Incredibil! Cum arată soția lui Sergiu Hanca la doar două săptămâni după ce a născut: „Mă simt ca o Super Femeie!” | FOTO

Redactor:
Răzvan Bucur
Incredibil! Cum arată soția lui Sergiu Hanca la doar două săptămâni după ce a născut: „Mă simt ca o Super Femeie!” | FOTO
  • Publicat:

Andreea Hanca, soția lui Sergiu Hanca, a născut în urmă cu două săptămâni o fetiță perfect sănătoasă, iar acum arată de parcă nici nu ar fi fost însărcinată. 

Andreea s-a pozat în fața oglinzii și a postat imaginea la secțiunea „Povestea Mea” de pe Instagram, arătându-și astfel corpul bine întreținut pe perioada în care a fost gravidă. Este de menționat faptul că soția lui Sergiu Hanca a făcut sport constant în cele nouă luni în care a purtat în pântece cel de-al doilea copil al fotbalistului.

Cum arată Andreea Hanca la două săptămâni după naștere

Totodată, la doar o zi după ce și-a arătat corpul pe Instagram, proaspăta mămică pentru a doua oară a postat un selfie emoționant, făcut în momentul în care își alăpta fetița nou-născută.

„Când îmi hrănesc copilul la piept mă simt ca o Super Femeie, deoarece a fost foarte greu pentru mine să reușesc să fac asta. Acum, toată durerea și suferința sunt în trecut. Dragostea mea pentru copiii mei mi-a dat putere, pentru că știu că un copil nou-născut are doar trei nevoi: căldura brațelor mamei, lapte de la pieptul ei și securitatea pe care o asigură mama. Hrănitul la piept le asigură pe toate trei (…)”, a scris Andreea Hanca pe Instagram.

Sergiu Hanca a cucerit Cupa Poloniei alături de KS Cracovia

Sergiu Hanca (28 de ani) este în culmea fericirii, după ce a reușit să cucerească, în urmă cu două săptămâni trofeul Cupei Poloniei. Internaționalul român a fost titular în finala contra lui Lechia Gdansk, partidă care s-a desfășurat la Lublin. Meciul a fost câștigat de Cracovia cu 3-2.

Entuziasmat până la culme de reușită, Sergiu Hanca a oferit declarații în EXCLUSIVITATE pentru ProSport chiar de pe teren, imediat după finalul meciului.

„E incredibil pentru mine! Într-o singură săptămână soția mea a născut al doilea copil și am câștigat Cupa Poloniei! Din păcate, nu am putut asista la nașterea ei, dar cred că acum am să merg acasă cu medalia. Este cel mai frumos cadou pe care îl pot oferi familiei mele. Îi mulțumesc soției mele că a fost alături de mine și la bine și la greu. Și le mulțumesc și colegilor mei, cu care am avut făcut un sezon fantastic! Am făcut o echipă adevărat și arătăm din ce în ce mai bine! Sunt la al doilea sezon aici și cred că am crescut constant și o vom face în continuare!”, a declarat Sergiu Hanca în EXCLUSIVITATE pentru ProSport.

Răzvan Bucur / Redactor
Editor la ProSport.ro din 2019. Absolvent al Facultății de Jurnalism, cu 7 ani de experiență în presa online la publicații precum Realitatea, Libertatea și Mediafax. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele