Fiica și ginerele lui Gigi Becali au „spart” banca! Teodora Becali și soțul ei ies cu punga plină cu bani, de la CEC | FOTO&VIDEO EXCLUSIV

Teodora Becali pare pusă pe fapte mari, astfel încât aceasta să nu mai depindă de banii patronului de la FCSB, Gigi Becali.

Fiica omului de afaceri a fost surprinsă la bancă, iar acolo a ajuns alături de soțul ei, semn că intențiile celor doi de a investi în afaceri sunt cât se poate de serioase.

Tânăra și soțul ei au înființat firma „Becali Imobiliare” prin care a inițiat dezvoltarea unui ansamblu rezidențial de 200 de apartamente. De menționat și faptul că familia Becali a vândut, în ultima perioadă, o serie de terenuri în Pipera unor dezvoltatori imobiliari precum H4L Development și Catted, la care, dacă adăugăm și tranzacția cu IBB, se ajunge la o valoare cumulată de peste 55 de milioane de euro.

Teodora Becali, surprinsă la bancă! Fiica lui Gigi Becali continuă investițiile

Teodora a decis să își facă propriul imperiu alături de Mihai Mincu, bărbatul căruia i-a dăruit o fetiță, iar cei doi continuă investițiile. Surprinși la una dintre băncile cunoscute din București, Teodora și Mihai au de gând probabil să pună la punct un alt proiect important.

„Vrem să începem în martie construcția proiectului, care va avea circa 700 de apartamente și 50 de case. Investiția se ridică la circa 40 de milioane de euro și va fi realizată exclusiv din capital propriu. Noul proiect va fi în același stil ca MTM Residence, doar că vor fi fațade ventilate. Finisajele vor fi mai ridicate“, a punctat Mihai Mincu.

E adevărat că trăiesc o bucurie pentru că m-a făcut socru. Şi pentru că fata mea a făcut o alegere bună. Şi-a ales un băiat bun… I-am cunoscut şi familia, mi-a plăcut. Am un ginere înalt, frumos, aşa cum îmi place mie” – Gigi Becali, patron FCSB

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Mașinile pe motorină nu mai dispar din 2035. Bruxelles-ul face un pas înapoi. Care vor fi noile reguli
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania