a recunoscut că Donkor a fost luat pentru C.V-ul său. Oamenii care se ocupă cu analiza jucătorilor au considerat că poate face față cerințelor din Liga 1 Betano, dar se pare că au dat greș. Donkor „s-a experimentat” în gafe, eroarea din partida cu FCSB nefiind prima. „Este ușor acum să vorbim despre altcineva. Este un departament de scouting, au fost mai mulți care și-au dat acordul că el poate să se implice în faza defensivă foarte bine. Avea un C.V. interesant. Una peste alta, poate a prins un meci rău, cei care au jucat fotbal știu că este posibil acest lucru. Este clar că are anumite limite, poate că și ăsta este motivul pentru care nu a fost oprit pe acolo pe unde a fost. Din nefericire nu a prins cea mai bună formă în meciuri foarte importante pentru noi„, a precizat Badea la ProSport Live, care a ținut să le mulțumească fanilor pentru atmosferă.

Remarcabil mi s-a părut publicul craiovean, a fost duminică seară, dar au venit peste 20.000 de oameni la meci„.

Înainte să fie luat de Craiova, Donkor a evolua în Italia, la Inter Milan, Calcio Avellino SSD, SSC Bari și Cesena. Pentru gruparea milaneză, fundașul a bifat 5 prezențe, două în Serie A, două în Cupa Italiei și una în Europa League.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]