EXCLUSIV Dinamo II rămâne în viață! Ce planuri are Negoiță cu echipa secundă

EXCLUSIV Dinamo II rămâne în viață! Ce planuri are Negoiță cu echipa secundă
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE: Așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate, echipa secundă a „câinilor” nu se mai desființează.

Informația a fost confirmată și de președintele executiv al lui Dinamo, Constantin Anghelache, care a precizat, prin intermediul site-ului oficial, că echipa a doua a clubului își va continua activitatea în categoria valorică în care a fost repartizată pentru sezonul competițional 2013-2014.

„Pentru a înlătura toate speculațiile apărute în ultima perioadă în ceea ce privește activitatea echipei FC Dinamo II București, precizăm următoarele:

La data de 15 iulie 2013, echipa FC Dinamo II București a fost înscrisă, conform regulamentului, în Liga a III-a, ținând seama de faptul că la finalul sezonului competițional 2012-2013, pe baza criteriului sportiv, și-a pierdut locul în Liga a II-a.

La aceeași dată, clubul nostru a solicitat Federației Române de Fotbal (FRF) ca, în măsura existenței unor locuri vacante, să le repartizeze echipelor retrogradate, conform articolului 20 din ROAF. Cererea din 15 iulie 2013 a fost reiterată la data de 1 august 2013.

Pe 5 august 2013 a avut loc Adunarea Generală a cluburilor de Liga a II-a și a III-a, când s-au aprobat numărul de locuri din cele două ligi și posibilitatea completării locurilor vacante din rândul echipelor care au retrogradat.
Comitetul Executiv al FRF din 14 august 2013 a decis ca în Liga a II-a să nu fie admise echipele care au retrogradat pe baza criteriului sportiv.

Acestea fiind datele concrete ale competițiilor interne (Liga a II-a și Liga a III-a), echipa FC Dinamo II București își va continua activitatea în categoria valorică în care este repartizată pentru sezonul competițional 2013-2014.

Având în vedere cele de mai sus, credem că situatia este clară, iar după aceste precizări vor înceta speculațiile din ultima vreme.” se arată în comunicatul remis de Constantin Anghelache pe site-ul oficial.


Ionuț Negoiță a anunțat săptămâna trecută că va renunța la echipa a doua, însă reacția fanilor l-a făcut să se mai gândească asupra deciziei. Suporterii nu sunt de acord cu desființarea „satelitului”, echipă care în decursul anilor i-a dat pe Radu Ștefan, Ropotan, Pulhac, Alexe sau Nica.

După mai multe discuții cu cei din club, finanțatorul „câinilor” a decis să nu mai desființeze echipa secundă și a chemat 15 jucători, mâine la ora 09.00, la antrenament.

Oficialii „câinilor” doresc să-l readucă pe banca tehnică pe Flavius Stoican, antrenor ce a mai pregătit echipa secundă a roș-albilor în perioada 2011-2012.

Conducerea insistă ca echipa să rămână în liga secundă, însă chiar dacă nu vor primi un răspuns favorabil, Dinamo II va juca în liga a treia.

Rămâi pentru ProSport.ro pentru noi amănunte

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de la Montreal
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de…
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
NOILE REGULI pentru șoferi. Au fost adoptate astăzi, 24 APRILIE
NOILE REGULI pentru șoferi. Au fost adoptate astăzi, 24 APRILIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
PSG i-a găsit înlocuitor lui Mbappe. Pregăteşte o ofertă spectaculoasă de 200 de milioane de euro
PSG i-a găsit înlocuitor lui Mbappe. Pregăteşte o ofertă spectaculoasă de 200 de milioane de euro
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani