Întreaga familie a Farului Constanța este în doliu. Dumitru Tănase, unul dintre componenții generației din anii ’70, s-a stins din viață în ziua de luni, 7 iulie. Avea 81 de ani.
Acesta a îmbrăcat tricoul „marinarilor” vreme de 12 ani, bifând aproape 200 de apariții la nivelul primului eșalon. Vorbim despre perioada 1963-1975.
În martie 2024, chiar în ziua în care a împlinit 80 de ani, Gică Hagi i-a făcut o surpriză: l-a invitat să dea lovitura simbolică de start a unui meci cu CFR Cluj, încheiat la egalitate, 1-1, oferindu-i, totodată, un tricou special, cu semnăturile jucătorilor.
Tristul anunț referitor la trecerea în neființă a lui Dumitru Tănase a fost făcut chiar de Farul, prin intermediul rețelelor de socializare. Clubul a menționat bornele impresionante atinse de fostul mare mijlocaș de-a lungul carierei și a transmis condoleanțe familiei.
„Farul Constanța anunță cu tristețe trecerea în neființă a fostului mijlocaș Dumitru Tănase, la vârsta de 81 de ani!
Produs al centrului de copii și juniori al Farului, Dumitru Tănase a evoluat pentru formația noastră în aproape 200 de partide în primul eșalon, în perioada 1963–1975. Sincere condoleanțe familiei îndurerate!”, se arată în mesajul respectiv.
Pentru Dumitru Tănase, Farul a avut o semnificație greu de descris în cuvinte. Visul de a juca pe gazonul din Constanța a prins contur în 1965, pe când avea doar 19 ani.
Antrenorul de la acea vreme a avut atât de mare încredere în calitățile sale încât l-a introdus chiar din primul minut al meciului cu Steagul Roșu Brașov. Decizia s-a dovedit a fi extrem de inspirată.
„Farul avea un meci la Brașov, cu Steagul Roșu. Antrenorul Peter Steinbach probabil că a avut ceva divergențe cu Moroianu. Nu l-a mai luat în lot și i-a zis lui Petre Comăniță: «Picule, cine joacă, mă, la juniori extremă dreapta?». «Uite, Tănase», a venit răspunsul. «Cheamă-l aici». M-am urcat în autocar și am plecat la Brașov. Vă dați seama lângă cine eram eu acolo, la 19 ani? Dinulescu, Bukkosi, Neacșu, Stancu, Bibere, Buzea, Tâlvescu… M-a băgat titular.
A fost o perioadă frumoasă. Nu mă așteptam să joc mijlocaș titular la echipa mea din cartier. Am copilărit lângă stadion. Visul oricărui băiat care trecea pe lângă arenă era ca, dacă nu ajungea fotbalist, măcar să ajungă o dată sau de două ori să calce pe gazonul stadionului. Am trăit niște emoții extraordinare și am avut o plăcere deosebită să joc pentru Farul.
Nu vă închipuiți ce frumos e să intri pe un stadion cu 10.000 – 15.000 de spectatori în tribună, care să te aplaude. Sigur, nu au fost numai aplauze, atunci când publicul era nemulțumit, dar lumea ne-a iubit foarte mult. În plus, am cutreierat jumătate de lume cu Farul”, spunea Dumitru Tănase, cu ani în urmă, pentru Ziua de Constanța.