„Era mereu înconjurat de bodyguarzi. Eu eram topit…Mă bâlbâiam. Îi spuneam «Dottore»”. Ce spun cei doi români care au jucat pe San Siro despre omul care a condus Milanul pentru 31 de ani

  • Publicat:
  • Actualizat:

AC Milan a intrat oficial într-o nouă eră, chinezii de la Rossoneri Sport Investment Lux preluând 99,93% din acțiunile clubului. În cei 31 de ani în care Silvio Berlusconi a deținut acțiunile grupării din Milano, doi români au călcat gazonul arenei San Siro. Florin Răducioiu și Cosmin Contra au îmbrăcat tricoul Milanului pentru câte un sezon.

Răducioiu a fost adus de la Brescia în vara anului 1993, în schimbul a 2,6 milioane de dolari. Numai 14 partide a disputat fostul atacant pentru „rossoneri”, reușind să marcheze de patru ori. La doar un an după ce semnase cu AC Milan, Răducioiu a plecat la Espanyol unde a petrecut patru ani, după care a început să fie împrumutat la formații precum West Ham sau Stuttgart, revenind în cele din urmă la Brescia.

„M-am urcat în acel tren care se oprește poate o singură dată în stația ta. Știam de dificultățile pe care o să le am, știam că nu o să joc titular, știam că sunt fotbaliști mult mai valoroși decât mine, dar am zis, de ce nu? Marco van Basten era în recuperare, erau Massaro, Papin, Marco Simone, Brian Laudrup. Se juca 4-4-1-1. Eram cinci pe un singur post! Veneam de la Brescia, o echipă provincială, eu și Astrid, soția mea, din punctul de vedere al adaptării nu am avut nicio problemă, am găsit apartament, ne întrebau chiar și dacă avem nevoie de dentist, aveam reduceri la cele mai mari magazine Dolce&Gabbana și Missoni. Toate condițiile, numai să te gândești la fotbal”.

„Prima mea întâlnire cu Berlusconi a durat cinci minute și am foarte emoționat. Eram topit… Mă bâlbâiam. Îi spuneam >. Mă întreba cum mă simt, îmi zicea să mă adaptez repede, era mereu înconjurat de bodyguarzi”, Florin Răducioiu, despre AC Milan și Silvio Berlusconi.

Antrenorul celor de la Dinamo, Cosmin Contra, a fost achiziționat de AC Milan pe 1 iulie 2002, de la Deportivo Alaves, pentru șapte milioane de euro. „Guriță” a jucat în 44 de partide sub comanda lui Carlo Ancelotti, reușind să marcheze de patru ori și să livreze o pasă decisivă. La fel ca Răducioiu, Contra a părăsit „Capitala modei”, fiind cumpărat de Atletico Madrid pentru trei milioane de euro.

„Am amintiri minunate de la Milano. Faptul că am plecat de acolo a fost cea mai mare greșeală a carierei mele. Îmi aduc aminte că atunci când jucam la AC Milan am avut vreo opt partide fără victorie. Suporterii au aruncat în noi cu ouă. Se mai întâmplă… Spre sfârșitul campionatului, am câștigat toate meciurile. Berlusconi a venit la vestiar și ne-a încurajat, deși era supărat”, Cosmin Contra despre sezonul petrecut în Italia, dar și despre legendarul Silvio Berlusconi.

În 2010, AC Milan a mai cumpărat un jucător român, dar care nu a evoluat nici măcar un minut pentru „rossoneri”. Este vorba despre Cristian Daminuță, mijlocaș adus de la marea rivală Inter Milano, pentru un milion de euro! Daminuță evoluează în prezent la Olimpia Satu Mare, în eșalonul secund al fotbalului românesc.

 

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Toți românii au INTERZIS. Legea peste care nu poate trece NIMENI. Se dau amenzi de 5.000 de lei
Toți românii au INTERZIS. Legea peste care nu poate trece NIMENI. Se dau amenzi de 5.000 de lei
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…