Regele Alexandriei! A prins naţionala din Divizia B, dar Steaua şi Dinamo erau vise interzise pentru el: el e Florea Voicilă

26 mar 2012 5682 afişări Diverse
Regele Alexandriei! A prins naţionala din Divizia B, dar Steaua şi Dinamo erau vise interzise pentru el: el e Florea Voicilă no title
GALERIE (3 de imagini) VEZI GALERIA

I se spunea "Bombardierul". Florea Voicilă, jucătorul român convocat la naţională din Divizia B, dădea atât de tare în minge încât, spun cei care l-au l-au prins jucând, dacă aveai ghinionul să te găseşti în calea şutului nu uitai toată viaţa acel moment. La sfârşitul anilor '70 au fost câteva meciuri în care mingea a rupt pur şi simplu plasa!

Florea Voicilă a fost, este şi, foarte probabil, va rămâne pentru totdeauna regele neîncoronat al fotbalului teleormănean. Un jucător imens pentru un oraş prea mic, care a reuşit performanţa extrem de rară pentru un fotbalist de Divizia B să facă pasul din liga a doua direct la echipa naţională! Pentru cei care se aflau însă în fenomen în anii 70, asta n-a constituit o surpriză atât timp cât el a fost ani la rând golgeterul absolut al tuturor celor trei serii de Divizia B. Pe vremea aceea, Alexandria chiar avea echipă de Divizia A, dar, cum spune şi Voicilă - actual consilier local, preşedinte al Comisiei de Cultură, Sport, Religie şi Turism în cadrul Primăriei Alexandria -, "pe atunci mai interveneau şi alţi factori, aşa că trebuia să ascultăm ce ni se transmitea de sus, de la partid, anume că «anul ăsta trebuie să intre Scorniceştiul», apoi «anul ăsta trebuie să intre Târgovişte» şi tot aşa, până când ne-a trecut vremea".

Partidul a fost mai tare ca Dinamo şi Steaua
Cum totuşi un fotbalist de echipă naţională - chiar dacă la prima reprezentativă a prins doar patru meciuri - a jucat aproape o viaţă în Divizia B şi n-a făcut pasul mai sus? "Pur şi simplu nu m-au lăsat cei din conducerea judeţului să plec, indiferent câţi bani s-au oferit pe mine. Şi s-au oferit, credeţi-mă! Gândiţi-vă că a venit după mine jumătate din Divizia A. Corvinul, Bihorul lui Romică Paşcu, Târgovişte (conducătorul lor, Titi Ionescu, a venit de vreo trei ori cu sacoşele de bani la Alexandria!), nu mai zic de Steaua şi Dinamo. Nelu Nunweiller a bătut de câteva ori drumul până la Alexandria după mine, dar degeaba! Ion Alecsandrescu, la fel, a vrut să mă ia la Steaua. Când ajungeau însă la conducerea judeţului, gata! Prim-secretar era Teodor Roman, dar în spatele tuturor era generalul Marin Dragnea, teleormănean şi el, care era şeful CNEFS-ului pe vremea aia, adică şeful sportului românesc. Toţi se temeau de el, iar dacă ăla spunea «nu-i daţi drumul lui Voicilă», nu-mi dădeau drumul. Roman ăsta, altfel un om de treabă, îmi spunea: «Florică, crede-mă, dacă te las să pleci, îmi tai craca de sub picioare. Oamenii din oraş ameninţă că nu se mai duc la muncă dacă tu pleci de la echipă. De asta am eu nevoie? Dacă se întâmplă aşa ceva, în secunda unu sunt destituit!»", povesteşte fostul idol al suporterilor locali.

"Voicilă, vrem un gol / Că e criză de petrol"
"Adevărul este - continuă cel care momentan ocupă şi funcţia de preşedinte la FCM Alexandria, echipă aflată acum în Liga a III-a - că suporterii m-au iubit enorm. Dar şi eu i-am respectat pe ei întotdeauna. Vorbeam cu ei, mergeam la o terasă, discutam despre meci, era un feeling extraordinar între mine şi ei. După meciuri, plecam acasă cu un alai de câteva sute de oameni după mine! Eu intram în casă, dar ei mai stăteau vreo oră afară, sun balcon. Trebuia să ies de două-trei ori să le fac cu mâna. «Voicilă, vrem un gol / Că e criză de petrol!», parcă-i aud şi acum, în vremea când benzina se dădea pe tichete. A doua zi dimineaţă, când ieşeam să mă duc la antrenament, iar erau câteva zeci să mă aştepte! Şi ia-o pe jos cu ei, iar vorbeam despre meci, trebuia să le explici toate fazele cu amănuntul. Ei erau fericiţi şi dacă îţi cărau geanta cu echipament sau măcar te atingeau, nu ca acum, la Rapid, de exemplu, când ajung să impună ei cine să joace şi cine nu! Eram extraordinar de respectat, cred că şi de aceea n-am pus foarte mult la suflet că nu m-au lăsat să plec. Şi să vă mai spun ceva, să fii salutat de toată lumea pe stradă, aşa cum sunt eu în oraşul ăsta, face cât toţi banii din lume!".



Cu banii în cutia de scule a şoferului!
Totuşi, la 33 de ani, cei de la Chimia Râmnicu Vâlcea au reuşit să-i înduplece pe mai marii judeţului Teleorman să-i dea drumul lui Voicilă. "Au dat 100.000 de lei la club, alţi 35.000 de lei ca să fiu ţinut în servici la Alexandria şi încă 75.000 de lei, adică o Dacie, mi-au dat mie. Toate astea pentru jumătate de an, un retur, atât a fost înţelegerea! Mi-aduc aminte că oficialii Chimiei au venit de la Vâlcea cu autobuzul echipei, că era iarnă şi le era frică să nu rămână înzăpeziţi, iar banii mi i-au adus în cutia de scule a şoferului, pe vremea aia nu riscai să fii prins cu sume din astea la tine! La Vâlcea, în returul ăla, am luat bani frumoşi, dar în vară tot acasă m-am întors, eu sunt legat de Alexandria".

"Rar am văzut un fotbalist cu asemenea forţă"
Fost antrenor federal, Mircea Rădulescu admiră la Voicilă faptul că "în ciuda popularităţii sale a rămas un tip la fel de modest, nu i s-a urcat la cap. Puţini oameni au puterea asta. Când ieşea prin oraş se strângea lumea ca la urs după el! Ca fotbalist, păcat că n-a plecat de la Alexandria aia a lui. Ar fi jucat la orice echipă din prima ligă. Ştiu că toate echipele din Bucureşti l-au vrut, dar nu l-a lăsat conducerea locală de partid să plece. Oricum un jucător cu o forţă cum rar mi-a fost dat să văd. Lovea perfect şi extrem de tare cu ambele picioare. Fizicul îl ajuta enorm, dar la el era ceva natural, nu lucrat la antrenamente".

Îşi uda singur terenul în zori
Voicilă a dezvăluit un lucru incredibil, dar care arată cât de profesionist era ca fotbalist. "Cantonamentul era lângă stadion, gard în gard. Dacă ne culcam seara la 10, pe la 6 jumătate dimineaţă mă trezeam. Ei bine, în perioada călduroasă a anului, imediat cum mă trezeam mă duceam pe teren încălţat cu ghetele cu crampoane, luam furtunul şi udam terenul în zonele unde acţionam eu, până simţeam că e bine aşa! Îl făceam un pic mai moale, pentru că eram jucător de forţă, mă descurcam mult mai bine ca adversarul în condiţiile astea". Fotbalist de ambele picioare, cu care lovea perfect balonul, fostul fotbalist spune că "abilitatea asta mi-am dezvoltat-o în timp, pentru că după fiecare antrenament rămâneam şi trăgeam cam 200 de şuturi la poartă cu ambele picioare".

