Enigmele din jurul lui Radu Drăgușin, Florin Manea și transferul în Premier League al celui mai scump fotbalist român din istorie. Cine spune adevărul? Au fost decisivi frații italieni? Unde sunt drepturile de imagine ale tricolorului? EXCLUSIV

Enigmele din jurul lui Radu Drăgușin, Florin Manea și transferul în Premier League al celui mai scump fotbalist român din istorie. Cine spune adevărul? Au fost decisivi frații italieni? Unde sunt drepturile de imagine ale tricolorului? EXCLUSIV
  • Publicat:

Dincolo de breaking news, emoție și milioanele de euro, transferul fundașului Radu Drăgușin de la Genoa la Tottenham trebuie înțeles. El reprezintă un moment prea important pentru fotbalul românesc, într-un context altminteri prea sărac și cu care ne-am obișnuit prea multă vreme, ca suporterii să nu se bucure cunoscând pe deplin adevărul.

Firește, când cel mai scump jucător român din istorie semnează în Premier League, vor veni iute vocile care vor spune că am început să căutăm nod în papură. Dar n-ar fi păcat să trăim cu umbre aceste zile iar negura să se agațe inutil de parcursul unui mare talent precum Radu Drăgușin? E datoria noastră să punem întrebări. Oricând, mai bine să ne înșelăm întrebând pentru cititorii noștri decât să avem dreptate… fără să știm nimic 🙂

ProSport îți prezintă cele trei enigme din afacerea Radu Drăgușin, Florin Manea și Tottenham în urma unei analize atente a declarațiilor publice, după ce informațiile furnizate de sursele noastre, atât din lumea agenților de jucători, cât și din conducerea unor cluburi, ridică subiecte ocolite de mai toată lumea.

Radu Drăgușin în Premier League: Manea, doar un consilier al jucătorului iar meritul decisiv e al fraților Giuffrida?

Sunt mai multe elemente care fundamentează întrebarea de mai sus. Întâi de toate, chiar din declarațiile agentului Florin Manea, acesta încearcă să își revendice meritul principal, măcar pe piața media din România, pentru transferul lui Radu Drăgușin de la Genoa la Tottenham. Edificatoare este intervenția lui de miercuri, 10 ianuarie, la DigiSport:

E finalul unei munci de 15-16 ani. Până acum, cel mai mare a fost Raț la West Ham”

Practic, raportându-se la transferul lui Raț în Premier League din vremea când fundașul era reprezentat de el, Florin Manea propagă ideea unei mari realizări personale. Mai mult decât atât, Manea declară pentru antenasport:

Nu a contribuit nimeni la decizia NOASTRĂ (n.n). Am stat NOI AMÂNDOI (n.n), am discutat, l-am întrebat şi pe frate-miu, dar decizia era luată. Până la urmă, noi doi suntem în asta, am pornit împreună, fratele meu e alături de noi, eu sau el, era acelaşi lucru”.

Doar că lucrurile par să se bată cap în cap.

Cine face transferuri la Tottenham?

Marți, 9 ianuarie, în intervenția la GSP Live, Florin Manea pare că „scapă porumbelul”:

Sunt acum la Genoa, la club. Probabil azi SE VOR DECIDE (n.n.) dacă și unde pleacă”

Ei? Care ei?

În informațiile publice, Florin Manea nu există ca agent al lui Radu Drăgușin. Inclusiv pe transfermarkt.com. Din noiembrie 2023, așa cum anunța la acel moment jurnalistul italian Nicolo Schira, fundașul român este reprezentat de compania GG11. Cu sediul pe Via Citta della Pieve, 76. Roma, Italia. Alte două sedii, Roma și Ibiza (Spania). Pe site-ul oficial, nici urmă de Florin Manea. Nici măcar în rândul colaboratorilor pe transfermarkt, acolo unde regăsim mai multe personaje, inclusiv ucraineni.

Agenții care controlează GG11 sunt frații Gabriele și Valerio Giuffrida. Sunt fondatori, iar primul și CEO al companiei. Zeci de jucători și antrenori în portofoliul lor, de la brazilianul Junior Messias (Genoa) și portarul polonez Skorupski (Bologna), la Traore (Bournemouth) sau Sikan (Șahtior Donețk). Per total, fotbaliști de 140 milioane euro. Tehnicianul lui AC Milan, Stefano Pioli, lucrează cu ei.

Pentru Gabriele și Valerio Giuffrida, doi dintre cei mai redutabili agenți din fotbalul italian, succesul unui agent în fotbal nu se măsoară doar prin abilitățile lui de negociere. Este, totodată, un produs al capacității lui de a analiza și răspunde celor mai noi nevoi financiare ale pieței de transferuri” – Forbes, 11 aprilie 2023

După cum scria recent și sport.ro, într-un material intitulat sugestiv „Florin Manea who?”, agentul român nu are vreun site, vreun portofoliu public. Doar o pagina de facebook există pentru Topstars11, fără activitate din 2015. Este entitatea pe care, în profilul lui oficial linkedin, Florin Manea anunță că o conduce din postura de General Manager.

Drumul spre Tottenham al lui Radu Drăgușin, oferta GG11 încă din noiembrie?

Sursele ProSport aruncă o nouă lumină asupra transferului lui Radu Drăgușin la Tottenham, conturând un scenariu care așteaptă confirmări:

Cu tot respectul, agentul român al jucătorului este un apropiat și poate un consilier bun pentru el, dar dacă vorbim de reprezentarea legală a intereselor lui Radu Drăgușin în tot ce înseamnă acest transfer, implicarea și responsabilitatea au aparținut fraților Giuffrida. Ei sunt noul val al băieților deștepți din fotbalul european, au contacte la cel mai înalt nivel și funcționează nu doar ca impresari ai jucătorilor, ci realmente, în paralel, ca o companie de asistență pentru stabilitatea și sustenabilitatea cluburilor”

Mai departe, se pare că momentul din noiembrie 2023, acum doar două luni, când Radu Drăgușin a semnat cu GG11, compania fraților Giuffrida (Gabriele, CEO, foto sus), a devenit realitate tocmai cu scopul precis ca românul să ajungă… la Tottenham! Continuă aceleași surse:

Vara trecută, frații Giuffrida l-au adus pe portarul Vicario din Serie A, de la Empoli, la Tottenham. O mutare care s-a dovedit de mare succes. Când s-a pus problema ca Drăgușin să semneze cu GG11, în noiembrie, aceasta a fost oferta: vei ajunge în Premier League, acolo unde îți dorești!”

Unde ar fi implicarea lui Florin Manea?

S-a întâlnit agentul român, fața în față, cu vreun reprezentant oficial al lui Tottenham? Sau Bayern Munchen?

Cineva să aprindă lumina!

Senzația de neclaritate se accentuează. Florin Manea a declarat în mai multe rânduri, zilele trecute, că nu e nimic sigur cu Tottenham pentru Radu Drăgușin. Pentru ca miercuri, 10 ianuarie, să declare la antenasport:

Ideea a fost că noi deja eram hotărâți cu Tottenham…. vorbeam cu Tottenham cu o săptămână-două înainte, ne-am făcut planul, și familia…”

În aceeași zi, dar la digisport, Florin Manea mărturisește:

Dimineață am primit mesaj de la Levy și de la directorul sportiv că S-AU ÎNȚELES (n.n.)”

Cine? Unde era Florin Manea?

Să nu uităm și că celebrul jurnalist italian Fabrizio Romano (foto sus) l-a contrat public pe Manea într-o intervenție care întărește fără discuții ipoteza că rolul românului în transferul lui Radu Drăgușin e cel puțin unul departe de zona decizională:

Chiar dacă vedeți declarațiile impresarului (n.n. – Florin Manea) pe care mi le trimiteți pe Twitter, nu este o problemă între Drăgușin și Tottenham. Drăgușin i-a spus deja da lui Tottenham”

Ce spunea Romano s-a confirmat. Ce spunea românul…

Sursele de informare pentru jurnalistul italian puteau fi doar Radu Drăgușin (greu de crezut), oficialii cluburilor implicate (Genoa și Tottenham) sau frații Giuffrida. Dacă Romano știa de la cluburi sau de la agenții italieni, nu putem presupune decât faptul că Manea nu avea acces la aceste informații. Sau că Florin Manea știa, dar a mințit.

„Munca lor s-a dovedit a fi decisivă”. Spurs mai bagă un an, dacă se poate 🙂

Tot la antenasport, miercuri 10 ianuarie, Florin Manea intervine din ceea ce ar trebui să fie „focul evenimentelor”, de la Londra, acolo unde Radu Drăgușin urmează vizita medicală la Tottenham. Declarația lui este una care lasă mut orice microbist:

Ne-am înţeles pe 5 ani şi jumătate, dar vedem după ce semnăm. S-ar părea că ar mai vrea Tottenham un an în plus, vedem”

Un club de talia lui Tottenham, la un transfer de 25 milioane euro plus bonusuri, după negocieri intense și oferte rivale multiple, ar schimba contractul, pe loc, la vizita medicală?! Cât acces real are Florin Manea la lucrurile decisive și la detaliile concrete ale transferului?

Un transfer care s-a împotmolit, scriau cei de la getfootballnewsitaly.com, în momentul ofertei de la Bayern Munchen. Au fost orele în care Tottenham a trebuit să pluseze. Ce spune publicația, care oferă informații detaliate din culise?

Spurs a revenit peste noapte și a egalat oferta lui Bayern, ca să se asigure că oferta lor e atractivă pentru Genoa. Complicațiile mutării au fost rezolvate de Valerio (foto jos) și Gabriele Giuffrida de la agenția GG1 iar munca lor s-a dovedit a fi decisivă”.

Nici urmă de Florin Manea.

Cui aparțin drepturile de imagine ale lui Radu Drăgușin? 

Pe 5 ianuarie, publicația torineză Tuttosport a lansat o ipoteză care a rămas în aer. Principalul motiv pentru care pista Napoli a căzut în cazul lui Radu Drăgușin ar ține de drepturile de imagine ale jucătorului român. Mai exact, scriau italienii zilele trecute:

Obstacolul insurmontabil s-au dovedit a fi drepturile de imagine. Drăgușin nu le poate oferi celor de la Napoli deoarece fostul său agent, Bentancourt, pare să le fi vândut unei alte societăți”

Bum! De aici curg firesc alte întrebări:

  • Cui aparțin, în acest moment, drepturile de imagine ale lui Radu Drăgușin?
  • Cine deține societatea la care fac referire jurnaliștii italieni, dacă informația publicată de ei se confirmă?
  • Are vreun rol Florin Manea în situația privind drepturile de imagine ale lui Radu Drăgușin?

Numele Bentancourt ne duce și spre a treia enigmă.

Care a fost implicarea concretă a lui Florin Manea în evoluția lui Radu Drăgușin din Serie A până la Tottenham?

În anii de Serie A ai lui Radu Drăgușin, la Juventus, Sampdoria, Salernitana și Genoa, singurul nume care apare în date publice ca fiind agentul fundașului este uruguayanul Pablo Bentancourt. Reprezent al companiei Oscar Bentancourt Representaciones Deportivas Pantisol S.A.

Iată cum îl caracterizează sursele noastre:

Uruguayanul e un tip destul de alunecos, dar cu o influență certă și recunoscută. A crescut în anturajul lui Mino Raiola și de-acolo a învățat meserie, cum se spune. Firma se ocupă cu precădere de jucători uruguayeni, cu Lucas Torreira și Nahitan Nandez printre cei mai cunoscuți. Ce uruguayeni au fost în ultimii ani prin fotbalul românesc, pe filiera aceasta, prin Manea, au ajuns. Acum, Abeid, fundașul stânga de la UTA, e jucătorul acestei companii”

Pe 1 septembrie 2021, când Drăgușin pleca de la Juventus Torino împrumut spre Sampdoria, agentul Betancourt oferea declarații pentru sampdorianews.it din postura lui recunoscută public de reprezentant al jucătorului. Fix a doua zi apare și intervenția lui Florin Manea, pentru tuttojuve.com. Pentru Manea, Bentancourt era atunci „asociat”. În ce companie? Datele firmei uruguayanului, menționată mai sus, nu îl conțin și nu l-au conținut în ultimii ani pe Manea.

O declarație din partea lui Victor Angelescu, acționar al Rapidului, pentru fanatik.ro, acum două luni:

El are un singur jucător, Radu Drăgușin, pe care nici ăla din câte știu nu îl mai are. Când era la noi mi-a arătat că a vândut părțile, cum se numesc, către Betancour, un uruguayan. Sunt prieteni, Betancour îl chema. Cel care l-a și ajutat să aducă jucători la Rapid. L-a ținut foarte puțin de Radu Drăgușin. Chiar mi-a arătat actele la vremea respectivă. Dar e treaba lui. Îl reprezintă pe Radu Drăgușin chiar dacă nu mai are tot, îl reprezintă măcar ca pe o cărticică”

Florin Manea, contactat de ProSport, nu a răspuns apelurilor până la momentul publicării acestui material. Vom reveni cu reacția lui, dacă aceasta va veni.

Ofițerul de presă al Echipei Naționale de Fotbal a Românei (2014-2022) și creatorul de content dedicat tricolorilor. A creat și dezvoltat Departamentul Comunicare al FRF, fiind vreme de aproape 8 ani Manager Comunicare, Proiecte Speciale sau Șeful Biroului de Presă FRF. În paralel a activat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi şi-a dat fanii peste cap
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
NOILE REGULI pentru acești angajați din ROMÂNIA. Modificările au intrat deja în vigoare
NOILE REGULI pentru acești angajați din ROMÂNIA. Modificările au intrat deja în vigoare
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…