EXCLUSIV | CFR, cel mai scump transfer din ultimii 10 ani?! Prețul italianului trecut prin Premier League a fost stabilit. Anunțul clubului

EXCLUSIV | CFR, cel mai scump transfer din ultimii 10 ani?! Prețul italianului trecut prin Premier League a fost stabilit. Anunțul clubului
  • Publicat:
  • Actualizat:

Valeriu Iftime, patronul lui FC Botoșani, i-a stabilit prețul lui Diego Fabbrini (28 de ani). Contactat de ProSport, oficialul moldovenilor a declarat că mijlocașul nu pleacă pe mai puțin de 1.5 milioane de euro. „Sunt discuții în afara României, din prima ligă din Rusia„, spune Iftime.

În urmă cu câteva zile apărea zvonul că CFR Cluj îl vrea pe italian, dar până acum nu a fost înaintată o ofertă oficială. Patronul Botoșaniului nu exclude că între cele două cluburi au avut loc discuții, dar prețul pe care-l cere este unul destul de ridicat și sunt mai multe șanse ca Fabbrini să plece în afara României.

Fotbalisul a prelungit, recent, înțelegerea cu FC Botoșani până în iunie 2020. Deși nu i-a fost pusă clauză de reziliere, Fabbrini și Iftime au o înțelegere verbală, iar despărțirea dintre cele două părți se va face în anumite condiții: „Nu e nimic oficial în sensul acesta, să plece la CFR. El a semnat cu noi în continuare, a prelungit până în vara lui 2020. Nu înseamnă că nu poate pleca de la noi, dar contează echipa care poate să plătească suma de bani dorită de club.

Nu are clauză în contract, m-am înțeles verbal cu el să îi dau drumul când avem o ofertă bună. Nu am vrut să pun clauză, nici el nu a vrut. Eu cred mai mult în ce am stabilit noi, pentru că nu hârtiile ne țin. Vreau ca fotbalistul să câștige bani de la clubul următor, dar mai întâi să arate la Botoșani ce poate. La valoarea pe care o are acum, trebuie să plece pentru un contract bun.

În momentul acesta nu pleacă fără un milion și jumătate. Sunt discuții în afara României, din prima ligă din Rusia. Eu am transmis clubului suma pe care o dorim, rămâne să vedem„, a declarat Valeriu Iftime pentru ProSport.

Dacă CFR Cluj va decide să-l cumpere pe Fabbrini și va plăti suma cerută de FC Botoșani, va reuși cel mai scump transfer din ultimul deceniu. Ardelenii plăteau în 2008, pentru Alvaro Pereira, 2.5 milioane de euro, potrivit Transfermarkt.

Diego Fabbrini este un mijlocaș stânga, ce poate juca și ca al doilea vârf. Printre echipele la care a jucat se numără Empoli, Palermo, Watford, Birmingham, Middlesbrough și Real Oviedo. Are 30 de meciuri și trei goluri în Serie A și 12 meciuri în Europa League. De asemenea, are 12 meciuri și un gol la naționala de tineret a Italiei și o selecție la naționala de seniori a Italiei.  

El a ajuns la FC Botoșani în septembrie anul trecut, liber de contract. În acest timp a prins 11 meciuri, a marcat un gol și a oferit un asist.

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău a făcut
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău…
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5 ani și îi făcea viața un calvar
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc tot anul
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc…
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Spaima litoralului i-a salvat viaţa lui Adrian Mititelu Jr. Dezvăluiri incredibile, din spital, ale Prinţişorului Craiovei
Spaima litoralului i-a salvat viaţa lui Adrian Mititelu Jr. Dezvăluiri incredibile, din spital, ale Prinţişorului Craiovei
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Complet interzis în România. Se confiscă mașina pe loc. Decizia de care șoferii nu au habar
Complet interzis în România. Se confiscă mașina pe loc. Decizia de care șoferii nu au habar
Surpriză  în Clanul Cordunenilor! El e NOUL ȘEF după moartea lui Costel
Surpriză în Clanul Cordunenilor! El e NOUL ȘEF după moartea lui Costel
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o ajut!”. Camerele de filmat au surprins întregul moment
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o…