"Vedeam pendularea, apoi direct mingea în plasă!"
Unul dintre antrenorii cu care Florea Voicilă a lucrat câţiva ani a fost Petre Gavrilă. Actualul patron al Şcolii "Eur-Africa" de la Buşteni spune că "n-am văzut în viaţa mea un fotbalist care să lovească mingea atât de curat şi de tare cu ambele picioare. Era călit, crescut la ţară, la antrenamente mă certam cu el să-şi ia ghetele în picioare, că el juca desculţ printre ăilalţi! Cu mine, la Alexandria şi, apoi, la Vâlcea, a dat vreo sută de goluri, dar vă jur că dintre astea au fost unele pe care nici nu le-am văzut, îl vedeam că pendulează şi apoi cum mingea scutura plasa. Atât de tare dădea! Mare talent, genul acela care orice sport ar fi făcut ajungea sus".

În toată cariera n-am întâlnit unul care să dea atît de tare ca Voicilă. Jucam cu Israelul la ei, în decembrie 1978. Ne conduceau cu 1-0. La o centrare, Voicilă a lovit din voleu, mingea s-a dus în bară, de acolo a venit în capul lui Stan, de la Buzău, care s-a ferit să nu-l lovească în faţă, şi s-a dus în poartă. Aşa am egalat!
Narcis Coman, portar, fost internaţional

Pentru mine, cel mai mare fotbalist roman a fost Gicu Dobrin. Azi, lumea este încântată de Messi, dar pe cuvânt de onoare că nea Gicu era ca tehnică peste Messi. N-avea viteza lui de reacţie, e adevărat, dar în ce priveşte tehnica era uluitor
Florea Voicilă

Şcoală de Maiştri special pentru el
Precum orice idol al unui întreg oraş, ca fotbalist Voicilă s-a bucurat şi el de anumite avantaje din partea conducerii urbei şi a judeţului.
"N-a fost însă nimic ieşit din comun. Când mi-am cumpărat Dacia am luat-o peste rând, ştiţi cum era atunci, trebuia să te înscrii pe listă şi aşteptai câţiva ani. S-au dat însă nişte telefoane şi s-a rezolvat repede. Apoi, ce să spun?, eu până la Revoluţia din 1989 n-am dat bani pe carne sau peşte! Aveam abatorul în localitate, mergeam o dată pe săptămână şi eram servit cu tot ce doream, iar peşte luam de la crescătorie, eram aşteptat cu pachetul făcut. Singurul avantaj cu adevărat important a fost că au făcut şcoală de maiştri în Alexandria special pentru mine! Pe vremea aia nu exista nici o instituţie de învăţământ superior în oraş, iar eu îmi doream o facultate. S-a ajuns la soluţia asta de compromis, cu şcoala de maiştri, iar pe lângă mine au mai fost băgaţi patru băieţi de la echipă".



"Ori la meci, ori la fabrică!"
Fostul atacant are nostalgia stadionului plin la fiecare meci de pe teren propriu: "Veneau câte 10.000 de oameni, n-aveai loc să arunci un ac. De la ora 9.00 nu mai era loc în tribună! Veneau că le şi plăcea, dar unii şi forţaţi, ca să zic aşa. Cum era la comunişti, oamenii mai erau chemaţi şi sîmbăta sau duminica la muncă. Fabrica "Rulmentul" care finanţa echipa, avea 7.000 de angajaţi, iar când erau chemaţi la muncă în zi de meci, conducerea fabricii le transmitea că ori cumpără bilet la meci, 7 lei, ori rămân la muncă până după-masă. Bineânţeles că toţi alegeau meciul. Femeile se duceau acasă, dar bărbaţii veneau, în majoritate, la stadion!".

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.