Jucătorii lui Dinamo, întâlnire de taină cu „gladiatorul” lui Gigi Becali. Paul Anton, Steliano Filip, Deian Sorescu au aflat „de la sursă” cum să învingă FCSB | EXCLUSIV VIDEO & FOTO

Redactor:
ProSport
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo a pierdut duelul cu FCSB din campionat, iar miercuri urmează un episod din „El Clasico de România”, în Cupa României. Jucătorii din „Ștefan cel Mare” au avut o întâlnire surpriză înaintea confruntării. Paul Anton, Deian Sorescu, Steliano Filip, Robert Moldoveanu și Florin Bejan au încercat să afle de la Alexandru Bourceanu care sunt punctele slabe din echipa lui Gigi Becali.

Pe vremuri, o întâlnire la cafenea între steliști și dinamoviști părea imposibilă. Nu și acum, mai ales că unul dintre actori s-a retras. Este vorba de Alexandru Bourceanu. Chiar și în aceste condiții, fotografiile obținute de ProSport au o doză de inedit. Paul Anton, Deian Sorescu, Steliano Filip, Robert Moldoveanu și Florin Bejan au stat la masă cu fostul jucător al roș-albaștrilor.

A vorbit mai mult Bourceanu, în timp ce fotbaliștii lui Dinamo l-au ascultat cu mare interes. Deian Sorescu pare cel mai fascinat dintre toți, de vreme ce a uitat să-și dea jos căciula. Foarte probabil au analizat partida Dinamo – FCSB din campionat, dar s-a discutat și de viitorul duel din Cupa României, programat miercuri.

Cu siguranță, Bourceanu le-a prezentat și avantajele unei colaborări. Fostul jucător de la Steaua și-a deschis de curând o clinică, unde oferă asistență specializată sportivilor care au nevoie de recuperare după accidentări.

După mai bine de oră, dinamoviștii și stelistul au plecat de la cafenea. Paul Anton a „driblat” regulamentul și a jucat „la alibi” când a fost vorba de mască. A preferat să o pună sub nas.

Alexandru Bourceanu, „gladiatorul” lui Gigi Becali

Alexandru Bourceanu a fost unul dintre favoriții lui Gigi Becali și a jucat de trei ori pentru echipa omului de afaceri din Pipera. Transferul de la Timișoara, din anul 2011, a costat 700.000 de euro. Gigi Becali era convins că și-a luat un jucător foarte tehnic și spunea că Bourceanu poate să dribleze toți adversarii și să ajungă cu mingea în poartă.

„Bourceanu nu are nevoie de timp de acomodare și nici de explicații tactice. Pe el îl bagi în teren și știe ce are de făcut.El e ca un gladiator, își ia sabia în mână și se oprește în poarta lui Bălgrădean, Nuno Claro sau Dani Coman.

Bourceanu este jucătorul care atunci când îl ai în teren ai 12 jucători. E un jucător agresiv, de luptă, comparabil cu Rădoi, Paraschiv și Lovin. Agresivitatea sa dă curaj echipei”, a spus Gigi Becali când l-a prezentat pe mijlocaș.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele