EXCLUSIV | Ar fi lovitura anului! Gică Popescu, din nou aproape de CFR: „Merită tot respectul”

EXCLUSIV | Ar fi lovitura anului! Gică Popescu, din nou aproape de CFR:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Campioana vrea întăriri și în conducere, după ce Bogdan Mara și Marian Copilu n-au mai rămas la echipă. Aceștia au decis să plece odată cu Edi Iordănescu, omul pe care l-au propus pentru banca tehnică și care n-a mai fost pe placul patronului Nelu Varga. Acesta îl dorește pe Gică Popescu în conducere, de când a preluat CFR Cluj. O primă tentativă de a-l aduce pe fostul căpitan al naționalei în staff-ul administrativ a fost în vară.

Finanțatorul dorea un cuplu format din Gică Popescu, în conducere și Dan Petrescu pe bancă. „Baciul” a refuzat atunci, motivând că nu-și dorea la acea vreme revenirea în fotbal și a ales să preia organizarea Euro 2020, numit acolo de fostul premier, Tudose.

După plecările lui Mara și Copilu de la CFR, finanțatorul clujenilor se gândește din nou la soluția Gică Popescu și încearcă să-l convingă să i se alăture la CFR Cluj. „Eu nu știu asta. Gică Popescu merită tot respectul. A suferit pe nedrept din cauza fotbalului. Eu pot să spun doar că îl respect foarte mult”, a spus Iuliu Mureșan, președintele CFR-ului.
 
Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...

Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!

Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian

Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare

O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…