Gigi Becali le-a impresionat pe soția și fiica lui Marius Șumudică: „El e un tip mai războinic așa”

Gigi Becali le-a impresionat pe soția și fiica lui Marius Șumudică: „El e un tip mai războinic așa”

Marius Șumudică (49 de ani), antrenorul lui Gaziantep, a dezvăluit cum le-a impresionat Gigi Becali pe soția și fiica sa.

Gigi Becali a sărit în ajutorul familiei lui Marius Șumudică atunci când a aflat că fiica și soția antrenorului s-au infectat cu COVID-19.

Finanțatorul lui FCSB s-a dus personal la familia lui Marius Șumudică acasă cu tratamentul pentru coronavirus.

Gigi Becali le-a impresionat pe soția și fiica lui Marius Șumudică

Aflat în Turcia, departe de familia sa, Marius Șumudică a apreciat enorm gestul lui Gigi Becali. Acesta a dezvăluit că finanțatorul lui FCSB s-a dus chiar fără mască pentru a le duce tratamentul pentru COVID-19 soției și fiicei lui Marius Șumudică.

„Mi-a ajutat familia cu tratamentul respectiv, iar familia mea se simte extraordinar. Nici nu a trebuit să îi dau telefon că în zece minute era la mine acasă, fără mască, că el e un tip mai răzvoinic așa, cu medicamente, cu tot ce trebuie. Soția și fata mea au rămas impresionate”, a spus Marius Șumudică, la Digi Sport.

Marius Șumudică revine în țară doar la Rapid sau echipa națională

Întrebat despre posibilitatea de a reveni pe banca tehnică a unei echipe din România, Marius Șumudică a anunțat din nou că singura ofertă pe care ar accepta-o ar fi din partea echipei sale de suflet, Rapid București, alături de care își dorește să devină campion al României, într-o zi.

„Singura echipa la care m-aș întoarce este Rapid, este viața mea. Sunt niște borne pe care vrea să le ating în viață. Îmi doresc foarte mult să devin campion cu Rapid, ca antrenor”, a mai spus Marius Șumudică.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]