E oficial! Dorinel Munteanu a revenit pe banca tehnică a echipei Oțelul Galați! Antrenorul a fost prezentat la echipa din Liga 3

E oficial! Dorinel Munteanu a revenit pe banca tehnică a echipei Oțelul Galați! Antrenorul a fost prezentat la echipa din Liga 3

Dorinel Munteanu, antrenorul român în vârstă de 53 de ani, a revenit pe banca tehnică a echipei pe care a făcut-o campioană a României în sezonul 2010-2011.

Așa cum Dorinel Munteanu a confirmat în exclusivitate pentru ProSport în urmă cu o zi, antrenorul a fost prezentat oficial la Oțelul Galați.

Dorinel Munteanu revine astfel la Galați, după zece ani de la câștigarea titlului de campioană a României cu Oțelul.

Dorinel Munteanu a revenit pe banca tehnică a echipei Oțelul Galați

Conducerea clubului Oțelul Galați încearcă astfel o nouă variantă de antrenor, care speră să fie câștigătoare, pentru promovarea în Liga 2.

În sezonul încheiat în această vară, Oțelul Galați a pierdut finala barajului de promovare în Liga 2 în fața echipei antrenată de către Florentin Petre, Dacia Unirea Brăila.

Așadar, Dorinel Munteanu îl înlocuiește pe Petre Grigoraș pe banca tehnică a echipei Oțelul Galați și va avea ca obiectiv promovarea în Liga 2.

„SC Oțelul Galați anunță revenirea celui mai titrat antrenor din istoria clubului roș-alb-albastru, Dorinel Munteanu. Clubul nostru și antrenorul care a obținut titlul de Campion al României și Supercupa României cu Oțelul în 2011 au ajuns la o înțelegere contractuală ce se va întinde pe durata a trei sezoane competiționale (…)

Din vara acestui an, revine la Galați, în orașul care l-a adoptat și i-a oferit titlul de cetățean de onoare. Revine la Oțelul, clubul pe care l-a purtat spre cele mai înalte culmi împreună cu echipa din 2011, iar acum este pregătit să scrie noi pagini de istorie roș-alb-albastră.

Bine ai revenit, Dorinel Munteanu! Mult succes, campionule!”, se arată în comunicatul publicat pe site-ul oficial al clubului Oțelul Galați.

Dorinel Munteanu a mai antrenat până acum la Oțelul galați, CFR Cluj, FC Argeș, FC Vaslui, U Cluj, FCSB, Mordovia Saransk, Dinamo București, Kuban Krasnodar, Gabala, Astra Giurgiu, Zakho, Concordia Chiajna și CSM Reșița.

Sursă foto: Oțelul Galați

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]