Drama perlei lui Gică Hagi! Transferul la Standard Liege era aranjat, dar şi-a rupt genunchiul: „NU trebuia să joc!”

Florentin Dincă
Carlo Casap, pe vremea cand facea senzatie la Viitorul. Foto: Sport Pictures

Unul dintre marile „pariuri” ale lui Gică Hagi de la Viitorul povestește cum accidentarea gravă suferită în anul 2020 l-a privat de un transfer la Standard Liege.

Transferul lui Carlo Casap în Belgia era parafat, însă după ce și-a rupt genunchiul într-un meci cu Gaz Metan Mediaș, în care nu trebuia să joace, cariera sa a luat-o iremediabil în jos.

Carlo Casap suspină și acum după transferul la Standard Liege. „Totul era făcut”

O accidentare blestemată la genunchi i-a frânt aripile lui Carlo Casap, unul dintre „perlele” produse de Gică Hagi în „laboratorul” de la Viitorul.

Într-un moment în care transferul la Standard Liege era făcut, fotbalistul a suferit o accidentare gravă la genunchi într-un meci cu Gaz Metan Mediaș, în care, culmea, nu trebuia să evolueze.

„Urma să mă transfer la Standard Liege. Pe 1.000.000-2.000.000 de euro, nu mai știu cât. Nu știu exact suma, pentru că transferul era ca și făcut. Eu nu trebuia să joc în acel început de sezon, după ce am câștigat campionatul, la Viitorul, la echipă, pentru că era chestia asta să mă transfer la Standard Liege. Totul era făcut.

Răzvan Marin îmi găsise casă, chirie lângă el. Dar am mai jucat meciul acela în care m-am și accidentat și mai jucam în Europa, în săptămâna următoare. Mi-am rupt genunchiul în minutul 6 cu Gaz Metan.

Toată lumea a spus..toată lumea mă refer la cadrul medical, că ar fi fost supraîncărcare, pentru că jucasem înainte să începem campionatul nou, la echipa națională U21, de acolo am mers direct în cantonamentul echipei și am început sezonul. Eu nu am avut zilele alea libere să zic așa și s-a întâmplat nefericitul.

În același timp la meciul acela venise Christoph Daum să îmi zică personal că o să o să fiu selecționat la echipa națională mare.

Tot așa, colegii noștri, Benzar cu Tănase și cine mai era la echipa națională atunci știau că o să fiu selecționat, dar nu mi-au zis, pentru că voia să îmi zică el personal, domnul selecționer. S-a întâmplat nefericirea asta”, a declarat Carlo Casap la podcast-ul „maimultdecatfotbal”.

Foto: Sport Pictures

Accidentarea care i-a curmat cariera

Crescut de Politehnica Timişoara, Carlo Casap a poposit în Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi” în anul 2012. A cucerit două titluri de campion cu Viitorul, în sezoanele 2016/2017 și 2022/2023, și Cupa României la finalul sezonului 2017/2018.

În 2020, acesta a suferit o ruptură de ligamente încrucişate, accidentare care l-a ţinut departe de gazon timp de jumătate de an. A fost împrumutat la Concordia Chiajna, iar apoi la FC Botoşani, în a doua jumătate a anului 2023.

A revenit la Farul, dar nu a stat mult, semnând cu KF Priştina e Re. După numai trei luni a fost pus pe liber și a semnat cu CSC Dumbrăviţa, echipă de care s-a despărţit în această vară.

 

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]