Octogenarul Valeriu Andronache scrie o filă superbă din povestea ligii secunde. „Tataie” merge după Pandurii în toată țara, chiar dacă echipa lui de suflet este pe ultimul loc și pare condamnată la faliment.
„Divizia B” are, din nou, farmecul fotbalului necosmetizat de mercantilul fotbalului, ascultat cu sufletul cât gămălia, văzut printre gradene. În Regie bat tobele rapidiștilor, pe Bega erupe pasiunea colarată în violet a timișorenilor, la Ploiești clocotește nebunia găzarilor, la Cluj se aude ecoul studenților de la “U”. Aradul duce povestea UTA-ei mai departe, Constanța sughiță printre amintiri, Trivalele lui Dobrin speră, Valea Domanului și “Milanul” ei au revenit. Un fotbal reîmprospătat, scos din coma insolvențelor și falimentului de pasiunea fanilor, cei care, în epoca Facebook-ului, retrăiesc farmecul unui “tur de orizont” stârnit, prin difuzoare și microfoane, de vocea ruginită a lui Fetecău.
Și dăm legătura la Tîrgu Jiu. Pandurii? Minutul și scorul. Fosta formație alintată cu seri în Europa League, cu meciuri împotriva Fiorentinei, este ultima în clasament și i se cântă falimentul de un prohod judecătoresc.
Echipa baronului Condescu a ajuns o fantoșă și a strâns doar opt puncte în tur, iar primăvara pândește cu lichidarea de stoc atârnată de clanță. O ultimă lacrimă stă blocată între ridurile obrajilor arși de aburii tușiți de locomotiva pe care a condus-o, timp de 18 ani, omul care nu a părasit Pandurii până la ultima fotogramă a existenței. Valeriu Andronache, 88 de ani, fost mecanic de locomotivă, fanul care însoțește echipa peste tot în diminețile “B-ului”. În rest au plecat toți. Autorități, oficialități… “condești”. Și cât de crud este destinul cu acest club. Chiar și galeria s-a desființat. Tataie a rămas, drept, pe ploaie și pe vânt, lângă Pandurii.
“Sper, ca din primăvară, echipa să mai existe, să picăm în ‘C’, în ‘D’, însă să mai existe”
Valeriu Andronache trăiește cu frica despărțirii de, poate, cel mai drag lucru al său. Echipa de suflet. Bătrânelul rubicond are 88 de ani, o cataractă blestemată “de la aburii” locomotivei și mii de kilometri tociți pe tălpi din dragoste pentru Pandurii, mereu fidel culorilor. În Regie, la Miercurea Ciuc, Bacău, în Colentina sau la Brăila, singur în pântecul de beton al peluzei oaspeților. “Tataie” și goarna lui roșie. “După ce galeria s-a dizolvat, am mers singur prin toată țara. Am carnet de cfr-ist, schimb trenurile, prind sau pierd legăturile, unde joacă Pandurii sunt și eu. Îmi place să spun că toată viața am tras oamenii după mine. Am fost mecanic de locomotivă. Acum merg după Pandurii. Am dus Trenul Foamea, așa era botezat, de la Târgu Jiu la Rovinari, 29 de vagoane, cel mai lung din Europa. Acum are un vagon și doi călători”. Așa își deschide amintirile Tataie, povestea sa agățată în două mari pasiuni, drumul de fier și fotbalul.
“Iubesc fotbalul de mic. De la 7 la 13 ani, tata m-a dat la un patron, la București. Lucram la fierărie-lăcătușerie, iar duminica fugeam la stadion, la Republicii, cu bilet de învoire de la internat. Nu aveam bani de bilet și stăteam cocoțat pe un deal. Așa am văzut Locomotiva București, am cunoscut Știința Craiova. Și Știința a fost prima mea dragoste la fotbal”. Tataie navighează printre amintiri. Are mintea iute precum locomotiva pe care a strunit-o de la un macaz la altul prin praful Olteniei și printre peroanele destinului. “Îmi aduc aminte de unul Obstrovski. Era șef de galerie la Știința, eu, după ce am făcut școala profesională, am ajuns la Fabrica Steaua, așa se numea, potcovar, fierar, apoi am trecut la CFR. La început am fost repartizat la Depoul Craiova și, mai târziu, la Remiza Târgu Jiu, unde am stat până în 1987 când m-am pensionat”. Îndrăgostit de Pandurii, pe atunci o echipă de ‘C’, Tataie a rămas fidel culorilor.
“Pentru mine nu a contat că avem derby cu Motru, la Petroșani sau meci cu Fiorentina. Nu am putut să stau la televizor, am plecat după echipă. Am mers și pe jos, de la mine de la Pojogeni și până la Târgu Jiu.Cine venea să mă ia pe mine de la poartă, autocarul ne aștepta la Târgu Jiu. La pas. Am plecat la 12 noaptea, avem meci la Bistrița, am ajuns dimineață pentru a prinde autocarul cu galeria. Acum, după ce s-a desființat galeria, am mers singur peste tot. La Botoșani eram eu și 30 de jandarmi. Aia stăteau degeaba și când am cerut bilet > au venit cu mine în peluză. În acest sezon am mers la Bacău, la Timișoara, la București în Colentina și în Regie, la Miercurea Ciuc, Brăila. Peste tot. Uite, în ultima etapă mă pregăteam să plec la Timișoara și m-a sunat primarul că vine să îmi repare fântâna, nu am mai putut să merg. Și, chiar dacă m-am bucurat că îmi repară fântâna, am fost supărat că am ratat meciul”, rememorează octogenarul peripețiile de ultras.
Valeriu Andronache spune că, în acest an, în Regie s-a simțit cel mai bine. Pandurii a jucat contra Rapidului în această toamnă, Tataie a însoțit echipa și, cu goarna lui roșie, fredonând cântecul inventat de el – “Pe ploaie și pe vânt, cu Pandurii sunt”, a încercat să țină piept corului giuleștean. Rapidiștiiau venit la el la finalul partidei și, într-un gest de revență pentru unul care are aceleași sâmbete ca ei, l-au invitat la restaurant. “Când eram copil simpatizam Locomotiva București, rapidiștii au fost domni și mi-au spus să merg cu ei la restaurant, că fac cinste. Îmi pare rău că nu am putut onora, dacă aș fi stat, pierdeam legătura la tren”.
“Sunt sănătos, merg pe jos și, chiar dacă mă necăjește cataracta, sunt mulțumit că pot, încă, să văd Pandurii. Nu o să renunț! Am avut și momente neplăcute, mi-aș fi dorit să merg la italieni, la meciul cu Fiorentina, însă cei din conducere mi-au spus că nu sunt locuri în avion. Nu e nimic, la retur am fost pe cont propriu, singurul care a însoțit echipa pe Cluj Arena”, povestește suporterul în vârstă de 88 de ani.
Candela din casa de la Pojogeni e martora dorinței lui Valeriu Andronache. Octogenarul mulțumește Proniei de fiecare dată când se întoarce din deplasare, frânt, dar împlinit, după mari victorii sau înfrângeri dureroase și, de fiecare dată, își pune o singură dorință. Pandurii să nu moară, iar el să rămână, cât o sa-l țină picioarele și vederea, pe drumuri, prizonier al zilelor de meci.
În această toamnă, Valeriu Andronache a avut onoarea de a participa la festivitatea de inaugurare a noului stadion din Târgu Jiu. Fanul alb-albaștrilor a fost invitat de oficialitățile locale și, alături de campioana olimpică Constantina Diță, Tataie a inaugurat arena așteptată de gorjeni de mai bine de patru ani.
”Am plecat vineri seara, la ora 21:00, din Târgu Cărbuneşti. Au fost ore de întârzieri, dar în cele din urmă am ajuns la Simeria. Şi aici probleme, dar sâmbătă am fost la Braşov. Am vizitat o nepoată, m-am plimbat prin oraş şi duminică la prânz m-au urcat în trenul de Miercurea Ciuc. Toate bune şi frumoase, am ajuns la stadion şi mi-am cumpărat bilet. Nu era scris un rând în limba română în programul de meci. Nu ştiam unde stau oaspeţii şi am întrebat un colonel de la jandarmi, care m-a condus în tribună. De la stadion am plecat direct la gară. Tren la Bucureşti, dimineaţa la 4. Asta e, am aşteptat, de la Bucureşti m-am îmbarcat spre Gorj şi luni, la ora 14:00, am fost înapoi” – Tataie
Care e cel mai bun mijlocaș central ofensiv al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER