Rică Răducanu, cu moralul la pământ în spital, după ce s-a infectat cu COVID-19: „Nu mai îmi arde de nimic! Nu vedeți că suntem aproape morți?”

Rică Răducanu, cu moralul la pământ în spital, după ce s-a infectat cu COVID-19: „Nu mai îmi arde de nimic! Nu vedeți că suntem aproape morți?”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Rică Răducanu trece printr-o perioadă teribil de grea, după ce s-a infectat cu noul coronavirus. Fostul mare portar al Rapidului este cu moralul la pământ, după ce a ajuns în spital alături de soție, care n-a scăpat nici ea de COVID-19.

„Nu vedeți că suntem aproape morți? Nu mai îmi arde de nimic”, a spus Rică Răducanu, ajuns la vârsta de 74 de ani. „Suntem lângă legenda noastră Rică Răducanu, cel care este internat în spital alături de soţia sa, ambii având Covid-19. Însănătoșire grabnică”, a precizat clubul Rapid, pe pagina oficială de Facebook, giuleștenii fiind cei care au anunțat că fostul mare fotbalist a fost depistat pozitiv cu noul coronavirus.

O adevărată legendă a fotbalului românesc, Rică Răducanu a făcut parte din echipa naţională de fotbal a României care a participat la Campionatul Mondial de Fotbal din Mexic, din 1970. Acesta a jucat în cea mai mare parte a carierei la Rapid, pentru care a adunat 233 de meciuri. Fostul portar a mai trecut pe la Sportul Studențesc, Steaua, FCM Reșița și FC Baia Mare.

Rică Răducanu, după ce s-a infectat cu COVID-19: „Nu vedeți că suntem aproape morți?”

„Ce să mai zic, nu vedeți că suntem aproape morți? Nu mai îmi mai arde de nimic. Dacă ne sunați, ne mai ridicați moralul. Nevasta mea e mai binișor, i-au făcut perfuzii. Eu stau în pat, mi-au făcut două injecții în burtă”, a spus Rică Răducanu, la Pro TV.

În urmă cu mai bine de zece ani, Rică Răducanu a devenit Cetățean de Onoare al Bucureștiului.

În ultimele 24 de ore au fost confirmate 3.218 cazuri noi de infectare cu coronavirus în România, după efectuarea a aproximativ 27.000 de teste.

Până astăzi, 16 ianuarie, în România, au fost confirmate 691.488 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.

17.164 de persoane diagnosticate cu COVID-19 au decedat

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile îl vor ține la psihiatrie
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile…
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Ce pastile a ingerat Adrian Mititelu Jr.! A fost în comă 10 ore, iar medicii s-au chinuit să-i salveze viața!
Ce pastile a ingerat Adrian Mititelu Jr.! A fost în comă 10 ore, iar medicii s-au chinuit să-i salveze viața!
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
AUSTRIA poate îngropa România. Ne decid soarta. S-a anunțat azi, 24 aprilie
AUSTRIA poate îngropa România. Ne decid soarta. S-a anunțat azi, 24 aprilie
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen