Giani Kiriță are cu ce se mândri! Cum arată fiica fostului dinamovist | GALERIE FOTO

Giani Kiriță are cu ce se mândri! Cum arată fiica fostului dinamovist | GALERIE FOTO
  • Publicat:
  • Actualizat:

Roxana Kiriță, fiica fostului jucător de la Dinamo, Giani Kiriță, este de o frumusețe incredibilă și face ravagii în meciul on-line.

Tânăra, în vârstă de 22 de ani, a absolvit un curs de make-up, iar, în prezent, profesează în Anglia.

Deși are un job, Roxana Kiriță nu a abandonat studiile.

Fiica lui Giani Kiriță, de o frumuseţe răpitoare

Într-un interviu din 2019, Roxana Kiriță a vorbit despre avantajele și dezavantajele de a avea un tată cunoscut.

„Am absolvit un curs de make-up și am început să lucrez de câteva luni în domeniu. Asta îmi doresc să fac pentru că vreau să devin cunoscută, apreciată și, de ce nu, să câștig banii mei. Recunosc că am avut mai multe posibilități decât ceilalți copii.

Tatăl meu are relații, cunoaște lume în stânga și în dreapta, așa că îmi este mai ușor să mă integrez în lumea mondenă. Dezavantajul este că toți sunt cu ochii pe tine și trebuie să ai grijă la ceea ce spui, că se interpretează și poate apărea în presă”, spunea, în 2019, fiica lui Giani Kiriţă.

Giani Kiriță și-a bătut un coleg

Giani Kiriță n-a fost un jucător războinic doar pentru adversari, ci și pentru unul dintre colegii de la Dinamo. Fostul fundaș a dezvăluit că și-a bătut un coleg, pe vremea când juca în „Ștefan cel Mare”.

Fostul apărător al „câinilor” susține că respectivul coleg nu era om de bază la Dinamo, dar comportamentul acestuia l-a deranjat pe Giani Kiriță, care și-a pierdut cumpătul.

„Nu vreau să dau nume. L-am bătut pentru că era obraznic, nu făcuse nimic la Dinamo și începuse să vorbească. El venise la Dinamo, nu câștigase nici măcar un trofeu, nici nu era în primul „11” și vorbea. Pentru noi era o jignire. Trebuia să-și câștige locul și după să vorbească”, a spus Giani Kiriță, conform GSP.

Cosmin a avut prima tangență cu presa la vârsta de 15 ani, când a început să scrie pentru volan.ro. Apoi a semnat articole pentru mai multe publicații din domeniul tech, cum ar fi gadget-talk.ro, dexblog.ro sau urbanteh.ro. La vârsta de 17 ani, a debutat în presa sportivă, pe site-ul ionalexandru.ro. ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Decizie radicală luată de prietena de suflet a lui Ion Ţiriac! E gata să lase totul în urmă: M-am hotărât!
Decizie radicală luată de prietena de suflet a lui Ion Ţiriac! E gata să lase totul în urmă: M-am hotărât!
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Legea care intră în vigoare în România. Devine obligatoriu în toată țara
Legea care intră în vigoare în România. Devine obligatoriu în toată țara
Ireal cât a costat sicriul lui Corduneanu! Cosciugul, adus din America
Ireal cât a costat sicriul lui Corduneanu! Cosciugul, adus din America
Wow sau Bau? Mike a uimit trecătorii după ce a apărut în colanţi la braţul Iuliei Albu. Criticul de modă şi-a dat OK-ul
Wow sau Bau? Mike a uimit trecătorii după ce a apărut în colanţi la braţul Iuliei Albu. Criticul de modă…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen