Lovitura finalului de an: postul TV i-a „achiziționat” pe Helmut Duckadam și pe Ion Crăciunescu, dar a pierdut în fața rivalei eterne lupta pentru audiență! Dezastru pentru Antena 1, de Revelion: cum a câștigat PRO TV războiul!

  • Publicat:
  • Actualizat:

PRO TV a reușit, după 20 de ani de dominație a rivalilor de la Antena 1, să devină lider de audiență în noaptea de Revelion.

Revelionul organizat de Antena 1 și prezentat de Dan Negru nu a mai atras, și de această dată, cei mai mulți telespectatori, așa cum a făcut-o în mod regulat în trecut. Cu toate că s-a bazat și pe prezența a două figuri importante din lumea sportului din România, Helmut Duckadam și Ion Crăciunescu, Antena 1 s-a văzut nevoită să se recunoască învinsă de marea rivală.

PRO TV a mizat pe o emisiune cu momente muzicale, de dans și clipe de comedie, la care au luat parte toate vedetele trustului.

PRO TV, lider de audiență în noaptea de Revelion

PRO TV a fost lider de audiență în România în noaptea de Revelion, în intervalul orar 22:00 – 02:00, conform anunțului făcut de Pagina de Media. Programul organizat de acest post a reușit, după 20 de ani, să îi ia fața Antenei 1 în noaptea dintre ani.

Antena 1 a mers pe scenariul cu care i-a obișnuit pe români de Revelion. Dan Negru a invitat două echipe formate din vedete care încearcă să ghicească cine sunt cei care apar, mascați, în fața lor.

După ce anul trecut sub masca celebrului personaj Grinch a fost antrenorul Cosmin Contra, de această dată alte două nume uriașe din lumea sportului au mers în platoul Antenei 1. Fostul arbitru Ion Crăciunescu și fostul portar Helmut Duckadam au apărut în emisiunea moderată de Dan Negru, însă nici măcar prezența acestora nu a putut împiedica succesul rivalilor de la PRO TV.

Liderul a atras 2.037.000 de privitori în fața micilor ecrane, Antena 1 a avut 1.882.000 de urmăritori, pe când pe treapta a treia a podiumului s-a instalat Kanal D, cu 695.000 de telespectatori. Următoarele două posturi TV din acest clasament au fost România TV (681.000) și TVR 1 (392.000).

Știri despre
Pe aceeași temă
Prima imagine cu Liam, băiețelul nou născut al lui Laurențiu Reghecampf și al Corinei Caciuc
Prima imagine cu Liam, băiețelul nou născut al lui Laurențiu Reghecampf și al Corinei Caciuc
Pedeapsa extremă pe care o primesc soldaţii ruşi care refuză să lupte în Ucraina: „Speranţa este că vor fi ucişi rapid”
Pedeapsa extremă pe care o primesc soldaţii ruşi care refuză să lupte în Ucraina: „Speranţa este că vor fi ucişi…
Putin va fi înlăturat de la putere peste 3 luni? Aliaţii săi recunosc că războiul din Ucraina este pierdut, iar ofiţerii refuză să-i execute ordinele pentru atacuri nucleare
Putin va fi înlăturat de la putere peste 3 luni? Aliaţii săi recunosc că războiul din Ucraina este pierdut, iar…
Kylian Mbappe s-a decis în legătură cu viitorul său: „Decizia mea e luată!” Când anunță atacantul francez ce va face
Kylian Mbappe s-a decis în legătură cu viitorul său: „Decizia mea e luată!” Când anunță atacantul francez ce va face
Anamariei Prodan, NUCLEARA pentru Reghe după ce Corina Caciuc a născut!
Anamariei Prodan, NUCLEARA pentru Reghe după ce Corina Caciuc a născut!
Un OZN metalic HIPERSONIC i-a îngrozit pe oficialii din Pentagon! Imagini ULUITOARE!
Un OZN metalic HIPERSONIC i-a îngrozit pe oficialii din Pentagon! Imagini ULUITOARE!
Vestea momentului despre Elena Udrea! Decizia luată de magistrați miercuri, 18 mai
Vestea momentului despre Elena Udrea! Decizia luată de magistrați miercuri, 18 mai
Victorie imensă pentru Ucraina! Şoc total pentru Vladimir Putin: Închisoare pe viaţă
Victorie imensă pentru Ucraina! Şoc total pentru Vladimir Putin: Închisoare pe viaţă
Florin Piersic Jr., dezvăluire sfâșietoare: 'Între mine și tata e o ruptură!'
Florin Piersic Jr., dezvăluire sfâșietoare: 'Între mine și tata e o ruptură!'
Fotomodelul care a devenit vulgar prin fotografiile sale. Se pozează numai de la spate
Fotomodelul care a devenit vulgar prin fotografiile sale. Se pozează numai de la spate
A golit dulapul soției moarte, iar obiectul ascuns găsit l-a mâniat: „Nu mă lăsa să umblu prin lucrurile ei”
A golit dulapul soției moarte, iar obiectul ascuns găsit l-a mâniat: „Nu mă lăsa să umblu prin lucrurile ei”
Alegeri în Australia după 3 ani de incendii, pandemie şi inflaţie.Conform sondajelor, laburiştii i-ar putea învinge pe liberali
Alegeri în Australia după 3 ani de incendii, pandemie şi inflaţie.Conform sondajelor, laburiştii i-ar putea învinge pe liberali
BANCUL ZILEI – Băsescu merge să “consulte” o vrăjitoare: Vă văd trecând într-o mașină decapotabilă
BANCUL ZILEI – Băsescu merge să “consulte” o vrăjitoare: Vă văd trecând într-o mașină decapotabilă
Evadare în stil iranian: Cum a apărut în faţa camerelor puştoaica de 17 ani sătulă de vălul islamic VIDEO
Evadare în stil iranian: Cum a apărut în faţa camerelor puştoaica de 17 ani sătulă de vălul islamic VIDEO
Și-a întâlnit viitorii socri și l-a recunoscut pe tatăl fetei. Și-a amintit, șocat, de unde. „Dacă o iubești, spune-i!”
Și-a întâlnit viitorii socri și l-a recunoscut pe tatăl fetei. Și-a amintit, șocat, de unde. „Dacă o iubești, spune-i!”
Topul celor mai sexy fundulețe din showbiz! Pe ce loc se află Elena Udrea și Loredana Chivu
Topul celor mai sexy fundulețe din showbiz! Pe ce loc se află Elena Udrea și Loredana Chivu
VIDEO:Și-a dus mașina în service și a lăsat camera de bord pornită. Ce au spus mecanicii când au rămas singuri
VIDEO:Și-a dus mașina în service și a lăsat camera de bord pornită. Ce au spus mecanicii când au rămas singuri
FOTO. Tania Budi, apariție de senzație în costum de baie, la 54 de ani!
FOTO. Tania Budi, apariție de senzație în costum de baie, la 54 de ani!
FOTO. Antonia, cu sânii la vedere! Cum s-a lăsat pozată soția lui Velea
FOTO. Antonia, cu sânii la vedere! Cum s-a lăsat pozată soția lui Velea
×