Un fost fotbalist de la Petrolul Ploiești și-a dat în judecată iubita! Românca i-a interzis să își mai vadă copilul

Redactor:
Gabi Marin
Un fost fotbalist de la Petrolul Ploiești și-a dat în judecată iubita! Românca i-a interzis să își mai vadă copilul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Toto Tamuz, fostul atacant în vârstă de 33 de ani de la Petrolul Ploiești, și-a dat în judecată fosta iubită din România, după ce aceasta i-a interzis să își mai vadă copilul.

Israelianul de origine nigeriană a jucat la Petrolul Ploiești în două rânduri, în perioada februarie 2014 – februarie 2016, respectiv iulie 2018 – ianuarie 2019.

Acesta a avut o relație cu românca Andreea Liana Nițu și cei doi au împreună o fetiță născută în luna iulie a anului 2020.

Toto Tamuz, fost fotbalist la Petrolul Ploiești, și-a dat în judecată iubita din România

Ulterior, cuplul s-a despărțit și au apărut neînțelegeri de ordin financiar, în urma cărora femeia i-a interzis lui Toto Tamuz să își mai vadă copilul, informează Gândul.

Potrivit sursei citate, fostul fotbalist, fiind foarte atașat de copilul său, nu a stat cu mâinile în sân și și-a angajat un avocat. Israelianul a acționat-o în instanță pe fosta lui iubită, la Judecătoria Sectorului 1.

Acesta le-a spus judecătorilor că și-a cunoscut fosta iubită în anul 2018, când au și început o relație. După cinci luni, cei doi au luat o pauză, în perioada în care fotbalistul a fost plecat în Israel, timp de patru luni.

În luna noiembrie a anului 2019, românca a rămas însărcinată. Aceasta mai are un copil dintr-o relație anterioară. Toto Tamuz și Andreea Liana Nițu au locuit împreună până când fetița lor a ajuns la vârsta de trei luni și jumătate, când femeia s-a despărțit de fotbalist, motivând că „nu este fericită cu anturajul lui, în sensul în care dorea ca acesta să își petreacă timp exclusiv cu ea”.

După despărțire, femeia i-a permis lui Toto Tamuz să își vadă copilul de cinci ori pe săptămână, iar în weekend fetița rămânea să doarmă la tată.

Ulterior, femeia i-a interzis fotbalistului să își mai vadă copilul dacă nu îi achită o pensie alimentară de 1.500 de euro pe lună. Toto Tamuz a refuzat și a decis să o dea în judecată pe fosta lui iubită.

După ce a analizat probele solicitate de către Toto Tamuz, instanța a decis „ca fiind în interesul superior al minorei reluarea relațiilor personale dintre aceasta și tatăl său, motiv pentru care, cu titlu provizoriu, până la soluționarea dosarului de fond, va dispune exercitarea în comun de către părți a autorității părintești asupra minorei și exercitarea dreptului reclamantului de a avea legături personale cu minora, astfel: o dată la două săptămâni, de sâmbătă până duminică, cu preluarea minorei de la mamă sâmbăta la ora 10:00 și readucerea minorei la domiciliul mamei, duminica la ora 19:00, începând cu w/e din 7-8 august 2021; în fiecare zi de marți, miercuri și joi, cu preluarea minorei de la mamă la ora 15:00 și readucerea minorei la mamă la ora 18:00”.

De asemenea, femeia ar fi solicitat un ordin de protecție împotriva lui Toto Tamuz, însă instanța a respins această cerere, pentru că nu a fost susținută cu probe.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o staţie de autobuz
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii
Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele