Juristul FC U Craiova tună după condamnarea lui Adrian Mititelu: „Domnii Rotaru și Budă au cerut-o și a fost pusă în executare!”

Juristul FC U Craiova tună după condamnarea lui Adrian Mititelu: „Domnii Rotaru și Budă au cerut-o și a fost pusă în executare!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Adrian Mititelu, finanțatorul echipei FC U Craiova din Liga 2, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare, însă juristul clubului vine cu acuzații grave.

Joi seară, la aproximativ o oră după pronunțarea sentinței de către instanță, Adrian Mititelu a fost ridicat de acasă de către polițiști pentru a fi transportat la penitenciar.

Mircea Moise, juristul FC U Craiova, a sărit în apărarea lui Adrian Mititelu și a făcut acuzații la adresa lui Mihai Rotaru, patronul CS U Craiova, și a jucdecătorului Marian Budă, pe care îi acuză de complot și de corupție.

Juristul FC U Craiova, acuzații grave după condamndarea lui Adrian Mititelu

„Domnii Rotaru și Budă pot explica de ce Adrian Mititelu a fost condamnat. Ei sunt cei doi care au decis această condamnare. Ei au cerut-o și a fost pusă în executare de doi magistrați de la Curtea de Apel Craiova, unul dintre ei, acum doua zile s-a pensionat.

Acel sechestru invocat nu e legal, nu produce consecințe juridice pentru că insolvența le interzice să facă ceea ce au făcut. Ori la București s-a greșit când Sandu și Dragomir au fost achitați, ori la Craiova au gresit când l-au condamnat pe Mititelu.

Gruparea infracționala este foarte bine organizată. Au hotărât ca în aceeași zi să se dea o soluție și pe fondul cauzei în procesul cu palmaresul. Cine trebuia să facă asta? Un magistrat care de mult timp se află în raporturi contractuale, chiar dare și luare de mită, cu Rotaru, din 2012. În anul 2012, Rotaru avea ca atribuție să racoleze magistrați, judecători, procurori pentru a ajuta gruparea infracțională să ființeze până azi.

Există contract între Budă și Rotaru prin care Budă, prin copiii lui, cumpăra terenuri de la o firma a lui Rotaru, cu bani cash. Firma spune că a primit banii în aceeași zi, în condițiile în care limita de plată era depășită.

Budă a promis unor magistrați, care l-au ajutat, că îi promovează de la Tribunal la Curtea de Apel, că îi pune la conducere în anumite instanțe sau să execute solicitarile lui Rotaru în mod direct. Și-a ascuns relația de prietenie cu Rotaru, doar că sunt oameni care vor depune mărturie că i-au văzut la masă împreună, că au negociat acte de vânzare cumpărare chiar la domnul Budă acasă.

A doua execuție nu au reușit să o ducă la capăt. Domnul Budă i-a apărat pe cei care-i dădeau solute, i-a promovat. Sunt convins că vor aparea sume. Nu vorbim de hectare de teren, ci bani prin bancă, cu care a fost finanțată această grupare.

Câte Universități sunt? Multe. Un magistrat, ulterior promovat la Curtea de Apel, a stabilit că o persoană juridică din Craiova e proprietara numelui de Universitatea și a împroprietărit acea persoană și cu numele de Universitatea Craiova. Există o persoană proprietară a acestui nume.

Cu ajutorul acestui domn Budă și grupării dumnealui, după ce au obținut această împroprietărire ilegală, au înregistrat 21 de nume și însemne, marea parte în proprietatea domnului Rotaru. Întâmplător? Rotaru are societate care desfășoară activitatea în agricultură. A cumpărat multe terenuri agricole. Societatea lui nu a vândut terenuri decât domnului Budă, prin intermediul celor doi copii. Vom afla dacă au fost vândute sau vorbim de mită. Din documente rezultă că au fost plătite cu bani cash, dar copiii domnului Budă nu erau salariați la acea dată, nu aveau de unde să aibă bani la acea vreme.

Magistratii nu vând dreptatea, ci trebuie să respecte legea. Hotii au fost achitați, iar păgubitul trimis la închisoare. Procurorul care l-a trimis în judecată pe Mititelu a dispus clasarea în dosarul cu Pițurcă. În primă instanță, nu numai că s-a dispus achitarea, dar Mititelu nu a avut nici judecata în fond. S-a considerat că atât timp cât nu avem sechestru ilegal aplicat nu există motivul infracțiunii”, a spus Mircea Moise, juristul FC U Craiova, la Radio Sport 1.

Alin Grigore / Autor
Joacă fotbal de la vârsta de 7 ani și știe cam toate secretele acestui sport, mai ales când vine vorba despre defensiva unei echipe. Datorită iubirii față de „sportul rege” a decis să se dedice în totalitate acestuia și a luat drumul jurnalismului sportiv. În urma studiilor superioare ... citește mai mult
Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Solistul celebru care s-a VINDECAT de cancer! A fost la un pas de moarte, dar acum răsuflă ușurat: 'A tăiat acea bucată de intestin'
Solistul celebru care s-a VINDECAT de cancer! A fost la un pas de moarte, dar acum răsuflă ușurat: 'A tăiat…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Ion Iliescu e VINOVAT: Se face dreptate pentru această rușine națională
Ion Iliescu e VINOVAT: Se face dreptate pentru această rușine națională
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele