După Fabbrini, un alt jucător trecut prin Serie A e aproape de Liga 1!

Autor: Bogdan Savin Publicat: 13 Dec. 2018, 14:23 Actualizat: 13 Dec. 2018, 14:24 Fotbal Intern

Armando Vajushi, un international albanez de 27 de ani, este în atenția mai multor cluburi importante din Liga 1. Impresarul jucătorului, Sokol Haxhia, care trăiește de peste 20 de ani în Italia, a fost prezent la trei meciuri din campionatul românesc în ultima etapă încheiată, la Dinamo – CFR, BotoșaniIași și Astra – Botoșani.

Interesant e că mijlocașul ce evoluează în ambele benzi ale terenului, iar în trecut a jucat la echipe ca Litex Loveci, Chievo, Livorno, Avellino sau Pro Vercelli, a fost în atenția celor de la CFR în vară. De asemenea, Rednic caută un mijlocaș pentru a-l aduce la roș-albi, iar la Botoșani evoluează deja un alt jucător trecut prin Serie A, Diego Fabbrini, cel care a activat la formații ca Udinese, Palermo sau Empoli.

Vajushi a activat și pentru naționala Albaniei, ultima dată în mai. Oricum, Sokol Haxhia reprezintă majoritatea fotbaliștilor care au evoluat la naționala Albaniei și tot el l-a propus pe Gianni de Biasi ca selecționer al naționalei care a învins România la Euro 2016.

(FOTO: Sokol Haxhia, la meciul Botoșani – Iași)

Autor: Bogdan Savin Publicat: 13 Dec. 2018, 14:23 Actualizat: 13 Dec. 2018, 14:24 Fotbal Intern
Pe aceeași temă
Un cameraman de la Asia Express a rupt tăcerea. Ce NU se vede la Antena 1

Biografia necenzurată a „Patriarhului Roşu“. Averea uriaşă, luxul şi plăcerile lumeşti ale lui Justinian Marina

STIREA serii! Iohannis, anunt BOMBA! S-a razgandit. Cand are loc DEZBATEREA

Mărturiile familiilor care au cumpărat case cu doar 1 euro. Ce s-a întâmplat după ce s-au mutat în ruinele din Italia

Transfer record! Suma inimaginabila pe care Real o pune la bataie pentru Mbappe: va fi imposibil de depasit

Cum făceau amor femeile in URSS. Practica șochează și acum!

S-a aprins în bord martorul CHECK ENGINE? Află cât de bine e să conduci cu el aprins și cum poți să-l stingi – VIDEO

Închisoare pe viaţă pentru românul care a ucis o artistă în Anglia. Cum l-a dat de gol fosta soţie

ULTIMĂ ORĂ: Lia Olguţa Vasilescu a fost DEMISĂ de Ludovic Orban. Ce a urmat după a devenit VIRAL

I-a MASAT organele genitale cu ulei de măsline. Ce s-a întâmplat apoi i-a UIMIT pe amândoi ''Este IREAL''

Preşedintele rupe tăcerea: Cel mai mare REGRET al lui Iohannis după 5 ani de mandat

Veste devastatoare pentru Florin Andone. Anunţul incredibil făcut de presa turcă

Florin Călinescu a luat foc: E deja monstruos! Nu e România normală, e balamuc

S-a aflat SECRETUL! Cine este omul care câștiga, în perioada comunismului, de două-trei ori mai mult decât Ceaușescu

Boala extrem de contagioasă, decoperită la graniţa României cu Ucraina

CARNAGIU pe SOSEA. Un autobuz s-a facut praf! Cel putin 13 MORTI!

Cu cine şi-a pierdut virginitatea Loredana Chivu! Ce cadouri a primit după prima noapte de amor

O profesoară şi-a pus acest SELFIE pe Facebook, iar la scurt timp conducerea şcolii a sunat-o şi i-a spus că este SUSPENDATĂ. Detaliul din imagine care i-a supărat pe şefii femeii. Voi ce părere aveţi?
O profesoară şi-a pus acest SELFIE pe Facebook, iar la scurt timp conducerea şcolii a sunat-o şi i-a spus că este SUSPENDATĂ. ...
Gripa porcină a fost nimic pe lângă asta! Boală mortală, extrem de contagioasă, depistată la graniţa cu România. Autorităţile au început să ia măsuri
Gripa porcină a fost nimic pe lângă asta! Boală mortală, extrem de contagioasă, depistată la graniţa cu România. ...
Coşmar pentru un bărbat care s-a urcat într-o maşină la ocazie. „I-am spus să oprească. Nu a vrut. M-am aruncat pe el la volan”
Coşmar pentru un bărbat care s-a urcat într-o maşină la ocazie. „I-am spus să oprească. Nu a vrut. M-am aruncat ...
Florin Piersic s-a dus! Artistul … anuțul a fost făcut în această noapte

Cum a aflat Catrinel Sandu ca fostul ei soț avea o amanta! A parasit-o in cel mai josnic mod: 'Sunt iubita soţului tău de doi ani. Voiam doar să îţi zic că nu o să mai fie cu tine'
Cum a aflat Catrinel Sandu ca fostul ei soț avea o amanta! A parasit-o in cel mai josnic mod: 'Sunt iubita soţului tău ...
Nunta mare in showbiz! S-a casatorit a doua oara, dupa ce a fost parasita de primul sot pentru amanta

A oprit la semafor  și a întins mâna să-și ia o CAFEA. În secunda următoare s-a dezlănțuit IADUL – VIDEO

FOTO! Cum a ajuns să arate acum Kitty Cepraga, cea mai sexy vedetă TV a anilor 2000!

IMAGINI ÎN PREMIERĂ. Cristi Borcea, vacanţă cu Valentina Pelinel şi Mihaela Borcea! Milionarul, masat ca un împărat!

Sărbătoare mare mâine și lăsata secului! Mulți români își serbează ziua de nume!

Horoscop zilnic – 14 Noiembrie 2019 – Zodia Pești