Emil Săndoi, dezamăgit după înfrângerea din meciul cu Sepsi. „N-am reușit să facem față. Să nu ne îmbătăm cu apă rece”

Autor: Sorin Barbu Publicat: 23 Nov. 2020, 20:42 Fotbal Intern
Emil Săndoi, dezamăgit după înfrângerea din meciul cu Sepsi. „N-am reușit să facem față. Să nu ne îmbătăm cu apă rece”

Emil Săndoi a fost foarte supărat la finalul confruntării partidei Chindia Târgoviște – Sepsi. Elevii lui au pierdut deși au condus cu 1-0. Antrenorul gazdelor a recunoscut că echipa adversă a fost mai bună.

Chindia Târgoviște – Sepsi s-a terminat 1-2. Denis Dumitrașcu a deschis scorul după o fază frumoasă, la finalul căreia a reușit să-l lobeze pe portarul advers. Echipa lui Leo Grozavu și-a revenit în repriza a doua. Aganovic a egalat în minutul 69, iar Achahbar a marcat în minutul 77 golul victoriei.

„Astăzi am suferit în multe momente, trebuie să recunosc. Avem și mulți jucători tineri, care în campionatul trecut n-au jucat titulari, n-au o constanță în Liga 1. Azi nici n-am prins o zi foarte bună. Pe final de joc am încercat să introducem toți jucătorii ofensivi pe care îi aveam, din păcate n-am reușit să înscriem”, a declarat antrenorul formației din Târgoviște

Emil Săndoi, moment de sinceritate

Emil Săndoi a recunoscut că echipa lui nu merita să câștige și a spus că înaintea meciului ar fi fost mulțumit și cu meci egal.

„N-am reușit să facem față, dar la golurile primite cred că eram nouă jucători în suprafața noastră de pedeapsă. E inadmisibil! Cred că astăzi a câștigat echipa mai bună, trebuie să o recunoaștem. Rezultatul este corect, Sepsi a meritat să câștige. Îmi pare rău că am pierdut, am sperat la un rezultat de egalitate.

Noi trebuie să fim realiști, obiectivul este salvarea de la retrogradare. Dacă vom mai câștiga, nu înseamnă că trebuie să ne îmbătăm cu apă rece și să visăm la ceva ce nu putem atinge. Trebuie să fim realiști”, a mai declarat Săndoi.

Autor: Sorin Barbu Publicat: 23 Nov. 2020, 20:42 Fotbal Intern
Pe aceeași temă
Râzi cu lacrimi! Ce a pățit un bărbat, prins de polițiști făcând amor cu 3 prostituate, în același timp
Râzi cu lacrimi! Ce a pățit un bărbat, prins de polițiști făcând amor cu 3 prostituate, în același timp
Suedia suspendă plăţile către Pfizer pentru vaccinul anti-COVID-19
Suedia suspendă plăţile către Pfizer pentru vaccinul anti-COVID-19
Haaland, principala tinta a super-puterilor din Europa! Dupa Real si Barca, miliardarii din Anglia au pus ochii pe el
Haaland, principala tinta a super-puterilor din Europa! Dupa Real si Barca, miliardarii din Anglia au pus ochii pe el
Sunt amantă de 11 ani și vreau să le spun ceva femeilor măritate. Mesajul care zdruncină tot ce știai despre căsnicie
Sunt amantă de 11 ani și vreau să le spun ceva femeilor măritate. Mesajul care zdruncină tot ce știai despre căsnicie
Mădălina Ghenea, apariție senzuală într-o rochie mulată. Fanii au reacționat: Sophia Loren are o urmașă
Mădălina Ghenea, apariție senzuală într-o rochie mulată. Fanii au reacționat: Sophia Loren are o urmașă
Circ TOTAL! Diana Şoşoacă, dată afară de Mihai Gâdea din platoul emisiunii Sinteza Zilei
Circ TOTAL! Diana Şoşoacă, dată afară de Mihai Gâdea din platoul emisiunii Sinteza Zilei
Horoscop 27 ianuarie. Zodia care este dusă de nas. Nu te lăsa păcălit sau folosit
Horoscop 27 ianuarie. Zodia care este dusă de nas. Nu te lăsa păcălit sau folosit
Programările din etapa a doua de vaccinare vor fi amânate. Explicaţiile lt. col. medic dr. Valeriu Gheorghiţă
Programările din etapa a doua de vaccinare vor fi amânate. Explicaţiile lt. col. medic dr. Valeriu Gheorghiţă
Legătura fabuloasă dintre asasinarea lui Sadoveanu și moartea lui Pian! Acum s-a aflat
Legătura fabuloasă dintre asasinarea lui Sadoveanu și moartea lui Pian! Acum s-a aflat
Unul dintre cele mai bine păzite SECRETE înainte de 1989: data reală a naşterii lui Ceauşescu - FOTO
Unul dintre cele mai bine păzite SECRETE înainte de 1989: data reală a naşterii lui Ceauşescu - FOTO
Incidentul șocant în care a fost implicată echipa Real Madrid. Fanii nu își pot reveni / Declarația lui Zidane
Incidentul șocant în care a fost implicată echipa Real Madrid. Fanii nu își pot reveni / Declarația lui Zidane
Simțea că fiica sa MIROSEA urât, așa că i-a făcut o baie. Mirosul însă NU a dispărut, așa că dus-o la doctor. Este de necrezut ce au putut descoperi aceștia
Simțea că fiica sa MIROSEA urât, așa că i-a făcut o baie. Mirosul însă NU a dispărut, așa că dus-o la doctor. ...
Horoscop miercuri 27 ianuarie. Zodia care va cunoaşte succesul pe toate planurile
Horoscop miercuri 27 ianuarie. Zodia care va cunoaşte succesul pe toate planurile
O nouă pandemie! Anunţul teribil care vine în mijlocul pandemiei de COVID
O nouă pandemie! Anunţul teribil care vine în mijlocul pandemiei de COVID
Gina Pistol, într-o rochie mulată, în luna a șaptea de sarcină. Câte kg s-a îngrășat vedeta
Gina Pistol, într-o rochie mulată, în luna a șaptea de sarcină. Câte kg s-a îngrășat vedeta
Cea mai puternică mașină fabricată în România are un preț de INFARCT la second hand în Germania. Ne frecăm la ochi și acum!
Cea mai puternică mașină fabricată în România are un preț de INFARCT la second hand în Germania. Ne frecăm la ochi ...
NASA a mers pe cea mai nouă insulă, apărută acum trei ani. Este ULUITOR peste ce au dat acolo: „Deocamdată nu avem au o explicaţie”
NASA a mers pe cea mai nouă insulă, apărută acum trei ani. Este ULUITOR peste ce au dat acolo: „Deocamdată nu avem ...
Avertismentul Apple pentru toţi posesorii de iPhone
Avertismentul Apple pentru toţi posesorii de iPhone
BANCUL ZILEI – Filme XXX cu nevasta
BANCUL ZILEI – Filme XXX cu nevasta
A fost provocată de un bărbat la un „maraton” de sex. Au mers la hotel, iar după a ŞAPTEA rundă femeia a chemat, șocată, poliţia
A fost provocată de un bărbat la un „maraton” de sex. Au mers la hotel, iar după a ŞAPTEA rundă femeia a chemat, ...
Poze +18! Și-au lăsat inhibițiile acasă și s-au ”jucat” dezbrăcate
Poze +18! Și-au lăsat inhibițiile acasă și s-au ”jucat” dezbrăcate
Mașinile lui Alexei Navalnîi i-au stârnit râsul lui Vladimir PUTIN - VIDEO
Mașinile lui Alexei Navalnîi i-au stârnit râsul lui Vladimir PUTIN - VIDEO
FOTO. Antonia a pozat într-un costum de baie, dar fanii au distrus-o pentru că e prea vulgară: `Prea exagerată`
FOTO. Antonia a pozat într-un costum de baie, dar fanii au distrus-o pentru că e prea vulgară: `Prea exagerată`
FOTO. Anamaria Prodan, în costum de baie! Aparițiile ei spectaculoase sunt de nota zece
FOTO. Anamaria Prodan, în costum de baie! Aparițiile ei spectaculoase sunt de nota zece
ȘOC!Trebuie să ne pregătim pentru un CUTREMUR devastator. Se anunță un DEZASTRU total pentru România!
ȘOC!Trebuie să ne pregătim pentru un CUTREMUR devastator. Se anunță un DEZASTRU total pentru România!