Gui Yuna, sportiva care a impresionat o lume întreagă! Și-a pierdut un picior, era umilită și nimeni nu voia să o angajeze: „Îmi spuneau șchioapa sau pisică cu trei picioare” GALERIE FOTO

Gui Yuna, sportiva care a impresionat o lume întreagă! Și-a pierdut un picior, era umilită și nimeni nu voia să o angajeze: „Îmi spuneau șchioapa sau pisică cu trei picioare” GALERIE FOTO
  • Publicat:

Gui Yuna a concurat la Jocurile Paralimpice din 2004 de la Atena, iar acum a reușit să câștige locul întâi la un concurs de culturism. Chinezoaica a rămas fără piciorul drept la vârsta de șapte ani, când a fost lovită de un camion.

Yuna a participat în 2004 la JO la proba de săritură în lungime, iar recent a decis să participe la concursuri de culturism.

A fost nevoită să suporte umilințe la școală, iar la maturitate nimeni nu dorea să o angajeze, deși a aplicat pentru un post la 20 de companii.

„Ochii i s-au umplut de lacrimi lui Gui Yuna, în timp ce povestea cum și-a pierdut piciorul drept după un accident și modul în care era batjocorită la școală de copii, care îi luau cârja pentru a o face să cadă.

Acum nu și-ar mai permite. Sportiva de 35 de ani a câștigat premiul la culturism, iar fosta participantă de la Jocurile Paralimpice are o poveste care inspiră și care a devenit virală în China” relatează Channel News Asia.

Gui Yuna: „Eram numită șchioapă sau pisică cu trei picioare”

„Poate că nu am câștigat datorită profesionalismului sau a mușchilor, ci datorită încrederii și a curajului de a urca pe scenă și de a mă arăta în fața tuturor. În școală, eram numită șchioapă sau pisică cu trei picioare. De cele mai multe ori, era vorba de un limbaj abuziv și, uneori, abuz fizic.

Prima dată când m-au făcut să cad am plâns, dar am început să mă obișnuiesc cu ideea. M-am gândit că mă pot batjocori cât vor, pentru că am o inimă curajoasă” a povestit Gui Yuna.

Gui Yuna: „Am încercat la peste 20 de companii și toate au spus același lucru”

Gui Yuna a crescut în Nanning, doar de către mama sa fiindcă tatăl a murit înaintea ca ea să nască. În 2004 a terminat pe locul șapte la JO de la Atena, în proba de săritură în lungime. La Olimpiada din Bejing, din 2008, a concurat la săritura în înălțime și la tir cu arcul. A încercat în 2017 să se angajeze, dar s-a lovit de refuz: „Îmi spuneau că le afectez imaginea. Am încercat la peste 20 de companii și toate au spus același lucru. Mulți oameni spun că soarta a fost nedreaptă cu mine, dar nu cred. Sunt recunoscătoare pentru că am avut aceste greutăți. De ce spun asta ? Pentru că așa am reușit să cresc, am devenit mai puternică și m-au făcut să fiu ce sunt azi”.

AICI VIDEO CU GUI YUNA LA CONCURSUL DE CULTURISM

  • foto: captură youtube/ AFP

 

 

 

 

 

 

 

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Noua ordine mondială. Ungurii se pregătesc. Ce plan are Viktor Orban
Noua ordine mondială. Ungurii se pregătesc. Ce plan are Viktor Orban
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele