El e primul „greu” care pleacă de la FCSB în 2019? „Are câteva oferte!”. Teja, în alertă

Redactor:
Andrei Pal
El e primul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Romario Benzar (26 de ani) e un fotbalist curtat. O recunoaște fratele său mai mic, Daniel Benzar (21 de ani), care tocmai a fost împrumutat de FCSB la Dunărea Călărași până la finalul sezonului. Fundașul dreapta ar putea pleca în această iarnă de la vicecampioana României, fiind „ademeni” în zona Golfului.

Cei de la FCSB au dorit să-l împrumute pe Benzar cel mic și în prima parte a sezonului, dar atunci s-au lovit de refuzul jucătorului, care a spus că vrea să lupte pentru titularizare în mandatul lui Nicolae Dică. Acum, acesta a acceptat să plece și să joace la Dunărea Călărași, iar Benzar cel mare ar putea s-o părăsească și el pe vicampioana României.

„Știu că are câteva oferte, dar chiar nu cunosc mai multe amănunte”, a mai spus Daniel Benzar. Și Gigi Becali a admis că Romario Benzar ar putea pleca în această pauză de iarnă, alături de Harlem Gnohere, „Bizonul” având și el oferte din zona arabă.

ProSport a scris încă de săptămâna trecută că Mihai Teja ar putea rămâne fără Romario Benzar, fundaș dreapta care nu are dublură pe post. Venit de la Viitorul, apărătorul crescut de Gică Hagi a fost o constantă în echipa FCSB-ului de la venirea la București.

„Singurii care pot pleca sunt doi, Benzar și Gnohere. Pentru Gnohere discutăm în iarnă, pentru Benzar sunt discuțiile acum la o echipă din Arabia Saudită. Să vedem cum se descurcă, cum joacă, pentru că aseară mi-a plăcut de el, dar trebuie să fie constant”, declara Gigi Becali, la Digi Sport, în decembrie 2018.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie: "Vii și îți iei ce…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ!…
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul din aeroport
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul…
S-a dat ORDIN în Ungaria! Ungurii ne dau lecții
S-a dat ORDIN în Ungaria! Ungurii ne dau lecții
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri!
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele